Polițele de asigurare PAD pot fi achitate și în numerar, direct la stațiile de plată SelfPay

Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID) și SelfPay, liderul pieței de stații de plată din România, anunță introducerea unei noi metode de plată pentru polițele de asigurare obligatorie a locuinței (PAD). Începând de joi, 27 martie 2025, polițele PAD achiziționate online, prin website-ul www.paidromania.ro, pot fi achitate și în numerar, prin intermediul stațiilor de plată SelfPay disponibile la nivel național.

Inițiativa face parte din strategia PAID de a simplifica accesul la asigurarea locuinței, oferind o alternativă de plată adaptată celor care preferă metodele clasice de achitare a serviciilor. Procesul presupune că utilizatorul trebuie să acceseze platforma www.paidromania.ro, unde, după generarea unei oferte, poate alege plata în numerar. Numărul ofertei poate fi introdus manual sau prin scanarea codului de bare la Stația de Plată SelfPay, operațiune urmată de completarea sumei de plată. Utilizatorul finalizează tranzacția și primește o chitanță. Oferta astfel achitată se transformă automat într-un contract PAD valabil, disponibil atât în contul de utilizator al platformei PAID, cât și în format electronic, pe e-mail.

Prin această colaborare, PAID continuă procesul de digitalizare și accesibilizare a asigurării de locuințe, punând la dispoziția utilizatorilor din toată țara un canal de plată modern, rapid și sigur. Noua metodă completează fluxul digital de emitere a poliței, disponibil și prin intermediul platformei de cloud guvernamental Ghișeul.ro.

Rețeaua SelfPay include în prezent peste 12.000 de stații de plată, localizate în marile lanțuri de retail, centre comerciale, benzinării, piețe, magazine de proximitate, sedii ale unor bănci partenere, precum și în primării și alte instituții publice. Harta acestora este disponibilă pe site-ul selfpay.ro.

Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID) este o societate de asigurare-reasigurare, cu capital privat, formată prin asocierea societăților de asigurare pentru încheierea de asigurări obligatorii de locuință în fața celor trei riscuri de bază specifice României: cutremur, inundații și alunecări de teren, în conformitate cu prevederile Legii nr. 260/2008.

SelfPay este liderul pieței de terminale de tip self-service din România, cu peste 12.000 de stații de plată și un portofoliu de peste 300 de servicii disponibile. Stațiile pot fi accesate zilnic în toate locațiile în care acestea sunt disponibile, inclusiv retail, bănci, instituții publice.

  • Alte articole:

    Cele mai importante 10 invenții din istorie: de la bec, la internet și inteligență artificială

    Istoria omenirii este strâns legată de capacitatea oamenilor de a inova și de a transforma idei în soluții concrete care schimbă modul în care trăim. De la descoperiri fundamentale care…

    Citeste articolul
    Campari Group, cu branduri precum Aperol, Campari, Courvoisier și Grand Marnier, a ales SAP Cloud ERP Private

    SAP a anunțat finalizarea cu succes a implementării soluțiilor SAP Cloud ERP Private în cadrul Campari Group, marcând o etapă importantă în transformarea digitală a companiei. Noua platformă integrează capabilități…

    Citeste articolul

    Articole marketing - publicitate - PR - stiri brandINFO.ro:

    7 mărci de whisky foarte populare în întreaga lume, inclusiv în România

    7 mărci de whisky foarte populare în întreaga lume, inclusiv în România

    Marketing și fidelizare în banking: cashback, un instrument tot mai folosit

    Marketing și fidelizare în banking: cashback, un instrument tot mai folosit

    Idei de afaceri în orașele mici, care ar putea funcționa în 2026 și ulterior

    Idei de afaceri în orașele mici, care ar putea funcționa în 2026 și ulterior

    De ce o companie este bine să aibă website propriu, dincolo de pagini social media și pe alte platforme

    De ce o companie este bine să aibă website propriu, dincolo de pagini social media și pe alte platforme