Circa 25% din flota de distribuție operată de GXO pentru PepsiCo în București-Ilfov este electrificată

PepsiCo, unul dintre liderii industriei de produse alimentare și băuturi, face un nou pas pentru un viitor sustenabil, ca parte a programului strategic pep+ (PepsiCo Positive), și adaugă în flota de distribuție operată de GXO, cel mai mare furnizor de logistică contractuală pur-play din lume, 10 autovehicule electrice – 8 camioane cu o capacitate de 7,2 tone și 2 vanuri de 3,5 tone.

Astfel, aproximativ un sfert din flota de distribuție operată de GXO pentru PepsiCo în București-Ilfov este acum electrificată, ceea ce permite reducerea anuală a emisiilor de carbon cu circa 180 de tone CO2, comparativ cu vehiculele diesel.

„Decarbonizarea lanțului nostru valoric este un efort complex, care necesită o abordare multidirecțională și adoptarea mai multor soluții. Demersurile pe care le-am început în 2019, prin înlocuirea a 90% din flota proprie PepsiCo cu mașini hibride și, mai recent, prin adăugarea celui de-al doilea camion electric, au reprezentat etape importante în consolidarea angajamentului nostru pentru sustenabilitate și reducerea impactului asupra mediului. Prin integrarea a încă 10 autovehicule electrice în flota de distribuție operată de GXO, continuăm acest parcurs și, împreună cu partenerul nostru, valorificăm avantajele operaționale pe care acestea le oferă, pentru o distribuție sustenabilă, eficientă și sigură a produselor noastre”, a declarat Emilian Dinică, Supply Chain Director, PepsiCo East Balkans.

Noile vehicule electrice sunt dotate cu acumulatori de mare capacitate, care asigură o autonomie de până la 180 km pentru camioane și de aproximativ 200 km pentru vanuri. Pentru încărcarea flotei electrice, PepsiCo a instalat încă din anul 2023 două stații dedicate în fabrica sa de băuturi din Dragomirești, de 50 kW DC, respectiv 22 kW AC.

„Parteneriatul nostru de zece ani cu PepsiCo în România a fost o călătorie a îmbunătățirii continue, susținută de tehnologii inovatoare”, a declarat Jean-Luc Bessade, Managing Director pentru Polonia, Republica Cehă și România în cadrul GXO. „Suntem mândri să marcăm acest deceniu de colaborare printr-un reper important în domeniul ESG, care contribuie la atingerea obiectivelor noastre comune de sustenabilitate”.

Pentru sustenabilitatea lanțului valoric, PepsiCo a investit în România peste 150 de milioane de dolari în proiecte ce au vizat: instalarea a peste 3.000 de panouri fotovoltaice în locațiile proprii; implementarea de soluții de automatizare în cele două fabrici – băuturi, în Dragomirești-Deal, și snackuri, în Popești-Leordeni; precum și construirea unui depozit de tip high-bay. Aceste investiții au contribuit atât la creșterea capacității de producție, cât și la eficiența energetică, reducerea consumului de energie și apă, scăderea emisiilor de CO2 și diminuarea utilizării de plastic.

Produsele PepsiCo sunt alese de consumatori din peste 200 de țări și teritorii din întreaga lume, de un miliard de ori pe zi. PepsiCo a generat o cifră de afaceri de aproape 92 miliarde dolari în 2024, adusă de un portofoliu de alimente și băuturi care include Lay’s, Doritos, Cheetos, Gatorade, Pepsi-Cola, Mountain Dew, Quaker și SodaStream. Portofoliul PepsiCo este alcătuit dintr-o gamă variată de produse alimentare și băuturi savuroase, incluzând numeroase branduri iconice ce generează fiecare, anual, peste 1 miliard de dolari în vânzări de retail. 

GXO Logistics, Inc. (NYSE: GXO) este cel mai mare furnizor de logistică contractuală pur-play din lume și este poziționat strategic pentru a valorifica creșterea rapidă a comerțului electronic, automatizării și externalizării. GXO are peste 150.000 de angajați în mai mult de 1.000 de facilități, însumând peste 18,5 milioane de metri pătrați.

Compania deservește cele mai importante companii internaționale pentru a rezolva provocări logistice complexe, oferind soluții avansate din punct de vedere tehnologic pentru lanțul de aprovizionare și comerțul electronic, la scară largă și cu rapiditate. Sediul central al GXO se află în Greenwich, Connecticut.

  • Alte articole:

    Investiție de 1 mil. euro pentru deschiderea restaurantului Hesburger din Cosmopolis

    Hesburger, cel mai mare lanț de restaurante cu burgeri din Finlanda și țările baltice și unul dintre cele mai cunoscute branduri de fast-food din Europa, a investit 1.000.000 Euro în…

    Citeste articolul
    Operatorul de logistică și transport FAN SLS Cargo: 42 milioane euro cifră de afaceri în 2025

    FAN SLS Cargo, operatorul de logistică și transport deținut de FAN Courier din 2019, a realizat, în 2025, o cifră de afaceri de aproximativ 42 milioane euro, în creștere cu…

    Citeste articolul

    Articole marketing - publicitate - PR - stiri brandINFO.ro:

    Mastercard a lansat noul program de loialitate, momentan disponibil pentru clienții Libra Internet Bank

    Mastercard a lansat noul program de loialitate, momentan disponibil pentru clienții Libra Internet Bank

    Inovații prezentate de TCL la CES 2026, printre care avansul tehnologiei Mini LED

    Inovații prezentate de TCL la CES 2026, printre care avansul tehnologiei Mini LED

    Renault își dezvoltă angajamentul față de tenis alături de Diede de Groot, Ugo Humbert și Casper Ruud

    Renault își dezvoltă angajamentul față de tenis alături de Diede de Groot, Ugo Humbert și Casper Ruud

    Citroen prezintă modelul concept car ELO la Salonul Auto de la Bruxelles 2026

    Citroen prezintă modelul concept car ELO la Salonul Auto de la Bruxelles 2026