Intesa Sanpaolo Group, lider în clasamentul Extel: Carlo Messina, cel mai bun CEO din sectorul bancar european, pentru a 7-a oară

Intesa Sanpaolo Group își consolidează poziția în topul liderilor din sectorul bancar european, potrivit sondajului anual al companiei de cercetare Extel, cunoscută anterior drept Institutional Investor Research. Intesa Sanpaolo a fost recunoscută pentru excelența sa în relația cu investitorii instituționali și analiștii financiari, pentru cel mai bun program ESG, dar și pentru performanțele individuale ale echipei sale de management.

Carlo Messina a primit titlul de cel mai bun CEO din sectorul bancar european pentru a șaptea oară de la introducerea acestui clasament, în urmă cu nouă ani. Această recunoaștere constantă reflectă aprecierea investitorilor instituționali și a analiștilor financiari pentru leadershipul și performanțele sale.

Pe lângă titlul de cel mai bun CEO, Intesa Sanpaolo a primit o serie de alte distincții importante:

• Consiliul de Administrație al băncii a fost desemnat cel mai bun Consiliu de Administrație pentru a treia oară consecutiv.

• Stefano Del Punta, în prezent Senior Advisor al CEO-ului, a fost votat cel mai bun CFO pentru al optulea an consecutiv.

• Echipa de Relații cu Investitorii, condusă de Marco Delfrate și Andrea Tamagnini, s-a clasat pe primul loc în sectorul bancar european pentru al șaptelea an consecutiv.

• Marco Delfrate a fost votat cel mai bun profesionist în relația cu investitorii pentru al șaptelea an consecutiv.

• Intesa Sanpaolo s-a clasat pe primul loc pentru cel mai bun program ESG în rândul băncilor europene pentru al cincilea an consecutiv.

Aceste premii reflectă aprecierea comunității financiare internaționale pentru Intesa Sanpaolo, o instituție financiară axată pe inovație, impact social și sustenabilitate. Ele subliniază, de asemenea, calitatea echipei de management a băncii, condusă de Carlo Messina, care și-au menținut aprecierea investitorilor și analiștilor financiari europeni în ultimii ani.

„Titlurile obținute de Intesa Sanpaolo în Europa ne onorează și ne confirmă încă o dată că suntem pe drumul cel bun. Aceste performanțe se datorează, în primul rând, dedicării întregii noastre echipe – pentru care sunt profund recunoscător – , managementului competent, modelului nostru de business solid și diversificat, precum și investițiilor semnificative în tehnologie. Considerăm că transparența și comunicarea responsabilă sunt vitale pentru dialogul nostru continuu cu toate părțile interesate. Investitorii și analiștii financiari apreciază capacitatea noastră de a ne îndeplini și chiar de a depăși angajamentele asumate, precum și sensibilitatea noastră față de aspectele ESG, ceea ce ne poziționează ca lider global în Impact Social”, a declarat Carlo Messina, CEO Intesa Sanpaolo.

Extel, fostul Institutional Investor Research, este un furnizor independent de cercetare cu o reputație solidă în rândul comunității financiare internaționale în ultimii 50 de ani. Clasamentul său anual se bazează pe un sondaj amplu realizat în rândul a aproximativ 1.800 de investitori instituționali și analiști financiari, oferind o perspectivă valoroasă asupra percepției pieței cu privire la performanța companiilor.

Intesa Sanpaolo, cu peste 420 de miliarde de euro în credite și 1.300 milioane de euro în active financiare ale clienților la sfârșitul anului 2023, este cel mai mare grup bancar din Italia, cu o prezență internațională semnificativă. Este un lider european în domeniul wealth management cu un accent puternic pe digital și fintech. Până în 2025, Grupul va oferi împrumuturi impact (pentru companiile care investesc in proiecte ESG) în valoare de 115 miliarde de euro pentru a sprijini comunitățile și tranziția ecologică, alături de un program de 1,5 miliarde de euro (2023-2027) pentru a ajuta persoanele aflate în dificultate. Rețeaua de muzee a băncii, Gallerie d’Italia, găzduiește patrimoniul artistic deținut de aceasta și proiecte culturale de valoare recunoscută.

Divizia de Bănci Subsidiare Internaționale operează pe trei continente, cu bănci de retail în 12 țări (Europa Centrală și de Sud-Est și Egipt). Această rețea extinsă deservește în prezent 7,2 milioane de clienți, prin intermediul a peste 900 de sucursale și are o echipă dedicată de aproximativ 21 000 de angajați. În urma achiziției First Bank din mai 2024, divizia deservește în prezent aproximativ 143 000 de clienți din România, având peste 1 500 de angajați și deținând active totale de peste 3,2 miliarde EUR.

  • Alte articole:

    Monsson a lansat o soluție de stocare a energiei optimizată pentru clima scandinavă

    Monsson, un grup internațional de soluții pentru energie regenerabilă, specializat în energie eoliană și solară, stocarea energiei și hidrogen verde, cu sediul central în România, a dezvoltat o soluție de…

    Citeste articolul
    Noi dispozitive Lenovo ThinkPad pentru profesioniști – creatori de conținut, ingineri, utilizatori avizați și echipe hibrid

    Lenovo a lansat un portofoliu actualizat de dispozitive ThinkPad concepute pentru a răspunde nevoilor în continuă schimbare ale profesioniștilor de azi – de la creatori de conținut și ingineri până…

    Citeste articolul

    Articole marketing - publicitate - PR - stiri brandINFO.ro:

    Decathlon și MedLife: parteneriat pentru promovarea stilului de viață activ și echilibrat

    Decathlon și MedLife: parteneriat pentru promovarea stilului de viață activ și echilibrat

    PRwave.ro aniversează 20 de ani de conținut relevant

    PRwave.ro aniversează 20 de ani de conținut relevant

    Decathlon, partener principal Bucharest International Half Marathon & 10K by Constantina Diță

    Decathlon, partener principal Bucharest International Half Marathon & 10K by Constantina Diță

    Colecta Națională de Alimente, ediția de Paște 2025: colectarea a peste 704 tone de alimente neperisabile

    Colecta Națională de Alimente, ediția de Paște 2025: colectarea a peste 704 tone de alimente neperisabile