Binance Academy și BNB Chain – program educațional personalizat pentru dezvoltatori

Binance Academy, platformă de educație cripto, colaborează cu BNB Chain, cel mai mare blockchain layer-1 după numărul de utilizatori, pentru a lansa un program nou de specializare în dezvoltarea pe BNB Chain. Acesta este conceput pentru a pregăti dezvoltatorii de software să creeze proiecte în industria Web3 și blockchain. Programul nu necesită cunoștințe anterioare despre fundamentele blockchain și este furnizat complet gratuit.

Programul cuprinde douăzeci de cursuri în limba engleză, fiecare cuprinzând între două și șase videoclipuri. Subiectele abordate includ Noțiuni de bază despre blockchain, BNB Chain, Contracte inteligente, Solidity, Web3, Aplicații descentralizate (DApps), Oracles, DeFi, Token-uri BEP-20, Arhitectură Greenfield, printre altele. Specializarea utilizează o varietate de materiale didactice interesante, proiecte și evaluări notate.

La finalizarea cu succes a cursului, participanții primesc un certificat digital, confirmându-le cunoștințele dobândite și deschizându-le calea către noi oportunități în industria blockchain.

Dezvoltări pentru o adopție de masă

Scopul acestui demers este de a sprijini adoptarea Web3 la scară largă, ajutând mai mulți oameni să devină dezvoltatori pe blockchain. BNB Chain adaugă acest program educațional setului său de programe de asistență pentru dezvoltatori, care permit indivizilor fie să își înceapă călătoria în dezvoltarea Web3, fie să își îmbunătățească cunoștințele și abilitatile, prin dobândirea unor baze solide în dezvoltarea BNB Chain.

Yi He, cofondatorul Binance, a subliniat rolul critic al educației în stimularea adoptării și dezvoltării Web3: „Blockchain și Web3 stabilesc un precedent în inovațiile din industrii din întreaga lume. Educația este esențială pentru dezvoltarea și adoptarea ulterioară și oferă noi oportunități indivizilor, pe măsură ce aceste tehnologii ne modelează viitorul și economia globală. Ne propunem să facem educația accesibilă, aspect ce reprezintă o parte centrală a principiilor noastre axate pe utilizatori și a misiunii de a crește accesibilitatea financiară și inovația durabilă. Cu acest program specializat de dezvoltatorii de blockchain, sperăm să încurajăm și să sprijinim mai mulți oameni să facă parte din construirea viitorului acestor tehnologii noi, care urmează să ne schimbe societatea și să revoluționeze industriile”.

În ultimii ani, ecosistemul BNB Chain a înregistrat o creștere susținută. opBNB se clasează acum pe locul 1 ca blockchain după utilizatorii activi zilnic (DAU) și procesează 71 de milioane de tranzacții zilnice, la un cost mediu de 0,001 USD. În plus, BNB Smart Chain (BSC) este lider ca blockchain L1 ca DAU și are o valoare totală blocată ce depășește 4 miliarde de dolari. BNB Chain s-a impus cu fermitate ca un ecosistem blockchain de top bazat pe comunitate.

Această colaborare cu BNB Chain se adaugă la inițiativele globale de educație existente ale Binance Academy, cum ar fi publicarea regulată de conținut educațional multimedia accesibil gratuit, campaniile Learn & Earn și Programul University Outreach, creând un sistem cuprinzător care ajută milioane de oameni să se alăture economiei digitale. În plus, aceasta contribuie la inițiativele de sprijin pentru dezvoltatorii de la BNB Chain, care includ programul Most Valuable Builder (MVB), granturi precum programele TVL, DAU Incentive și Kickstart.

Binance Academy este o platformă de top pentru educație în domeniul blockchain și al criptomonedelor, ce oferă peste 1.000 de articole și termeni în glosar, alături cursuri despre blockchain, criptomonede, Web3 și multe altele. Lansat în 2018, programul deservește milioane de cursanți din întreaga lume în peste 30 de limbi. Inițiativele educaționale ale Binance Academy includ, de asemenea, Learn and Earn, Programul de Sprijin pentru Universități, Programul de Ambasadori Studenți, precum și parteneriate cu platforme de învățare online de top, asociații profesionale și alianțe din industrie.

  • Alte articole:

    Rebranding pentru rețeaua de cofetării Dulcinella, care în prezent numără 18 unități

    Dulcinella, business românesc de cofetărie și patiserie cu produse cu rădăcini basarabene, a investit 100.000 de euro în prima unitate lansată după rebrandingul rețelei și ajunge astfel la 18 unități.…

    Citeste articolul
    MAMBricolaj – extinderea portofoliului de produse și reorganizarea magazinelor

    MAMBricolaj, lanțul românesc de magazine de materiale și accesorii pentru mobilă prezent pe piața AeRo a Bursei de Valori București, transformă vizitele în rețeaua de magazine într-o experiență memorabilă, unică…

    Citeste articolul

    Articole marketing - publicitate - PR - stiri brandINFO.ro:

    Marșul Pentru Drepturile Animalelor 2024: Zeci de organizații pentru protecția animalelor solicită acțiuni imediate pentru bunăstarea acestora

    Marșul Pentru Drepturile Animalelor 2024: Zeci de organizații pentru protecția animalelor solicită acțiuni imediate pentru bunăstarea acestora

    Inteligența artificială, tehnologiile emergente și impactul asupra viitorului – temele principale la GoTech World 2024

    Inteligența artificială, tehnologiile emergente și impactul asupra viitorului – temele principale la GoTech World 2024

    Lenovo – Partener Global al Formula 1 începând cu anul 2025

    Lenovo – Partener Global al Formula 1 începând cu anul 2025

    Oxygen oferă angajaților posibilitatea de a lucra remote la #OxyNest la mare și la munte

    Oxygen oferă angajaților posibilitatea de a lucra remote la #OxyNest la mare și la munte