Salvați Copiii România și Fundația OMV Petrom: 1,5 milioane euro pentru accesul la servicii medicale pentru gravide, mame și copii

Organizația Salvați Copiii România și Fundația OMV Petrom extind programul „Primul pas spre sănătate” și dotează cu aparatură medicală 100 de cabinete de medicină de familie, pentru a îmbunătăți accesul la servicii medicale pentru 22.000 de gravide, mame și copii de până la 3 ani din zonele rurale dezavantajate, cu scopul de a contribui la reducerea ratei mortalității infantile.

Practic, în acest an, față de cele 40 de cabinete dotate în 2023, alte 60 de cabinete de medicină de familie vor fi dotate cu echipamente medicale: ecograf, electrocardiograf, defibrilator automat, pulsoximetru, doppler vascular și fetal, geantă medicală de prim ajutor, trusă completă de mică chirurgie, mobilier medical și instrumentar medical. În cele 60 de noi cabinete dotate, 15.000 de gravide, mame și copii vor avea parte de îngrijirea medicală adecvată în comunitățile lor, reducând astfel timpul, distanța și costurile pentru consultații pre și post natale. În plus, în acest fel, va scădea și presiunea pentru spitalele județene sau camerele de gardă din marile orașe. Cabinetele medicale vor fi selectate prin concurs deschis, în perioada 2 Aprilie-15 Mai, detaliile despre metodologia de selecție fiind disponibile aici.

„Accesul la servicii medicale este crucial pentru gravidele și mamele din comunități vulnerabile, iar mediul rural rămâne, de cele mai multe ori, decuplat și nemodernizat, ceea ce pune în pericol viețile nou-născuților. De aceea, noi punem accent pe munca în comunități, pe parteneriatul cu medicii din comunități, astfel încât să corectăm lacunele sistemului și să prevenim drame. Dotarea cabinetelor medicale din zona rurală este o necesitate.”, explică Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.

„Parteneriatul dintre Fundația OMV Petrom și Salvați Copiii Romania în proiectele dedicate reducerii mortalității infantile însemnă o investiție de 5,6 milioane de euro între 2022-2024. Acest parteneriat include pe lângă modernizarea celor 100 de cabinete de medicină de familie și dotarea cu echipamente medicale a 60 de secții de neonatologie. La cele de mai sus, se adaugă și derularea proiectului „Cutia Bebelușului” pentru 4.000 de mame și nou-născuți.”, a declarat Ana Maria Mihăescu, Președinta Fundației OMV Petrom.

Echipa Salvați Copiii România, susținută de specialiști locali (medici de familie, asistenți sociali, mediatori sanitari), a creat din 2010 o rețea de incluziune socială și combatere a sărăciei prin asigurarea de servicii integrate (medicale, sociale, educaționale) la nivel local, astfel ajutând la creșterea accesului la servicii sustenabile și de calitate pentru mame, gravide, gravide minore și copii până în 5 ani. Până în prezent, Salvați Copiii România a lucrat în 20 de județe, în 70 de comunități rurale defavorizate, cu 100.000 de mame, gravide și copii până în 5 ani.

Date statistice:

Conform raportărilor INS din anul 2021, un număr foarte mare de gravide nu au beneficiat de consultație prenatală, în total 51.053 de gravide, reprezentând 28% din totalul nașterilor. Practic peste un sfert din numărul femeilor gravide din România nu au trecut prin nicio consultație înainte de naștere.

România este țara din UE cu cel mai mare număr de mame minore: 1 din 9 bebeluși născuți în România are mama adolescentă; 1 din 10 avorturi s-a înregistrat la grupa de vârstă 12-19 ani în 2021.

România înregistrează una dintre cele mai mari rate ale mortalității infantile din Uniunea Europeană, cu 5,6 decese la 1.000 de nașteri vii, comparativ cu media UE de 3,4 decese la 1.000 de nașteri vii.

În 2021, România se afla pe ultimul loc în UE cu o rata de 7 ‰ privind mortalitatea primei copilării. Paradoxal sunt mai frecvente la vârsta de 1 an, când copilul ar trebui să fie sub supravegherea parinților.

Numărul de decese în mediul rural al copiilor sub vârsta de un an este mai mare decât cel înregistrat în mediul urban, respectiv 6,8‰ față de 4,5‰.

Doar 47% din localități au suficienți medici de familie și 328 de comune din 2.862 de comune nu au medic de familie.

România se află pe penultimul loc privind bugetul pe sănătate, cu doar 6,47% din PIB, din care doar 0,24 reprezintă cheltuieli pentru preventie în sănătate.

De 34 de ani, Salvați Copiii România construiește programe sociale, politici publice și practici solide în beneficiulcopilului din România. Expertiza și complexitatea proiectelor la nivel național fac din organizație o instituție socială esențială, al cărei rol este medierea între societate și autoritatea publică, în beneficiul copilului. În cele peste trei decenii de activitate, Salvați Copiii a intervenit activ în societate, identificând soluții concrete pentru protejarea și sprijinirea copiilor vulnerabili, și a militat, în același timp, pentru o colaborare viabilă cu autoritățile decidente, pentru asigurarea interesului superior al copilului.

Lansată în anul 2022, Fundația OMV Petrom construiește programe și susține investiții pe termen lung în România pentru comunități dezavantajate, în trei domenii cheie: educație timpurie, sănătate timpurie și biodiversitate.

  • Alte articole:

    Rebranding pentru rețeaua de cofetării Dulcinella, care în prezent numără 18 unități

    Dulcinella, business românesc de cofetărie și patiserie cu produse cu rădăcini basarabene, a investit 100.000 de euro în prima unitate lansată după rebrandingul rețelei și ajunge astfel la 18 unități.…

    Citeste articolul
    MAMBricolaj – extinderea portofoliului de produse și reorganizarea magazinelor

    MAMBricolaj, lanțul românesc de magazine de materiale și accesorii pentru mobilă prezent pe piața AeRo a Bursei de Valori București, transformă vizitele în rețeaua de magazine într-o experiență memorabilă, unică…

    Citeste articolul

    Articole marketing - publicitate - PR - stiri brandINFO.ro:

    Marșul Pentru Drepturile Animalelor 2024: Zeci de organizații pentru protecția animalelor solicită acțiuni imediate pentru bunăstarea acestora

    Marșul Pentru Drepturile Animalelor 2024: Zeci de organizații pentru protecția animalelor solicită acțiuni imediate pentru bunăstarea acestora

    Inteligența artificială, tehnologiile emergente și impactul asupra viitorului – temele principale la GoTech World 2024

    Inteligența artificială, tehnologiile emergente și impactul asupra viitorului – temele principale la GoTech World 2024

    Lenovo – Partener Global al Formula 1 începând cu anul 2025

    Lenovo – Partener Global al Formula 1 începând cu anul 2025

    Oxygen oferă angajaților posibilitatea de a lucra remote la #OxyNest la mare și la munte

    Oxygen oferă angajaților posibilitatea de a lucra remote la #OxyNest la mare și la munte