TRIAMA Residence: cea de-a treia clădire va fi livrată în 2026, 56% din apartamente fiind deja vândute

Speedwell, unul dintre cei mai importanți dezvoltatori imobiliari din România, a demarat lucrările de construcție pentru a treia și ultima clădire a proiectului TRIAMA Residence. Bugetul alocat dezvoltării se ridică la 9 milioane de euro. Amplasat într-o zonă privilegiată, aproape de centrul Capitalei, Triama Residence oferă în total 195 de apartamente cu spații generoase, compartimentări variate și finisaje premium, dispuse în trei clădiri rezidențiale cu un design modern.

După succesul primelor două faze finalizate și vândute în perioada 2021-2023, care au inclus un total de 134 de apartamente cu suprafețe cuprinse între 53 și 70 de metri pătrați, Triama Residence continuă să redefinească standardele unui stil de viață modern în toate aspectele dezvoltării acestei noi clădiri.

În luna septembrie, SPEEDWELL a demarat lucrările pentru a treia clădire din ansamblu, la finalul cărorara va livra 61 de unități, ultimele din acest proiect, cu suprafețe cuprinse între 54 și 205 metri pătrați, 34 dintre apartamente găsindu-și proprietarii până în prezent. Clădirea va avea o suprafață totală construită de aproximativ 5.400 de metri pătrați și va dispune de apartamente moderne cu 2, 3 și 4 camere, adaptate diverselor nevoi ale viitorilor proprietari.

„Suntem cu atât mai încântați să vedem cum 56% din unități sunt deja vândute, chiar dacă lucrările de construcție abia au început! Această reacție promptă este o dovadă nu doar a rezilienței pieței, ci și a interesului viitorilor rezidenți pentru un stil de viață sustenabil, orientat spre comunitate. TRIAMA Residence înseamnă, mai degrabă decât construirea de locuințe, crearea unui mediu cu impact pozitiv asupra comunitatii, în care oamenii pot prospera. Prin instalarea panourilor solare și datorită standardelor de eficiență energetică nZEB, noua clădire este concepută pentru a reduce atât costurile, cât și amprenta de carbon. Nu ne limităm la a oferi doar simple locuințe; modelăm comunități care reflectă angajamentul nostru față de un viitor mai verde și mai conectat.” punctează Jan Demeyere, arhitect și cofondator Speedwell

Pe lângă apartamentele sale spațioase , care reflectă angajamentul SPEEDWELL față de conceptul unui stil de viață modern, TRIAMA Residence asigură facilități precum spații comerciale la parter, 193 de locuri de parcare, un loc de joacă și spații verzi extinse. Rezidenții beneficiază, de asemenea, de o legătură facilă cu mijloacele de transport în comun, datorită proximității față de stația de metrou Costin Georgian, aflată la 7 minute de mers pe jos și la 250 de metri de stațiile de tramvai. În plus, amplasarea în imediata apropiere a Parcului Morarilor, precum și proximitatea față de centre comerciale și instituții de învățământ, oferă proiectului un avantaj considerabil și creează un mediu favorabil atât pentru familiile cu copii cât și pentru cei care își doresc acces rapid către cele mai importante puncta de interes din centrul Bucureștiului.

Pentru ultima fază a proiectului, SPEEDWELL utilizează tehnologii moderne de forare pentru fundație și materiale de construcție de înaltă calitate, datorită parteneriatului puternic cu lideri din industria construcțiilor.

Anul acesta, Speedwell aniversează zece ani de la intrarea pe piața din România, fiind unul dintre cei mai activi dezvoltatori imobiliari, cu o prezență proeminentă atât în București cât și în alte orașele regionale precum Cluj, Timișoara, Râmnicu Vâlcea și Brașov. Portofoliul companiei numără aproximativ 150.000 mp de spații de birouri și retail, peste 6.000 de apartamente și 23.000 mp de spații industriale, cu o valoare totală a proiectelor estimată la aproximativ 1,5 miliarde de euro. Din iunie 2024, Speedwell și-a extins operațiunile în Polonia, având ca obiectiv dezvoltarea unui portofoliu similar cu cel pe care îl deține în România.

Pentru următoarea perioadă, Speedwell pregătește dezvoltarea proiectelor QUEENS District, care urmează să fie livrat în primul trimestru al anului 2027 și CityZen, momentan în faza de autorizare și avansează lucrările pentru GLENWOOD ESTATE ansamblul rezidențial de vile premium din Corbeanca și THE MEADOWS, proiectul exclusivist amplasat pe malul lacului Grivița.

Tot în București, compania a finalizat primele două faze ale ansamblului TRIAMA Residence, primele trei clădiri, parte din faza 1 a proiectului rezidențial THE IVY și MIRO, clădirea de birouri de clasă A.
În zona de vest a țării, în Timișoara, Speedwell dezvoltă PALTIM un proiect mixed-use de regenerare urbană, situat în apropierea râului Bega și pregătește demararea lucrărilor de construcție pentru un nou proiect imobiliar situat pe terenul fostei fabrici de textile 1 IUNIE S.A.

Pe segmentul industrial-logistic, compania a finalizat faza a doua a SPACEPLUS West și a demarat lucrările pentru dezvoltarea SPACEPLUS East. În ultimii ani, Speedwell a livrat RECORD PARK în Cluj, iar în prezent se extinde și în Brașov, un alt oraș regional important din România.

  • Alte articole:

    Pufina Tradiții Românești – din nou produse ediție limitată de la Pehart Grup

    Liderul în producerea și procesarea produselor de hârtie pentru uz casnic din România și una dintre cele mai mari companii producătoare de hârtie tissue din Sud-Estul Europei, Pehart Grup continuă…

    Citeste articolul
    One United Properties: cifră de afaceri de peste 1 miliard de lei, profit brut de 352,1 milioane de lei în primele nouă luni din 2024

    One United Properties (BVB: ONE), principalul dezvoltator imobiliar de proiecte sustenabile rezidențiale, de birouri și mixte de ultimă generație din România, a înregistrat o cifră de afaceri de peste 1…

    Citeste articolul

    Articole marketing - publicitate - PR - stiri brandINFO.ro:

    Pufina Tradiții Românești – din nou produse ediție limitată de la Pehart Grup

    Pufina Tradiții Românești – din nou produse ediție limitată de la Pehart Grup

    Black Friday 2024 – campanie eMag și Mastercard cu 100 de carduri cadou în valoare de 1.000 de lei fiecare

    Black Friday 2024 – campanie eMag și Mastercard cu 100 de carduri cadou în valoare de 1.000 de lei fiecare

    Black Friday 2024 la SpringFarma – reduceri, cadouri speciale, premii atractive, live shopping

    Black Friday 2024 la SpringFarma – reduceri, cadouri speciale, premii atractive, live shopping

    Mastercard Festival Selection – eveniment cinematografic cu premiera la Cluj-Napoca și continuare în alte orașe europene

    Mastercard Festival Selection – eveniment cinematografic cu premiera la Cluj-Napoca și continuare în alte orașe europene