Prima licitație de artă contemporană din sezonul 2025 – 2026 la Artmark

Artmark celebrează 100 de ani de artă românească în prima licitație de artă contemporană din noul sezon (2025-2026): Licitația de Artă Contemporană, ce cuprinde și o secvență din colecția familiei de artiști Blendea – o familie de artiști a cărei operă, desfășurată pe parcursul unui secol, se leagă prin rădăcini și prin tematică de marele sculptor Constantin Brâncuși.

Evenimentul, care este programat marți, 23 septembrie 2025, de la ora 18.00, și va avea loc atât la sediul Galeriilor Artmark, cât și online, pe platforma Artmark Live, prezintă peste 200 de lucrări de artă, dintre care mai bine de 40 sunt fie opere realizate de cei patru artiști ai familiei Blendea, reprezentanții a trei generații — Vasile Blendea, Constantin Blendea, Maria Mihalache Blendea și Adriana Blendea), fie provenite din colecția lor de artă plastică ori decorativă.

„Opera artiştilor Blendea, care fac obiectul licitației de față, acoperă, începând cu Vasile Blendea, până la Adriana Blendea, fix 100 de ani de artă românească. 100 de ani de modernitate românească, în opera unei singure familii de artişti, este un eveniment”, spune Doina Mândru, critic de artă, care subliniază unicitatea acestei familii, precizând și că ea „îşi are începutul în Peştişani, aproape de Hobița lui Constantin Brâncuşi.

De departe erau chiar rude, dar familia Blendea nu a accentuat asta niciodată, pentru că e mult prea zdrobitoare memoria marelui înaintaş”. Despre această înrudire vine cu alte precizări și Călin Stegerean, istoric de artă, curator și autorul monografiei Constantin Blendea: „Ceea ce îi leagă (pe Constantin Blendea și Constantin Brâncuși, n.r.) este interesul pentru tematica zborului, iar la Constantin Blendea el se traduce printr-o serie lungă, până la sfârșitul vieții, de lucrări intitulate «Aripi» sau «Zbor», ca într-o coloană fără de sfârșit”.

Licitația curentă este, totodată, un bastion al artei postbelice și contemporane importante, polarizată de mari nume, precum Horia Damian, Sabin Bălașa, Ioan Pârvan, Sami Briss, Sorin Ilfoveanu, Marcel Guguianu, Ion Bitzan, Viorel Mărginean – dar este jalonată, totodată, și de un larg segment de artă contemporană emergentă, a artiștilor tineri și temerari, care ne surprind la fiecare expunere prin imaginația și creativitatea debordante, precum Ecaterina Vrana, Gheorghe Fikl, Francisc Chiuariu, Gorzo, Vladinsky, Irina Dragomir, IRLO, Andreea Moise, Beaver sau Irina Tănase.

„Într-o colecție dedicată artei contemporane, Constantin Blendea este esențial, pentru că opera lui este una originală, acoperă ceva din spiritualitatea noastră esențială. Lucrările lui Constantin Blendea ne amintesc faptul că aparținem unei culturi importante. Nu cred că este muzeu care să nu dețină cel puțin o lucrare de a Constantin Blendea”, a mai spus Călin Stegerean, într-o prezentare detaliată oferită pentru canalul de YouTube Artmark.

Toată selecția de opere din acest eveniment este expusă la Palatul Cesianu-Racoviță (din str. C.A. Rosetti nr. 5, București) și poate fi vizitată cu intrare liberă, zilnic, de luni până duminică, în generosul interval orar 10.00-20.00.

  • Alte articole:

    Fenomenul Skilliday: un nou trend care prinde contur în turism, în rândul europenilor

    Vremea vacanțelor de tip „fly and flop”, în care zburai spre o destinație ca să te relaxezi la soare, începe să apună . Locul lor este luat de „skilliday”, un…

    Citeste articolul
    Clienții pot plasa comenzi pentru BMW i3 50 xDrive complet electric First Edition

    BMW deschide o nouă eră fascinantă a plăcerii de a conduce odată cu al doilea model Neue Klasse, noul BMW i3. Clienții pot plasa comenzi pentru BMW i3 50 xDrive…

    Citeste articolul

    Articole marketing - publicitate - PR - stiri brandINFO.ro:

    Rețeaua ARBOpodcast, relansată de ARBOmedia în format extins, cu 54 de podcasturi

    Rețeaua ARBOpodcast, relansată de ARBOmedia în format extins, cu 54 de podcasturi

    NN s-a implicat puternic în crearea noii Secții de Chirurgie Cardiovasculară Pediatrică a Spitalului de Copii Marie Curie

    NN s-a implicat puternic în crearea noii Secții de Chirurgie Cardiovasculară Pediatrică a Spitalului de Copii Marie Curie

    Eternal Beauty, fondată la Salonta, a aniversat 30 de ani în industria frumuseții

    Eternal Beauty, fondată la Salonta, a aniversat 30 de ani în industria frumuseții

    BYD Dolphin G DM-i în România, lansat printr-un parteneriat special cu Radio ZU

    BYD Dolphin G DM-i în România, lansat printr-un parteneriat special cu Radio ZU