Festivalul Nostalgia – parteneriat cu eSolutions pentru aplicația oficială a festivalului

NOSTALGIA, festivalul care celebrează viața și distracția pentru toate generațiile, anunță parteneriatul cu eSolutions, companie digitală premium în industria tehnologiei, alături de care a creat și dezvoltat aplicația mobilă personalizată a festivalului Nostalgia.

Festivalul Nostalgia are loc între 27 – 30 iunie, la Federația de Tir Sportiv de lângă pădurea Băneasa, iar organizatorii pregătesc și de această dată amintiri de neuitat și momente unice, perfecte pentru a fi împărtășite tuturor prietenilor în social media.

Aplicația Nostalgia este deja disponibilă utilizatorilor pentru descărcare din Apple Store și Google Play și va include toate informațiile necesare pentru ca participanții la festival să se bucure de o experiență integrată. Fanii NOSTALGIA vor putea vizualiza în aplicație toate experiențele puse la dispoziție de organizatori, precum Pădurea fermecată, unde ți se poate ghici viitorul în cărțile de tarot, Beauty cornerul pentru împletituri și retuș al machiajului de festival, Mașinuțe electrice bușitoare, Școala unde te teleportezi în anii de liceu și altele.

Tot din aplicație festivalierii vor urmări line-up-ul de la cele șase scenele muzicale, cât și programul dedicat seturilor DJ și își pot creea un program favorit al serii, personalizat după preferințe. Accesând aplicația, nostalgicii pot consulta harta festivalului, pentru a se familiariza mai ușor cu toate zonele din festival și a nu rata nici un corner instamagrabil. Mai mult, navigând pe aplicația mobilă Nostalgia, participanții află informații despre transportul gratuit cu autobuzele, meniul de băuturi de la barurile din festival, dar și opțiunile de mâncare din sectorul de food court.

„Suntem mereu dornici de proiecte frumoase și ambițioase, iar parteneriatul cu brandul Nostalgia ne-a provocat să gândim și să livrăm aplicația mobilă oficială de festival, prin intermediul căreia strategia de comunicare a brandului ajunge acum mai repede la oameni. Suntem pregătiți să punem în practică și în viitor ideile noastre și să găsim cele mai bune soluții digitale pentru un brand în care credem și cu care avem deja cele mai frumoase experiențe”, declară echipa eSolutions.

„Relația Nostalgia cu echipa eSolutions a crescut organic de-a lungul timpului. Am descoperit de la început că ne motivează același drive pentru lucrurile făcute cu multă responsabilitate și totodată într-o cheie foarte creativă. Împărtășim cu eSolutions aceeași viziune de a crește împreună și de a face proiecte speciale. Aplicația Nostalgia este un produs creat, dezvoltat și implementat cu scopul de a îmbunătăți experiența participanților în cadrul festivalului și ne bucurăm să anunțăm această noutate”, spun reprezentanții brandului Nostalgia.

Dacă la ediția din 2023, peste o sută de mii de oameni au participat la festival, organizatorii așteaptă și în acest an un număr mare de participanți. Biletele se pot achiziționa de pe platforma https://nostalgia.love/bilete/, iar pentru joi, 27 iunie, accesul este gratuit pentru posesorii oricărui tip de bilet achiziționat la Nostalgia.

NOSTALGIA încearcă să fie un festival al vieții, care prezintă într-o manieră specială trecutul și viitorul. Toți cei care au participat la NOSTALGIA de mai bine de șase ani, s-au putut bucura de un real muzeu retro & future, în care organizatorii au integrat și o discotecă specifică anilor ’90 − 2000. În permanență echipa Nostalgia lucrează să creeze o lume plină de imagini și sunete, trecând prin numeroase experiențe senzoriale și momente unice, menite să transforme NOSTALGIA într-o fabrică de amintiri − pentru că, de ce nu, și prezentul poate fi o viitoare nostalgie.

  • Alte articole:

    Coșuri cadou GourmetGIFT.ro: Creștere de 28% a cifrei de afaceri în 6 luni, 2 noi linii de producție, gamă private label în categoria de dulciuri

    La șase luni de la numirea lui Adrian Tiron ca General Manager, GourmetGIFT România a prezentat primele rezultate ale noii strategii de dezvoltare, care include expansiunea regională. Compania a lansat…

    Citeste articolul
    OPPO România: magazinul online oppostore.ro va genera 8% din business în următorii 3 ani

    Subsidiara din România a brandului global de dispozitive inteligente OPPO anticipează o creștere semnificativă a contribuției magazinului său online, oppostore.ro, la totalul afacerilor companiei. Lansat în octombrie 2023, acest e-shop…

    Citeste articolul

    Articole marketing - publicitate - PR - stiri brandINFO.ro:

    OPPO România: magazinul online oppostore.ro va genera 8% din business în următorii 3 ani

    OPPO România: magazinul online oppostore.ro va genera 8% din business în următorii 3 ani

    Romania Startup Awards, premiile pentru cele mai inovatoare startup-uri românești de tehnologie – proiect ROTSA

    Romania Startup Awards, premiile pentru cele mai inovatoare startup-uri românești de tehnologie – proiect ROTSA

    Serviciul Customer Service al companiei Beko România – două premii Gold și unul Silver în cadrul European Customer Experience Awards 2024

    Serviciul Customer Service al companiei Beko România – două premii Gold și unul Silver în cadrul European Customer Experience Awards 2024

    ARBOmedia a lansat un departament dedicat proiectelor de responsabilitate socială corporativă

    ARBOmedia a lansat un departament dedicat proiectelor de responsabilitate socială corporativă