Zborurile Dan Air pe ruta București – Damasc au avut grad mediu de ocupare de 88%

Dan Air a împlinit un an de operațiuni în Siria la data de 15 iunie 2026. Compania a devenit prima companie aeriană din Uniunea Europeană care a operat zboruri regulate directe între România și Siria, după aproape 14 ani în care țara a rămas izolată de rețeaua europeană de transport aerian.

Dan Air a transportat peste 30.000 de pasageri pe ruta București–Damasc–București și a înregistrat un grad mediu de ocupare a zborurilor de 88%. La un an după ce a intrat în istoria aviației civile europene prin reluarea zborurilor directe dintre Uniunea Europeană și Siria, Dan Air își extinde operațiunile și devine singura companie aeriană din Uniunea Europeană care va efectua zboruri regulate concomitent către două orașe siriene, Damasc și Aleppo.

Ruta București–Damasc–București a răspuns unei nevoi reale a comunității siriene din Europa: aceea de a se reconecta cu familiile, de a facilita mobilitatea și de a redeschide o punte de legătură între cele două regiuni. De aceea, compania a decis ca, începând cu 1 iulie 2026, Aleppo să devină destinație permanentă în sezonul de vară, alături de Damasc. Astfel, compania își va consolida poziția de unic operator european cu prezență simultană în cele două mari centre urbane ale Siriei.

„În urmă cu un an am ales să deschidem, în premieră, o rută pe care mulți o considerau imposibilă. Am făcut acest lucru pentru că am înțeles nevoia reală de conectivitate a oamenilor și pentru că am avut încredere în capacitatea noastră operațională. Le mulțumesc colegilor mei care au zburat săptămânal cu devotament și curaj, cu atât mai mult cu cât contextul regional ne-a adus în față multe provocări, pe care le-am gestionat cu profesionalism, dovadă fiind procentul foarte ridicat de zboruri operate la timp, fără întârzieri semnificative. Faptul că, după doar un an, extindem prezența în Siria și devenim singurul operator european care deservește Damasc și Aleppo confirmă că această decizie a fost una corectă. Dincolo de cifre, aceste zboruri înseamnă familii reunite, oportunități economice și punți de legătură reconstruite.”, a declarat Matt Ian David, CEO DAN AIR.

La un an de la lansarea zborurilor regulate către Siria, performanța operațională s-a menținut la standarde ridicate, în ciuda tensiunilor din regiune, care au perturbat traficul aerian din zonă.

  • 98% dintre zboruri au fost operate la timp;
  • 2% dintre zboruri au înregistrat întârzieri de sub trei ore;
  • 91% dintre operațiuni au fost efectuate de pe Aeroportul Internațional din Damasc;
  • 9% dintre zboruri au fost operate de pe Aeroportul Internațional din Aleppo, în contextul închiderii temporare a aeroportului din Damasc.

Extinderea operațiunilor în Siria vine în contextul unei performanțe solide la nivelul întregii companii. În 2025, DAN AIR a transportat peste 272.000 de pasageri, marcând o creștere de peste 30% comparativ cu anul anterior și a înregistrat o rată de punctualitate de 98%, fapt ce confirmă eficiența modelului său operațional și încrederea acordată de pasageri.

Programul zborurilor operate de DAN AIR în Siria
București – Damasc (DAM) – în fiecare miercuri și duminică
București – Aleppo (ALP) – în fiecare miercuri și duminică

Dan Air este o companie aeriană 100% românească, fondată în 2017 de pilotul comandant Dan Iuhas, sub denumirea de Just Us Air. Compania a operat zboruri în regim ACMI (Aircraft, Crew, Maintenance, Insurance) pentru diverse companii aeriene de renume internațional, precum TAROM, Transavia, TUI, Arik Air, Sundair, Air Moldova, airBaltic, Air Serbia, Wizz Air, Air Côte d’Ivoire, Jazeera Airways, Animawings, TUS Airways și Blue Bird Airways.

În prezent, Dan Air operează atât zboruri regulate sub marcă proprie din București și Bacău, cât și zboruri în regim ACMI pentru diferite companii internaționale. În 2025, Dan Air a transportat peste 272.000 de pasageri, marcând o creștere de peste 30% comparativ cu anul anterior și a înregistrat o performanță operațională solidă, cu 98% dintre zboruri operate la timp.

În 2024, Dan Air a devenit membru IATA (International Air Transport Association), cea mai prestigioasă organizație globală din industria aviatică, aliniindu-se celor mai înalte standarde de siguranță, securitate, sustenabilitate și eficiență în aviație.

  • Alte articole:

    Într-un mediu economic complicat pentru piața auto globală, BMW Group intensifică măsurile structurale și de eficiență

    Consiliul de Administrație al BMW AG a ajustat estimările pentru întregul an fiscal 2026. Principalii factori care au determinat această decizie sunt mediul în schimbare, care pune presiune asupra rezultatelor…

    Citeste articolul
    NN s-a implicat puternic în crearea noii Secții de Chirurgie Cardiovasculară Pediatrică a Spitalului de Copii Marie Curie

    Inima Copiilor inaugurează, cu sprijinul NN, noua Secție de Chirurgie Cardiovasculară Pediatrică a Spitalului de Copii Marie Curie din București, un proiect care contribuie la dezvoltarea unuia dintre cele mai…

    Citeste articolul

    Articole marketing - publicitate - PR - stiri brandINFO.ro:

    NN s-a implicat puternic în crearea noii Secții de Chirurgie Cardiovasculară Pediatrică a Spitalului de Copii Marie Curie

    NN s-a implicat puternic în crearea noii Secții de Chirurgie Cardiovasculară Pediatrică a Spitalului de Copii Marie Curie

    Eternal Beauty, fondată la Salonta, a aniversat 30 de ani în industria frumuseții

    Eternal Beauty, fondată la Salonta, a aniversat 30 de ani în industria frumuseții

    BYD Dolphin G DM-i în România, lansat printr-un parteneriat special cu Radio ZU

    BYD Dolphin G DM-i în România, lansat printr-un parteneriat special cu Radio ZU

    Betano – campanie internațională construită în jurul mesajului: Când crezi, devine real

    Betano – campanie internațională construită în jurul mesajului: Când crezi, devine real