Neakaisa.ro: Afaceri de 8,5 milioane de lei în T1, 2024, în creștere cu 20%

Neakaisa.ro, business online cu obiecte sanitare și produse pentru amenajarea casei, a raportat o cifră de afaceri de 8,5 milioane lei în primul trimestru al acestui an, în creștere cu 20% față de aceeași perioadă a lui 2023. Principalele motoare care au impulsionat business-ul la începutul anului au fost rezultatele raportate de showroom-ul deschis în mai 2023, dar și colaborările cu arhitecți, numărul lor crescând cu 15%.

Potrivit reprezentanților Neakaisa.ro, showroom-ul din București, inaugurat în mai 2023, a continuat să aibă un impact pozitiv asupra evoluției business-ului în primul trimestru al anului, după ce în 2023 a generat circa 10% din cifra de afaceri raportată. În același timp, compania a consolidat parteneriatele cu comunitatea de arhitecți, numărul de colaboratori crescând cu 15% în acest început de an.

Un alt factor esențial în dinamica business-ului este dezvoltarea și diversificarea gamei de produse, circa 10% din veniturile raportate în primul trimestru al anului fiind generat de producători noi, care nu se regăseau în portofoliul Neakaisa.ro în perioada similară a anului anterior.

Orașele care au generat cele mai multe vânzări în primul trimestru al anului rămân București, Cluj, Timișoara și Constanța, iar în ceea ce privește evoluția coșului mediu raportat în primele trei luni, aceasta s-a situat la nivelul lui 2023, circa 1.880 de lei, pe fondul unui număr mai ridicat de comenzi plasate.

”Anul acesta este unul de consolidare și de dezvoltare pe toate verticalele business-ului: showroom, portofoliu de produse, colaborările cu arhitecții. În continuare mizăm pe calitate, simplitate, unicitatea design-ului, diversitatea produselor și sinergia dintre prezența fizică a brandului prin showroom și cea din online. Mediul de business continuă să fie unul imprevizibil, e-commerce-ul este o piață puternic concurențială, care începe să fie penetrată inclusiv de jucători străini, așa că strategia noastră este să rămânem relevanți, să oferim o experiență de cumpărare excelentă și să creștem sustenabil”, declară Laura Sardescu, Co-fondator și Director General Neakaisa.ro.

Pentru finalul lui 2024, Neakaisa.ro își menține obiectivul unei creșteri organice de 10%, luând în considerare contextul economic local și internațional, precum și creșterea competitivității în toate verticalele e-commerce-ului. Compania are în focus digitalizarea și automatizarea proceselor interne, formarea și dezvoltarea continuă a angajaților, rafinarea experienței omnichannel oferite clienților, consolidarea relației cu comunitatea locală de arhitecți și designeri, extinderea și diversificarea portofoliului de produse.

Neakaisa.ro este un magazin online cu obiecte sanitare pentru amenajarea băii și produse pentru amenajarea casei, lansat în 2014 de către antreprenorii Laura și Vlad Sardescu. Magazinul online dispune de o varietate de peste 20.000 de produse de la producători de top din categorii diverse. Toate gamele prezentate sunt alese în parteneriat cu arhitecți, designeri și constructori, astfel încât frumosul să se îmbine întotdeauna cu partea practică.

  • Alte articole:

    Sustenabilitatea influențează direct costul finanțării în real estate, subliniază Colliers

    Criteriile de sustenabilitate contează tot mai mult atunci când băncile finanțează proiecte imobiliare în România, iar clădirile care îndeplinesc standardele de finanțare verde pot obține condiții mai bune. Concluziile aparțin…

    Citeste articolul
    Achizițiile de panouri solare și soluții de eficiență energetică finanțate prin tbi bank au crescut puternic

    Românii sunt tot mai atenți la costurile lunare, dar și la investițiile care pot aduce economii pe termen lung, în special în zona de energie, unde predictibilitatea facturilor a devenit…

    Citeste articolul

    Articole marketing - publicitate - PR - stiri brandINFO.ro:

    Rețeaua ARBOpodcast, relansată de ARBOmedia în format extins, cu 54 de podcasturi

    Rețeaua ARBOpodcast, relansată de ARBOmedia în format extins, cu 54 de podcasturi

    NN s-a implicat puternic în crearea noii Secții de Chirurgie Cardiovasculară Pediatrică a Spitalului de Copii Marie Curie

    NN s-a implicat puternic în crearea noii Secții de Chirurgie Cardiovasculară Pediatrică a Spitalului de Copii Marie Curie

    Eternal Beauty, fondată la Salonta, a aniversat 30 de ani în industria frumuseții

    Eternal Beauty, fondată la Salonta, a aniversat 30 de ani în industria frumuseții

    BYD Dolphin G DM-i în România, lansat printr-un parteneriat special cu Radio ZU

    BYD Dolphin G DM-i în România, lansat printr-un parteneriat special cu Radio ZU