Fundația OMV Petrom a lansat fondul Azi. Împreună, oferind finanțări organizațiilor nonprofit din România

Fundația OMV Petrom lansează fondul de finanțare „Azi. Împreună.” deschis organizațiilor nonprofit din România care implementează programe în sprijinul educației timpurii, sănătății timpurii sau conservării biodiversității.

Astfel, vor fi susținute proiecte implementate în comunități dezavantajate, de organizații mici și medii. Fundația OMV Petrom va evalua cererile în parteneriat cu specialiști din cadrul Fundației pentru Dezvoltarea Societății Civile și alături de un juriu extern.

„ Prin fondul „Azi. Împreună.”, ne dorim să susținem inițiativele cât mai multor ONG-uri care au proiecte de educație timpurie, sănătate timpurie sau biodiversitate implementate la nivel local, de unde pornește schimbarea,” a declarat Steven van Groningen, Președintele Consiliului Director, Fundația OMV Petrom.

Prin fondul de finanțare „Azi. Împreună.”, Fundația OMV Petrom urmărește dezvoltarea proiectelor care contribuie la creșterea gradului de participare la educație timpurie în mediile defavorizate, care adresează sănătatea timpurie și/sau contribuie la reducerea ratei mortalității infantile, sau care promovează conservarea biodiversității.

Fondul presupune trei niveluri de finanțare, cu valori între 40.000 lei – 250.000 lei. Organizațiile pot accesa ghidul de aplicare și alte documente necesare pe site-ul Fundației OMV Petrom. Cererile de finanțare pot fi trimise în perioada 19 iunie – 24 iulie 2025.

Lansată în anul 2022, Fundația OMV Petrom construiește programe și susține investiții pe termen lung în România pentru comunități dezavantajate, în trei domenii cheie: educație timpurie, sănătate timpurie și biodiversitate.

  • Alte articole:

    Fundația Conservation Carpathia și Ursus au derulat a 4-a ediție a campaniei Ascultă ursul din tine și fă bine

    Ursus a anunțat rezultatele celei de-a patra ediții a campaniei „Ascultă ursul din tine și fă bine”, desfășurată în parteneriat cu Fundația Conservation Carpathia. Brandul de bere a donat peste…

    Citeste articolul
    Un fotograf român a pus în valoare modelul auto BMW X5 Legacy Edition în noua campanie de promovare

    A patra generație a celui mai popular model al mărcii BMW la nivel național beneficiază de o ofertă specială și o campanie cu o poveste specială, realizată de un fotograf…

    Citeste articolul

    Articole marketing - publicitate - PR - stiri brandINFO.ro:

    Un fotograf român a pus în valoare modelul auto BMW X5 Legacy Edition în noua campanie de promovare

    Un fotograf român a pus în valoare modelul auto BMW X5 Legacy Edition în noua campanie de promovare

    Noul logo pentru automobilele BMW Alpina, produse în anumite fabrici BMW Group

    Noul logo pentru automobilele BMW Alpina, produse în anumite fabrici BMW Group

    Light vs. Dark, o nouă campanie de brand lansată de Kozel în România

    Light vs. Dark, o nouă campanie de brand lansată de Kozel în România

    Oxygen va oferi servicii de consultanță strategică, ATL și comunicare digitală pentru Farmacia DONA

    Oxygen va oferi servicii de consultanță strategică, ATL și comunicare digitală pentru Farmacia DONA