Dințișorii Veseli, ediție nouă – dm drogerie markt și Colgate aduc din nou zâmbete în grădinițe

Într-o lume în care zâmbetele deschid uși, dm drogerie markt își invită din nou prietenii mici și mari într-o aventură plină de învățături și distracție. „Dințișorii Veseli”, una dintre campaniile îndrăgite de copii și părinți, revine cu o ediție nouă, gata să aducă în fața copiilor din Deva, Sighișoara, Târgu Mureș, Făgăraș, și Odorheiul Secuiesc, o experiență unică, plină de învățături despre îngrijirea danturii.

Statisticile arată că avem un drum lung de parcurs când vine vorba de sănătatea orală în România. Dar, prin campanii ca „Dințișorii Veseli”, avem ocazia să schimbăm povestea, să creștem o generație informată, care să pună preț pe sănătate și să practice îngrijirea zilnică a dinților. Iar acest lucru începe din copilărie, cât mai devreme, afirmă medicii stomatologi.

Astfel, e important ca micuții să aibă contact, de mici, cu specialiști, cu igiena orală, cu ustensilele potrivite și totul într-o poveste spusă special pentru ei.

Campania „Dințișorii Veseli” ajunge, astfel, din nou în grădinițe, în orașe noi, după ce în toamna anului trecut s-a bucurat de succes în Zalău, Sighetul Marmației, Baia Mare, Satu Mare și Oradea.

Între 4 și 10 martie, grădinițele din Deva, Sighișoara, Târgu Mureș, Făgăraș, și Odorheiul Secuiesc sunt invitate să se alăture campaniei, completând un formular simplu pe site-ul https://www.dm-impreuna.ro/ro/dintisorii-veseli/.

Pe 13 martie vor fi anunțate grădinițele norocoase care vor primi vizita echipei dm și a specialiștilor în igienă dentară. Crocodințilă, mascota iubită de toți, împreună cu un stomatolog prietenos și echipa „Dințișorii Veseli”, vor transforma îngrijirea orală într-o distracție pe care cei mici o vor ține minte. Fiecare copil va pleca acasă cu un ghiozdan plin de surprize de la dm și Colgate, fiind astfel pregătit să își păstreze zâmbetul strălucitor.

Cei de la dm drogerie markt afirmă că fiecare copil merită să crească știind cum să aibă grijă de zâmbetul său. Așadar, prin „Dințișorii Veseli”, cei mici sunt invitați într-o aventură unde sănătatea orală este pe primul loc, dar unde învățarea vine mână în mână cu distracția, iar igiena orală devine, astfel, o parte naturală și plăcută a rutinei zilnice a fiecărui copil.

Compania aduce, astfel, împreună copii, părinți, educatori și specialiști pentru a construi o comunitate dedicată sănătății orale. Cu fiecare ediție de succes a campaniei „Dințișorii Veseli”, obiectivul de a schimba perspectivele despre îngrijirea orală și de a inspira mai multe zâmbete sănătoase în rândul copiilor din România sunt tot mai aproape.
Despre dm drogerie markt

Cu o prezență puternică pe piața de retail, dm drogerie markt este un partener de încredere pentru frumusețe, sănătate, îngrijire personală și multe altele. Angajamentul față de comunitate se manifestă prin inițiative care aduc un plus de valoare vieții clienților concernului, inspirând un stil de viață sănătos și conștient.

Compania dm drogerie markt a fost înființată în 1973, iar în România, lanțul de magazine este prezent de 16 ani, timp în care a evoluat constant, a creat peste 1600 de locuri de muncă și a deschis 140 de magazine. În 2022, dm a lansat, în România, și magazinul online, expansiunea companiei fiind în continuare una din priorități.

  • Alte articole:

    Lenovo, partener tehnologic al turneului feminin de tenis UniCredit Iași Open WTA 250

    Lenovo continuă parteneriatul cu cel mai important turneu feminin de tenis pe zgură din România încheiat anul trecut, și anunță că devine partenerul tehnologic al UniCredit Iași Open WTA 250,…

    Citeste articolul
    Merck România: campania de conștientizare a simptomelor cancerului de cap și gât

    Compania Merck România lansează campania națională de informare „Ai grijă la cap”, menită să crească nivelul de conștientizare asupra simptomelor cancerelor de cap și gât, să încurajeze populația să ceară…

    Citeste articolul

    Articole marketing - publicitate - PR - stiri brandINFO.ro:

    Lenovo, partener tehnologic al turneului feminin de tenis UniCredit Iași Open WTA 250

    Lenovo, partener tehnologic al turneului feminin de tenis UniCredit Iași Open WTA 250

    Merck România: campania de conștientizare a simptomelor cancerului de cap și gât

    Merck România: campania de conștientizare a simptomelor cancerului de cap și gât

    Cardul de debit Visa eToro oferă 4% înapoi în acțiuni pentru achizițiile zilnice

    Cardul de debit Visa eToro oferă 4% înapoi în acțiuni pentru achizițiile zilnice

    Lay’s revine alături de Electric Castle și pregătește experiențe inedite pentru participanți

    Lay’s revine alături de Electric Castle și pregătește experiențe inedite pentru participanți