MOL România și Fundația pentru Parteneriat au selectat 22 de proiecte de mediu în cadrul ediției nr. 18 a programului Spații Verzi

În cadrul celei de-a 18-a ediții a programului Spații Verzi, MOL România și Fundația pentru Parteneriat au selectat 22 de proiecte de mediu pe care le vor finanța cu peste 800.000 de lei. Acestea vor fi implementate la nivel național, în 10 județe din țară, și vizează implicarea tinerilor și comunităților locale în inițiative de permacultură urbană și conservare a ariilor naturale protejate.

Juriul programului a selectat 8 proiecte care urmează să primească finanţare în cadrul componentei Permacultură în Zone Urbane – cea mai nouă arie de intervenție a programului. Principalele activități incluse în această componentă, care se bazează pe principii și etici de permacultură, sunt atelierele de grădinărit urban în curțile școlilor și în grădini comunitare, pe lângă înființarea grădinilor de tip permacultură. Cele 14 proiecte alese în cadrul componentei tradiționale a programului, Arii Naturale Protejate, au ca scop promovarea ariilor protejate și creșterea nivelului de conștientizare asupra importanței conservării acestora.

Acestea se vor concretiza în activități de mediu precum crearea de trasee tematice în ariile protejate, sărbătorirea zilelor internaționale dedicate protecției mediului, organizarea de tabere și excursii Junior Ranger, crearea și organizarea funcționării unor centre demonstrative și instalarea de panouri informative în ariile protejate.

„Tinerii sunt cei care, prin ideile și experiențele pe care le au, vor avea un rol esențial în crearea unui viitor sustenabil, construit în armonie cu mediul natural. Tocmai de aceea, credem că este esențial ca aceștia să fie implicați din activități menite să îi ajute să se conecteze cu lumea din jur și să descopere rolul esențial al naturii în viețile noastre. Suntem mândri că susținem această inițiativă de 18 ani și suntem onorați că reușim să deschidem apetitul tinerilor pentru un stil de viață construit cu respect față de natură ”, a declarat Gábor Mozga, CEO al MOL România.

„Proiectele selectate pentru finanțare în cadrul celor două componente ale celei de-a 18 ediții a programului Spații verzi ne demonstrează în continuare că interesul pentru inițiative de conservare a biodiversității și a ariilor protejate precum și pentru implicarea în proiecte de permacultură urbană este ridicat. Calitatea proiectelor câștigătoare este una foarte bună și ne oferă certitudinea că acestea își vor atinge obiectivele propuse, incluzând o participare publică semnificativă atât a tinerilor cât și a altor voluntari, iubitori de natură sau de grădinărit comunitar”, a declarat László Potozky, director al Fundaţiei pentru Parteneriat.

În cadrul celor șaptesprezece ediții anterioare ale programului Spații Verzi, desfășurate în perioada 2006-2023, au fost finanțate 693 de proiecte. Peste 252.000 de persoane au fost implicate în activităţile desfăşurate în cadrul acestor proiecte, iar rezultatul eforturilor lor este remarcabil. Astfel, programul a sprijinit organizarea a 173 de tabere Junior Rangers şi 2.996 activități extraşcolare, în cadrul cărora tinerii participanţi au dobândit cunoştinţe şi experienţe importante referitoare la mediul înconjurător și amenajarea a 154 noi poteci tematice în ariile naturale protejate din România.

În cadrul componentei Permacultură în Zone Urbane, care a fost integrată în acest demers în urmă cu doi ani, au fost organizate deja 257 de ateliere practice de grădinărit și de educație ecologică, au fost plantați 3.759 de arbori și arbuști și au fost cultivate diferite verdețuri și plante aromatice, precum și legume și fructe pe o suprafață de 15.193 m2.

Lista proiectelor finanțate în cadrul celei de-a 18-a ediții a programului Spații verzi poate fi găsită pe site-ul www.spatiiverzi.org.ro.

MOL România este o subsidiară a MOL Group și una dintre cele mai importante companii petroliere din România, cu o prezență de 29 ani pe piața autohtonă. MOL România are un portofoliu extins de produse și servicii în domeniul comerțului de carburanți, lubrifianți, produse petrochimice și bitum. În prezent, compania deține un număr de 238 de stații de servicii la nivel național, două depozite de carburanți la Giurgiu și Tileagd și un terminal GPL la Tileagd.

  • Alte articole:

    Investiție de 1 mil. euro pentru deschiderea restaurantului Hesburger din Cosmopolis

    Hesburger, cel mai mare lanț de restaurante cu burgeri din Finlanda și țările baltice și unul dintre cele mai cunoscute branduri de fast-food din Europa, a investit 1.000.000 Euro în…

    Citeste articolul
    Operatorul de logistică și transport FAN SLS Cargo: 42 milioane euro cifră de afaceri în 2025

    FAN SLS Cargo, operatorul de logistică și transport deținut de FAN Courier din 2019, a realizat, în 2025, o cifră de afaceri de aproximativ 42 milioane euro, în creștere cu…

    Citeste articolul

    Articole marketing - publicitate - PR - stiri brandINFO.ro:

    Mastercard a lansat noul program de loialitate, momentan disponibil pentru clienții Libra Internet Bank

    Mastercard a lansat noul program de loialitate, momentan disponibil pentru clienții Libra Internet Bank

    Inovații prezentate de TCL la CES 2026, printre care avansul tehnologiei Mini LED

    Inovații prezentate de TCL la CES 2026, printre care avansul tehnologiei Mini LED

    Renault își dezvoltă angajamentul față de tenis alături de Diede de Groot, Ugo Humbert și Casper Ruud

    Renault își dezvoltă angajamentul față de tenis alături de Diede de Groot, Ugo Humbert și Casper Ruud

    Citroen prezintă modelul concept car ELO la Salonul Auto de la Bruxelles 2026

    Citroen prezintă modelul concept car ELO la Salonul Auto de la Bruxelles 2026