Beko Europe, lansat în urma unui acord între Arçelik și Whirlpool Corporation

Arçelik, unul dintre principalii jucători din industria de electronice și electrocasnice, a anunțat încheierea cu succes a Acordului Definitiv de Contribuție între Beko B.V., filială deținută integral de Arçelik, și Whirlpool Corporation, filială deținută integral de Whirlpool EMEA Holdings LLC, și crearea Beko Europe.

Totodată, a fost finalizat și acordul definitiv prin care Arçelik dobândește proprietatea deplină a operațiunilor Whirlpool din Orientul Mijlociu și Africa de Nord (MENA), într-o tranzacție separată.
Pe baza volumelor de producție în 2023, cota combinată a afacerilor europene de electrocasnice ale Whirlpool și a afacerilor de electrocasnice, electronice de consum, aer condiționat și electrocasnice mici ale Arçelik – Beko Europe – este cea mai mare din Europa . Beko Europe are peste 20.000 de angajați și o capacitate de producție de aproximativ 24 de milioane de electrocasnice pe an, în 11 unități de producție. 75% din noua companie este deținută de Beko B.V. și 25% de Whirlpool Corporation.

La nivel global, Arçelik va deține operațiuni pe 57 de piețe și va avea aproximativ 55.000 de angajați. Veniturile combinate ale Arçelik ajung la aproximativ 11 miliarde de euro, pe baza rezultatelor din 2023. Capacitatea anuală de producție a companiei va crește, de asemenea, în mod semnificativ, numărul total de unități de producție ajungând la 45.

„În ultimii zece ani, ne-am stabilit obiective clare pentru a dezvolta afacerea și pentru a transforma industria de electrocasnice, oferind în același timp valoare pentru consumatorii, clienții, angajații și acționarii noștri. Creșterea a fost impulsionată de achiziții bine gândite și de asocieri în participație inovatoare cu companii de top, cum ar fi Singer în Bangladesh și Hitachi în Asia. Crearea Beko Europe și achiziția activelor Whirlpool din regiunea Orientului Apropiat și a Africii de Nord reprezintă o nouă etapă esențială în parcursul Arçelik și al zecelea an de creștere continuă. Fiind unul dintre liderii globali, cu poziții puternice pe piețele mature și pe cele cu creștere ridicată, Arçelik își consolidează astăzi capacitatea de a fi o forță de progres și schimbare, în slujba planetei și a oamenilor”, a declarat Hakan Bulgurlu, CEO Arçelik, despre finalizarea tranzacției.

„Suntem încântați că am atins acest moment important în finalizarea tranzacției cu Arçelik și crearea Beko Europe. Această etapă majoră deschide un nou capitol incitant în ceea ce privește crearea de plus-valoare pentru consumatorii europeni prin branduri atractive, producție sustenabilă, inovație la nivel de produs și servicii pentru consumatori. Suntem entuziasmați de oportunitățile considerabile pe care Beko Europe le va crea pentru consumatori, în demersul de a îmbunătăți calitatea vieții de acasă”, a adăugat Marc Bitzer, președinte și director general, Whirlpool Corporation.

„Astăzi este prima zi din parcursul Beko Europe, cu misiunea de a aduce un stil de viață sustenabil în fiecare casă din Europa. Prin activele celor două companii, obținem anvergură și ne propunem să lucrăm neobosit pentru a ne asigura că aceasta servește nevoilor clienților și consumatorilor noștri. Vom fi un partener responsabil pentru industrie și consumatori, folosindu-ne în mod activ de poziția noastră de lider de piață pentru a ridica standardele, a urmări eficiența și a impulsiona inovația, în căutarea unui viitor mai bun. Prin înțelegerea nevoilor în schimbare ale clienților și consumatorilor noștri, ne propunem să impulsionăm industria europeană de electrocasnice către un viitor mai competitiv și mai sustenabil. Echipele noastre excepționale vor contribui la realizarea acestei ambiții”, a afirmat Ragıp Balcıoğlu, CEO al Beko Europe.

