Acțiunile listate la Bursa de Valori București au crescut puternic, scăzând randamentul dividendelor

Bursa de Valori București a înregistrat în ultimele luni una dintre cele mai bune evoluții din regiune, indicele BET recuperând în bună parte decalajele de creștere apărute din vara anului 2024 față de principalii indici din Europa Centrală și de Est. Pe fondul aprecierii accelerate a prețurilor acțiunilor, randamentul mediu estimat al dividendelor pentru companiile din componența indicelui BET a scăzut la 3,61% în 2026, de la aproximativ 6% în mai 2025, potrivit unei analize Investimental.

Scăderea randamentului dividendelor reflectă creșterea pieței, nu o deteriorare semnificativă a profitabilității companiilor, multiplicatorul P/E (Price to Earnings) al indicelui BET urcând la 13,91, de la niveluri sub 10 în vara anului trecut, pe fondul interesului crescut al investitorilor și al așteptărilor pozitive privind rezultatele financiare pe termen mediu și lung.

Sectorul energetic se evidențiază ca principal contributor la distribuțiile de numerar, cu randamente individuale în general cuprinse între 3% și 5% care pot depași în unele cazuri și 8%, ce ar putea fi susținute de rate de distribuire ridicate, în unele cazuri de aproape 100% din profit. Sectorul bancar oferă, la rândul său, randamente în jurul valorii de 5%, pe fondul unor profituri de ordinul miliardelor de lei și al unor politici de dividend prudente, cu rate de distribuire situate în jurul 45–50%.

„În contextul intrărilor de capital din ultimii ani, piața de capital din România intră într-o etapă de maturizare, în care interesul legat de randamentele foarte ridicate ale dividendelor este treptat înlocuit de o combinație între distribuții de dividende cu randamente mai mici și creșteri solide de preț ale cotațiilor acțiunilor în portofolii. Chiar și într-un mediu cu dividende mai reduse, România rămâne atractivă pentru investitori. Evoluția indicilor, creșterea semnificativă a lichidității din ultimele săptămâni și interesul constant pentru companiile listate arată că piața locală devine tot mai relevantă în regiune”, spune Gabriel Aldea, director general adjunct al companiei de brokeraj Investimental.

Analiza estimărilor de dividende evidențiază diferențe între sectoare și emitenți, însă tendința generală este una de normalizare a randamentelor, pe fondul aprecierii cotațiilor bursiere. În acest nou context, investitorii își calibrează strategiile, acordând o importanță tot mai mare potențialului de creștere pe termen lung al economiei și al bursei, calității guvernanței și perspectivelor de dezvoltare ale companiilor.

Aprecierea accelerată a prețurilor acțiunilor ar putea determina o ajustare a strategiilor investitorilor orientați preponderent către dividende, care ar putea acorda o importanță mai mare randamentului total, ce include atât distribuțiile de numerar, cât și potențialul de creștere pe termen lung al companiilor. Această evoluție este posibil să favorizeze emitenții cu politici de dividend sustenabile și perspective solide de dezvoltare, în detrimentul acelora axați prioritar pe distribuții de dividende cu randamente ridicate pe termen scurt.

Investimental este primul broker autorizat de ASF pentru tranzacții bursiere pe BVB în ultimii 16 ani, oferind acces atât la bursa locală, cât și la cele internaționale (SUA și EU). Proiectul este dezvoltat de o echipă cu o vastă experiență în servicii financiare și își propune să conecteze piața de investiții cu cei care doresc să obțină mai mult de la banii lor prin soluții moderne și intuitive.

Investimental a creat InvestiMentor, un program educațional conceput pentru a oferi oportunități de învățare și dezvoltare pentru investitori de toate nivelurile de experiență.

  • Alte articole:

    PepsiCo România susține 5 organizații din societatea civilă și mediul academic – proiecte în perioada 2026-2028

    PepsiCo România redirecționează peste 550.000 de euro din impozitul pe profit către cinci organizații din societatea civilă și mediul academic, pentru proiecte care vor fi implementate în perioada 2026–2028. Inițiativele…

    Citeste articolul
    Un nou spațiu de birouri pentru echipa SAP România din Timișoara, cu peste 300 de angajați

    SAP România, subsidiara locală a liderului global în aplicații enterprise și Business AI, anunță inaugurarea unui nou spațiu de birouri în Timișoara, ca urmare a creșterii echipei locale și a…

    Citeste articolul

    Articole marketing - publicitate - PR - stiri brandINFO.ro:

    PepsiCo România susține 5 organizații din societatea civilă și mediul academic – proiecte în perioada 2026-2028

    PepsiCo România susține 5 organizații din societatea civilă și mediul academic – proiecte în perioada 2026-2028

    Webstock 2026: pentru profesioniștii din marketing, comunicare, social media și pentru antreprenori

    Webstock 2026: pentru profesioniștii din marketing, comunicare, social media și pentru antreprenori

    Rețeaua ARBOpodcast, relansată de ARBOmedia în format extins, cu 54 de podcasturi

    Rețeaua ARBOpodcast, relansată de ARBOmedia în format extins, cu 54 de podcasturi

    NN s-a implicat puternic în crearea noii Secții de Chirurgie Cardiovasculară Pediatrică a Spitalului de Copii Marie Curie

    NN s-a implicat puternic în crearea noii Secții de Chirurgie Cardiovasculară Pediatrică a Spitalului de Copii Marie Curie