Livezi comunitare – proiect al organizației Savori de Roza pentru plantarea de pomi fructiferi în România

România avea 231 de mii de hectare de livezi în urmă cu 35 de ani. În 2023, suprafața se diminuase cu aproape 100 de mii de hectare, iar emisiile de gaze cu efect de seră ale țării noastre ajunseseră la aproximativ 106 milioane de tone, potrivit datelor Parlamentului European. Pentru a facilita tranziția la o economie cu emisii reduse de CO2, dar și pentru a veni în sprijinul comunităților locale, organizația Savori de Roza a lansat proiectul „Livezi comunitare”, prin intermediul căruia, în perioada martie-mai, vor fi plantați 200.000 de pomi fructiferi în mai multe județe ale țării.

„Livezile comunitare nu sunt doar despre a cultiva fructe, ci despre oamenii pe care îi aduc împreună ca să le îngrijească, să învețe și să împartă recoltele. Sunt despre cei care se implică pentru a dezvolta laolaltă noi aptitudini și pentru a afla despre alți oameni extraordinari care fac parte din grupul livezilor comunitare. Proiectul nostru își propune să aducă în inima fiecărei comunități o livadă care să fie prosperă. Ne concentrăm pe comunități marginalizate, în viața cărora chiar putem face diferența. Cu fiecare pom plantat, cu fiecare masă pe care o împărțim și cu fiecare pom îngrijit, continuăm să creștem nu doar grădinari, ci și comunități. Avem nevoie de vocile, forțele și soluțiile tuturor pentru a contribui la crearea unei societăți echitabile, reziliente și durabile”, a declarat Manuela Teodora Roșian, președintele și fondatorul organizației non-guvernamentale Savori de Roza, inițiatoarea proiectului.

Proiectul Livezi comunitare urmărește transformarea terenurilor virane și a pârloagelor, prin plantarea cu puieți de pomi fructiferi, în spații de învățare dedicate educației ecologice, în care participanții să poată învăța despre grădinărit, permacultură, biodiversitate și îngrijirea sustenabilă a mediului.

Pentru atingerea acestor obiective, proiectul, implementat în perioada martie – mai 2025, prevede plantarea a 200.000 de puieți de pomi fructiferi și 50.000 de puieți de arbori forestieri în 7 județe. La campanie participă 10.000 de voluntari care vor realiza, într-o primă etapă, acțiuni de plantare în:

  • Buhuși, pe o suprafață de 4 hectare (8 martie),
  • Sibiu (Agnita, Iacobeni, Apoș, Bârghiș) – 20 hectare (15 martie),
  • Oradea – 7 hectare (22 martie),
  • Bacău – 4 hectare (29 martie),
  • Timișoara (Teremia Mare) – 10 hectare (5 aprilie)
  • Sibiu (Șopa) – 4-10 hectare (12 aprilie).

În paralel, se vor realiza mai multe plantări pe suprafețe mai mici, în timpul săptămânii, în 70 de comune și 158 de școli. Toate unitățile de învățământ din județele care au solicitat puieți îi primesc împreună cu sfaturi de plantare și asistență din partea organizației Savori de Roza. Părinții și elevii au astfel șansa să învețe împreună tehnici naturale de îngrijire și regenerare a arborilor, dar și despre cum pot implementa un sistem de compostare a resturilor vegetale din livadă și din gospodării, pentru a le transforma în compost nutritiv.

Odată ajunse la maturitate, livezile comunitare vor produce fructe ce vor fi culese și utilizate de comunitate fără nicio îngrădire.

„Deja avem solicitări din partea mai multor primării care doresc să intre în proiect din toamnă, însă pentru această etapă am atins deja capacitatea maximă. Dorim să continuăm să creăm livezi reziliente și biodiverse, pentru că, așa cum spune și laitmotivul proiectului, fiecare acțiune este «un gest mic care unește, transformă și hrănește comunități». Ne propunem să unim oamenii prin aceste acțiuni pe care le realizăm împreună și să transformăm terenurile virane și pârloagele în locuri de relaxare, de învățare și livezi comunitare. Iar rezultatul este și hrănitor, pentru că fructele produse de livezi rămân la dispoziția comunităților”, a mai precizat Manuela Teodora Roșian.

Proiectul include și organizarea de evenimente comunitare, cu zile deschise în livezile comunitare, precum și campanii de conștientizare pentru promovarea consumului de alimente locale și a grădinăritului ecologic.

Proiectul „Livezi comunitare” a fost dezvoltat cu ajutorul oamenilor de afaceri din România, care se susțin reciproc prin intermediul celei mai mari organizații de networking din lume, Business Network International (BNI), precum și al inițiativei naționale de împădurire „Plantăm Speranță”.

Savori de Roza este o organizație non-guvernamentală, certificată ca întreprindere socială, dedicată educației și incluziunii persoanelor marginalizate din comuna Vurpăr, județul Sibiu. Organizația are ca obiective promovarea inovației și egalității, precum și facilitarea trecerii la o economie cu emisii reduse de CO2. Activitatea Savori de Roza este centrată pe educație, incluziune și procesarea locală a fructelor și legumelor pentru a susține comunitatea.

  • Alte articole:

    Gata de Interviu, eveniment susținut de Carierista și Avon, dedicat femeilor din medii vulnerabile

    Evenimentul „Gata de Interviu”, organizat de Carierista și Avon, a oferit femeilor din medii vulnerabile oportunitatea de a-și dezvolta abilități esențiale pentru succesul profesional. Atelierele gratuite, desfășurate pe parcursul unei…

    Citeste articolul
    Grupul Beko sprijină eforturile Europei de a-și crește puterea de producție în mod sustenabil

    Ca singur semnatar al declarației de la Anvers din partea industriei de electrocasnice și totodată fiind cel mai mare producător de electrocasnice din Europa, Grupul Beko sprijină eforturile Europei de…

    Citeste articolul

    Articole marketing - publicitate - PR - stiri brandINFO.ro:

    Ce determină succesul sau eșecul unei lansări de produs – analiză Kantar

    Ce determină succesul sau eșecul unei lansări de produs – analiză Kantar

    Cum este marcat al doilea an al parteneriatului dintre Peroni Nastro Azzurro 0.0% și Scuderia Ferrari HP

    Cum este marcat al doilea an al parteneriatului dintre Peroni Nastro Azzurro 0.0% și Scuderia Ferrari HP

    PepsiCo: 150.000 USD pentru sprijin educațional, asistență socială și siguranță alimentară în beneficiul copiilor vulnerabili

    PepsiCo: 150.000 USD pentru sprijin educațional, asistență socială și siguranță alimentară în beneficiul copiilor vulnerabili

    ArboMedia și ThinkDigital au încheiat un parteneriat strategic, unindu-și forțele

    ArboMedia și ThinkDigital au încheiat un parteneriat strategic, unindu-și forțele