Noul BMW Seria 7: cât costă modelele care se pot comanda deja și în România

Noul BMW Seria 7 este disponibil pentru comenzi în România. Cea mai de succes limuzină din segmentul de lux vine cu o platformă revizuită şi beneficiază de tehnologii Neue Klasse, precum noua interfață pentru interior, definită de sistemul BMW Panoramic iDrive.

La lansare sunt disponibile trei modele electrice şi unul pe benzină. Modelele electrice beneficiază de soluţia de baterii cilindrice dezvoltată pentru Neue Klasse, optimizată suplimentar pentru BMW Seria 7 alături de Rimac Technology. Capacitatea netă a bateriei este de 112,5 kWh, asigurând autonomii de peste 725 km pentru BMW i7 50 xDrive şi BMW i7 60 xDrive, în timp ce versiunea M70 xDrive oferă o autonomie maximă de 686 km în ciclul WLTP. Bateria alimentează o arhitectură de 400 V cu două motoare, câte unul pe fiecare punte. Toate modelele dispun standard de BMW Charging Professional. Acesta asigură puteri maxime de încărcare de 250 kW la o staţie de curent continuu şi 22 kW la o staţie de curent alternativ.

Cele trei modele dispun de o putere maximă de 335 kW (455 CP), 400 kW (544 CP), respectiv 500 kW (680 CP) şi un cuplu maxim de 660 Nm, 745 Nm, respectiv 1100 Nm.

Versiunea 740 combină un motor pe benzină de şase cilindri în linie cu un sistem mild-hybrid de 48 V pentru o putere totală de 294 kW (400 CP) şi un cuplu maxim de 580 Nm.

Toate versiunile BMW Seria 7 dispun de o echipare standard deosebit de bogată. Aceasta include sistem inteligent de tracţiune integrală, sistem de direcţie integrală (cu puntea spate viratoare, controlată electronic), pachet de Service Inclusive extins, pachetul Charging Professional cu încărcare AC de până la 22 kW, sistemele de asistenţă Driving Assistant Plus şi Driving Assistant Professional, sistemul BMW Panoramic iDrive, inclusiv noul display pentru pasager, BMW Passenger Screen, precum şi sistemul de sunet Bowers & Wilkins. La capitolul design se disting grila iluminată BMW Iconic Glow şi covorul de lumini BMW Ceremonial Light Carpet.

Preţul de pornire este de 94 200 euro fără TVA (113 982 euro cu TVA) pentru versiunea pe benzină BMW 740 xDrive, în timp ce modelul electric BMW i7 50 xDrive este disponibil începând de la 97 100 euro fără TVA (117 491 euro cu TVA). BMW i7 60 xDrive este disponibil pentru 112 750 euro fără TVA (136 428 euro cu TVA), în timp ce BMW i7 M70 porneşte de la 147 700 euro fără TVA (178 717 euro cu TVA).

Modelul M are o echipare de bază specifică, ce include elemente de design dedicate, piele Nappa Individual, elemente de caroserie şi interior M, Adaptive M Chassis Control Professional şi frâne M Sport.

  • Alte articole:

    BYD Dolphin G DM-i în România, lansat printr-un parteneriat special cu Radio ZU

    BYD, lider mondial în producția de autovehicule cu energie nouă, a adus în România noul Dolphin G DM-i, un model compact, elegant și versatil, prezentat în cadrul unui eveniment organizat…

    Citeste articolul
    Rețeaua FlixBus din România se extinde cu noi destinații interne plus conexiuni internaționale sezoniere

    În întâmpinarea sezonului de vară, FlixBus își extinde rețeaua din România prin noi destinații interne, conexiuni internaționale sezoniere și frecvențe suplimentare către unele dintre cele mai căutate zone turistice. Pasagerii…

    Citeste articolul

    Articole marketing - publicitate - PR - stiri brandINFO.ro:

    BYD Dolphin G DM-i în România, lansat printr-un parteneriat special cu Radio ZU

    BYD Dolphin G DM-i în România, lansat printr-un parteneriat special cu Radio ZU

    Betano – campanie internațională construită în jurul mesajului: Când crezi, devine real

    Betano – campanie internațională construită în jurul mesajului: Când crezi, devine real

    Pepsi marchează 60 de ani de prezență în România prin expoziția Doza de amintiri offline

    Pepsi marchează 60 de ani de prezență în România prin expoziția Doza de amintiri offline

    MAGNOR: investiții de peste 1 mil. euro în modernizarea rețelei de magazine și dezvoltarea infrastructurii e-commerce

    MAGNOR: investiții de peste 1 mil. euro în modernizarea rețelei de magazine și dezvoltarea infrastructurii e-commerce