Cu peste 55.000 de angajați la nivel mondial, Arçelik are subsidiare în 57 de țări și 45 de fabrici în 13 țări (Turcia, Marea Britanie, Italia, România, Slovacia, Polonia, Africa de Sud, Rusia, Pakistan, India, Bangladesh, Thailanda și China). Arçelik are 22 de mărci proprii sau utilizate cu licență limitată (Arçelik, Beko, Whirlpool, Grundig, Hotpoint, Arctic, Ariston, Leisure, Indesit, Blomberg, Defy, Dawlance, Hitachi, Voltas Beko, Singer, ElektraBregenz, Flavel, Bauknecht, Privileg, Altus, Ignis, Polar).

În 2023, Arçelik a devenit cea mai mare companie de produse electrocasnice din Europa conform cotei cantitative de piață (pe baza volumelor) și a ajuns la o cifră de afaceri consolidată de 8 miliarde de euro. Cele 31 de centre de cercetare-dezvoltare și design Arçelik din întreaga lume găzduiesc peste 2.300 de cercetători, deținând peste 3.500 de cereri de brevete internaționale înregistrate până în prezent. În 2023 compania a obținut, pentru al cincilea an consecutiv, cel mai ridicat scor dintre companiile din domeniu în Indexul de Sustenabilitate Dow Jones S&P Global Corporate Sustainability Assessment (pe baza rezultatelor din data de 27 octombrie 2023). Viziunea companiei este „Respecting the World, Respected Worldwide”.

Beko Europe este o companie lider în domeniul electrocasnicelor, dedicată schimbării vieții clienților noștri printr-o gamă largă de produse și soluții inovatoare și sustenabile pentru uz casnic. Acțiunile nou înființatei Beko Europe sunt deținute în proporție de 75% de Beko B.V. și 25% de Whirlpool Corporation. Cu peste 20.000 de angajați, Beko Europe are 11 unități de producție în Europa, în Cassinetta, Melano, Comunanza și Siena în Italia, Wroclaw, Radomsko și Lodz în Polonia, Poprad în Slovacia, Yate în Marea Britanie și Ulmi și Găești în România, cu o capacitate de producție de aproximativ 24 de milioane de produse electrocasnice pe an.

  • Alte articole:

    Energia regenerabilă poate fi cea mai bună sursă de venituri pasive în Europa

    Energia regenerabilă, în special investițiile în parcuri fotovoltaice, reprezintă o direcție strategică pentru viitorul economic și ecologic al României, oferind o combinație unică între profitabilitate, sustenabilitate și siguranță financiară pentru…

    Citeste articolul
    Fluxurile depunerilor în Binance din 2024: cu aproape 40% mai mari decât următoarele 10 platforme la un loc

    Până în prezent, în acest an, depunerile de fonduri ale utilizatorilor în platforma Binance, cel mai mare schimb de active digitale din lume ca utilizatori înregistrați și volum de tranzacționare,…

    Citeste articolul

    Articole marketing - publicitate - PR - stiri brandINFO.ro:

    Încă 1000 de molizi plantați în cadrul inițiativei de împădurire realizate de Oxygen

    Încă 1000 de molizi plantați în cadrul inițiativei de împădurire realizate de Oxygen

    Pauza de la mediul online și tehnologie câștigă teren – 32% dintre români au testat detoxul digital

    Pauza de la mediul online și tehnologie câștigă teren – 32% dintre români au testat detoxul digital

    Brandul de angajator al Beko România, cel mai apreciat din sectorul industrial, conform platformei Undelucrăm

    Brandul de angajator al Beko România, cel mai apreciat din sectorul industrial, conform platformei Undelucrăm

    Dulcinella România – divizie dedicată personalizării produselor și ambalajelor pentru clienții din retail și HoReCa

    Dulcinella România – divizie dedicată personalizării produselor și ambalajelor pentru clienții din retail și HoReCa