Plasmaserv Metal Connection, companie românească cu o experiență de aproape două decenii în furnizarea de echipamente și soluții complete pentru sudare și debitare, estimează pentru acest an o cifră de afaceri de 34 milioane de lei (6,8 milioane de euro), în creștere cu 15% față de 2023. Strategia de dezvoltare a companiei se va concentra în acest an pe extinderea portofoliului de produse, prin încheierea de parteneriate cu noi furnizori și pe consolidarea echipei de vânzări.
Reprezentanții companiei consideră că ritmul de creștere, similar cu cel de anul trecut, este unul organic și mizează pe o marjă de profitabilitate de aproape 3% din cifra de afaceri, deși anticipează o creștere a costurilor operaționale și o intensificare a competiției pe piața românească de profil, evaluată în prezent la aproximativ 120 de milioane de euro.
„Anul 2023 a fost provocator și atipic pentru piața în care operăm, dar pe o tendință de creștere. Astfel, veniturile companiei au înregistrat o creștere de 15% față de 2022, iar investițiile realizate au fost îndreptate către consolidarea echipei de vânzări și introducerea de noi produse în portofoliu. Tot anul trecut, am regândit importanța brandului nostru pe piață și am finalizat un proces de rebranding care ne-a susținut eforturile de reinventare și adaptare la nevoile de comunicare și relaționare cu parteneri, clienți, furnizori și angajați. Lansarea de noi produse pentru piața locală a fost însoțită de diversificarea canalelor de comunicare cu piața în care operăm”, a explicat Tiberiu Vladimir Vărzar, CEO și cofondator al Plasmaserv Metal Connection.
În 2023, afacerile Plasmasev Metal Connection au depășit 29 milioane de lei (5,9 milioane de euro) ca urmare a investițiilor strategice și operaționale realizate. Una dintre principalele direcții strategice ale companiei pentru dezvoltare a fost consolidarea echipei de vânzări și organizarea acesteia pe cinci zone de interes: Vest, Centru, Est, Sud-Est (cu focus pe industria navală în județele Galați, Brăila, Tulcea, Constanța) și Sud-Vest (de la București spre Turnul Severin).
„Anul trecut, am încheiat parteneriate cu DNE GLOBAL și HGG din Olanda și ne-am consolidat poziția pe piața românească aducând produse noi. Pentru 2024, intenționăm să continuăm investițiile începute, iar pe termen lung ne vom concentra pe extinderea pieței, diversificarea portofoliului de produse și creșterea calității și productivității echipei noastre”, a declarat Csongor Andras Csegedi, cofondator al Plasmaserv Metal Connection.
Compania are în prezent 30 de angajați și deține în stoc peste 2.000 de sortimente de produse. Partenerii strategici ai Plasmaserv sunt șantierele navale Vard Tulcea și Brăila, Damen Galați și Mangalia, Severnav, Șantierul Naval Orșova, dar și contractori pentru industrii specializate precum Tehnostrade-UMB, Raal, Irum, Astra Rail, Maschio Gaspardo, Chambon, Peikko, Butan Grup.
Plasmaserv Metal Connection este o companie antreprenorială românească, fondată în 2005 de Tiberiu Vladimir Vărzar și Csongor Andras Csegedi, cu scopul de a acoperi cererea de servicii de sudare și debitare în sectoare economice strategice precum construcția de drumuri și căi ferate, șantiere industriale, navale și maritime, construcții metalice, recuperare și reciclare deșeuri metalice, sisteme și instalații de irigații, instalații și echipamente energetice, petrochimice, minerit etc.
Produsele și serviciile oferite includ aparate de tăiere cu plasmă, aparate de sudură MIG-MAG, WIG-TIG, MMA cu electrod, soluții software și automatizări, sudare orbitală, mașini CNC debitare plasmă, oxigaz, jet de apă, laser, aparate pentru sudare bolțuri, aparate curățare inox sudat, pistolete sudură, consumabile, piese de schimb, accesorii, mese pentru sudură, consumabile pentru tăierea cu plasmă, oxigaz și laser, precum și materiale de adaos pentru sudură, echipament de protecție și lucru pentru sudori (ochelari, măști, mănuși, șorțuri etc.).