B.D.G. Import își extinde portofoliul prin parteneriatul cu William Grant & Sons

B.D.G. Import, singura companie cu acționariat 100% românesc din top 3 importatori de băuturi spirtoase din țară, anunță adăugarea brandurilor William Grant & Sons în portofoliul său, începând din această lună.

Compania estimează o cifră de afaceri generată de portofoliul William Grant & Sons de până la 55 de milioane de lei în primele 12 luni. B.D.G. Import își propune să dubleze volumele generate de portofoliul William Grant & Sons în primii trei ani.

B.D.G. Import, deja la al 30-lea an de activitate în piață, a încheiat 2023 cu o cifră de afaceri de 365 de milioane de lei.

William Grant & Sons este o distilerie independentă, de familie, cu sediul central în Marea Britanie, fondată de William Grant în 1887. Astăzi, compania continuă tradiția și moștenirea lăsată de William Grant de a distila, îmbutelia și distribui unele dintre cele mai renumite brand-uri premium de whisky scoțian, precum și alte brand-uri de băuturi alcoolice consacrate la nivel mondial.

Cu un portofoliu diversificat care include deja unele dintre cele mai cunoscute branduri din lume, echipa B.D.G. este mândră de performanțele obținute în decursul celor 30 de ani de existență. Având în vedere performanța, în termeni de volum si valoare, în creștere de-a lungul anilor și câștigând cote de piață în aproape toate categoriile de băuturi spirtoase, B.D.G. Import marchează o piatră de hotar importantă în călătoria sa prin parteneriatul cu William Grant & Sons, ce are ca rezultat adăugarea unei game diverse de whisky și gin premium în portofoliul său.

B.D.G. IMPORT va reprezenta exclusiv în România branduri renumite de whisky scoțian care includ Glenfiddich single malt, The Balvenie single malt, Monkey Shoulder blended malt și Grant’s blended whisky, alături de Hendrick’s super premium Gin și Tullamore D.E.W. Irish whiskey.

Prin asocierea cu o companie care promovează principii și valori similare, B.D.G. IMPORT are încredere că va continua să ofere clienților săi calitate și valoare, așa cum i-a obișnuit în cei 30 de ani de activitate.

„Suntem încântați să primim prestigioasele branduri William Grant & Sons în portofoliul nostru”, a declarat Petru Berciu, Fondator & Managing Partner B.D.G. IMPORT. „Acest parteneriat reprezintă un angajament comun față de excelență și satisfacția clienților. Așteptăm cu nerăbdare să reintroducem aceste branduri excepționale pe piața românească și să continuăm să modelăm piața băuturilor spirtoase din România. Atât B.D.G. IMPORT, cât și William Grant & Sons împărtășesc valori esențiale de inovare și cultură de pionierat, iar această colaborare este o potrivire naturală.”

Doug Bagley, Chief Commercial Officer, William Grant & Sons a adăugat: „William Grant & Sons caută activ oportunități de dezvoltare în Europa de Est. Experiența și expertiza B.D.G. Import in dezvoltarea categoriilor de băuturi premium și super – premium, precum și entuziasmul acestei echipei se aliniază perfect cu devotamentul nostru pentru construirea de branduri puternice.”

  • Alte articole:

    SAP a introdus Compania Autonomă pentru a optimiza cele mai critice fluxuri de lucru la nivel global

    În cadrul evenimentului Sapphire Orlando 2026, SAP SE a introdus Compania Autonomă, pentru a optimiza cele mai critice fluxuri de lucru la nivel global, astfel încât oamenii și inteligența artificială…

    Citeste articolul
    Brandul Cooler de la Ursus intră pe categoria de apă carbonatată cu vitamine sau minerale

    Ursus Breweries marchează o premieră pe piața din România și extinde brandul Cooler dincolo de categoriile sale tradiționale, prin lansarea primei băuturi funcționale din portofoliul său, apa carbonatată cu vitamine…

    Citeste articolul

    Articole marketing - publicitate - PR - stiri brandINFO.ro:

    MAGNOR: investiții de peste 1 mil. euro în modernizarea rețelei de magazine și dezvoltarea infrastructurii e-commerce

    MAGNOR: investiții de peste 1 mil. euro în modernizarea rețelei de magazine și dezvoltarea infrastructurii e-commerce

    Frooniversul Înghețatei la Froo, o campanie de brand semnată de Oxygen

    Frooniversul Înghețatei la Froo, o campanie de brand semnată de Oxygen

    Noul magazin Sport Vision din Palas Mall Iași consolidează prezența brandului în România

    Noul magazin Sport Vision din Palas Mall Iași consolidează prezența brandului în România

    7 mărci de whisky foarte populare în întreaga lume, inclusiv în România

    7 mărci de whisky foarte populare în întreaga lume, inclusiv în România