S-a lansat campania educațională Ficat sănătos pentru inimă sănătoasă, derulată de APAH-RO

APAH-RO a anunțat lansarea campaniei educaționale ”Ficat sănătos pentru inimă sănătoasă” prin care va fi scos în evidență impactul MASH (steatohepatită asociată disfuncției metabolice) asupra ficatului și riscurile cardiovasculare asociate.

Campania se va desfășura pe toată perioada anului 2026 și va cuprinde acțiuni de conștientizare cu suportul medicilor pentru pacienți și populația aflată la risc. Astfel, APAH-RO va organiza: întâlniri directe cu pacienții, webinarii, studii comparative, conferințe de presă și medicale, dar și mese rotunde cu pacienți, autorități și personal medical.

”Prin intermediul acestui program, ne propunem să îmbunătățim cunoștințele publice despre boala ficatului gras, să oferim sprijin pentru schimbarea stilului de viață la pacienți, să facilităm detectarea precoce și gestionarea adecvată a bolii și să propunem recomandări constructive pentru factorii de decizie din domeniu. De asemenea, milităm pentru recunoașterea patologiei ficatului gras nonalcoolic ca prioritate de sănătate publică la nivel local și național și pentru o colaborare multisectorială. Dorim să prevenim și să diminuăm impactul acestei afecțiuni asupra calității vieții pacienților din România și asupra costurilor legate de tratament,” a declarat Marinela Debu, președinte APAH-RO.

Potrivit specialiștilor români în gastroenterologie, prevalența tot mai mare a bolilor metabolice hepatice este alarmantă și strâns legată de factorii moderni ai stilului de viață, inclusiv dietele hipercalorice, consumul excesiv de zahăr, consumul limitat de fructe și legume și lipsa de activitate fizică. Pacienții care suferă de această afecțiune se confruntă adesea cu stigmatizarea, în special cei care trăiesc și cu boli cronice precum: obezitatea, diabetul, bolile cardiovasculare sau renale.

Experții estimează că peste 40% din populația României este afectată de steatohepatită, lucrurile fiind și mai îngrijorătoare în rândul copiilor și tinerilor. Această tendință semnalează un potențial extrem ridicat de complicații și comorbidități viitoare.

Deși mai multe studii evidențiază date alarmante despre incidența tot mai mare a MASH, încă nu există o estimare oficială a persoanelor afectate. Situația este deosebit de îngrijorătoare în România, unde un număr semnificativ de pacienți trăiesc și cu sau s-au recuperat de hepatită virală cronică (tipurile B, B + Delta și C). În astfel de cazuri, coexistența MASH poate agrava semnificativ perspectivele clinice.

Campania se va desfășura în parteneriat cu Grupul GastRo al Asociației Medicilor de Familie din România (SNMF), Asociația Română pentru Studiul Ficatului (RoALD) și Personal Adviser Communication. Proiectul este sustinut financiar printr-un grant din partea companiei Boehringer Ingelheim.

APAH-RO este o entitate neguvernamentală, înfiinţată în 2009, la initiaţiva unui grup de pacienţi din întreaga ţară. Cu sloganul „Pentru drepturile tale!”, organizaţia militează pentru creşterea gradului de depistare şi accesul la tratament. Organizaţia militează pentru creşterea accesului la tratament a pacienţilor cu afecţiuni hepatice, desfăşurând activităţi de informare şi sprijin în rândul pacienţilor cu afecţiuni hepatice, a membrilor familiilor, întruniri cu scopul de a sensibiliza în ceea ce priveşte importanţa depistării cât mai rapide a hepatitelor cronice virale şi a importanţei tratamentului făcut la timp, ţinând cont strict de recomandările medicilor.

  • Alte articole:

    Fundația WorldSkills România a format primii profesori pentru calificarea Grădinar Urban

    Fundația WorldSkills România a organizat, în perioada 11–15 mai 2026, la Liceul Tehnologic „Cezar Nicolau” Brănești, primul stagiu de formare continuă dedicat cadrelor didactice care vor preda calificarea Grădinar Urban…

    Citeste articolul
    NN s-a implicat puternic în crearea noii Secții de Chirurgie Cardiovasculară Pediatrică a Spitalului de Copii Marie Curie

    Inima Copiilor inaugurează, cu sprijinul NN, noua Secție de Chirurgie Cardiovasculară Pediatrică a Spitalului de Copii Marie Curie din București, un proiect care contribuie la dezvoltarea unuia dintre cele mai…

    Citeste articolul

    Articole marketing - publicitate - PR - stiri brandINFO.ro:

    NN s-a implicat puternic în crearea noii Secții de Chirurgie Cardiovasculară Pediatrică a Spitalului de Copii Marie Curie

    NN s-a implicat puternic în crearea noii Secții de Chirurgie Cardiovasculară Pediatrică a Spitalului de Copii Marie Curie

    Eternal Beauty, fondată la Salonta, a aniversat 30 de ani în industria frumuseții

    Eternal Beauty, fondată la Salonta, a aniversat 30 de ani în industria frumuseții

    BYD Dolphin G DM-i în România, lansat printr-un parteneriat special cu Radio ZU

    BYD Dolphin G DM-i în România, lansat printr-un parteneriat special cu Radio ZU

    Betano – campanie internațională construită în jurul mesajului: Când crezi, devine real

    Betano – campanie internațională construită în jurul mesajului: Când crezi, devine real