SAP România, subsidiara locală a liderului global în soluții software, are peste 1000 de angajați

SAP România, subsidiara locală a liderului global în soluții software, SAP SE, anunță atingerea unui prag important în evoluția pe plan național – depășirea numărului de 1000 de angajați. Această etapă marchează nu doar un punct de referință în evoluția numerică, ci și un salt semnificativ în capacitatea companiei de a sprijini transformarea digitală a clienților săi.

Fondată pe 1 aprilie 2002, cu un nucleu inițial de doar cinci angajați în București, SAP România a evoluat constant pe parcursul celor peste două decenii de activitate, devenind o entitate cheie în cadrul SAP. Din 2005, odată cu obținerea statutului de entitate juridică românească cu capital străin, compania a înregistrat o creștere accelerată, extinzându-și prezența în două alte locații, pe lângă biroul din București: în anul 2011 la Timișoara, iar în 2012 la Cluj-Napoca. De asemenea, în 2023, SAP a lansat în București SAP Labs Site, parte a hub-ului regional SAP Labs SEE Hub.

În prezent, biroul central din București găzduiește 654 de angajați, cel din Timișoara numără 270 de specialiști, iar cel din Cluj-Napoca 124, aceștia având o vârstă medie de 35,5 ani. Dintre aceștia, 46% sunt femei. Anul trecut, echipa SAP România a crescut cu aproximativ 18% față de anul precedent, consolidând astfel poziția companiei ca un jucător de top pe piața locală și un centru de excelență în rețeaua SAP.

„Depășirea pragului de 1000 de angajați este o etapă semnificativă pentru SAP România și reprezintă o dovadă a talentului incredibil și a dedicării echipei noastre locale. Aceasta nu numai că subliniază angajamentul pe care îl avem față de piață, dar consolidează și capacitatea noastră de a susține transformarea digitală a clienților noștri. Suntem mândri să fim un catalizator pentru inovare și un contributor al ecosistemului tehnologic atât din România, cât și din numeroase țări la nivel global, iar pe măsură ce activitatea noastră continuă, rămânem fermi în misiunea de a îmbunătăți viețile oamenilor prin intermediul inovațiilor noastre”, a declarat Diana David, Managing Director SAP România.

SAP România joacă un rol strategic important în cadrul activităților globale ale companiei. Subsidiara locală găzduiește unele dintre cele mai puternice echipe de Service Delivery și Managed Cloud Applications din Europa și una dintre cele mai bune echipe de Cloud Migration din lume, iar competențele echipelor din România în domenii precum AI, Data Science, Business Data Cloud, Business Processes și Business Technology Platform sunt recunoscute la nivel internațional. Numărând în prezent peste 1000 de angajați, SAP România livrează proiecte și oferă astfel plusvaloare clienților din întreaga lume.

Pentru a-și atinge obiectivele în piața locală, compania colaborează cu cele peste 20 de firme din ecosistemul de parteneri SAP din România, specializați în vânzarea și implementarea întregului portofoliu de soluții. Privind spre viitor, compania rămâne dedicată excelenței și inovării, fiind hotărâtă să își păstreze poziția de lider în domeniul tehnologiei și să sprijine în continuare tranziția digitală a afacerilor din întreaga lume.

În calitate de lider global în domeniul aplicațiilor pentru întreprinderi și al inteligenței artificiale în business, SAP (NYSE: SAP) se află la punctul de legătură dintre afaceri și tehnologie. De peste 50 de ani, organizațiile au avut încredere în SAP pentru a valorifica tot ceea ce este mai bun la ele, unind operațiunile critice pentru business care acoperă finanțele, achizițiile, resursele umane, lanțul de aprovizionare și experiența clienților.

  • Alte articole:

    Clienții pot plasa comenzi pentru BMW i3 50 xDrive complet electric First Edition

    BMW deschide o nouă eră fascinantă a plăcerii de a conduce odată cu al doilea model Neue Klasse, noul BMW i3. Clienții pot plasa comenzi pentru BMW i3 50 xDrive…

    Citeste articolul
    BMW iX5 complet electric: premieră mondială cu noua tehnologie Gen6 eDrive

    Noul BMW X5 a intrat pe ultima sută de metri a programului său de dezvoltare. Cea de-a cincea generație a Sports Activity Vehicle (SAV) finalizează acum testele finale de calibrare…

    Citeste articolul

    Articole marketing - publicitate - PR - stiri brandINFO.ro:

    NN s-a implicat puternic în crearea noii Secții de Chirurgie Cardiovasculară Pediatrică a Spitalului de Copii Marie Curie

    NN s-a implicat puternic în crearea noii Secții de Chirurgie Cardiovasculară Pediatrică a Spitalului de Copii Marie Curie

    Eternal Beauty, fondată la Salonta, a aniversat 30 de ani în industria frumuseții

    Eternal Beauty, fondată la Salonta, a aniversat 30 de ani în industria frumuseții

    BYD Dolphin G DM-i în România, lansat printr-un parteneriat special cu Radio ZU

    BYD Dolphin G DM-i în România, lansat printr-un parteneriat special cu Radio ZU

    Betano – campanie internațională construită în jurul mesajului: Când crezi, devine real

    Betano – campanie internațională construită în jurul mesajului: Când crezi, devine real