Magazinele online își pot lista automat produsele în marketplace Trendyol în România, Cehia, Slovacia și Grecia

easySales anunță că a integrat cu succes platforma Trendyol în serviciile sale de automatizare, iar magazinele online își pot lista automat produsele pe populara platformă de tip marketplace în România, Cehia, Slovacia și Grecia. Această colaborare sprijină creșterea comercianților români, ajutându-i să-și dezvolte afacerea mai ușor, atât pe piața locală, cât și în regiune.

„Am lucrat timp de trei luni la această integrare complexă, timp în care colegii noștri și echipa tehnică a Trendyol au colaborat strâns pentru a asigura un serviciu complet, stabil și conform cu standardele Trendyol. Generăm, astfel, noi oportunități de scalare pentru comercianții care accesează noile piețe în care Trendyol este prezent”, declară Ciprian Cazacu, CEO și cofondator easySales.

Prin noua integrare, comercianții din platforma easySales își pot lista automat produsele pe Trendyol și pot vizualiza în timp real evoluția comenzilor, centralizat, direct în contul easySales.

“Listarea și integrarea comercianților și brandurilor locale este o prioritate cheie pentru Trendyol. Ne propunem să oferim o experiență de integrare cât mai simplă și eficientă, astfel încât partenerii noștri să își poată lista produsele rapid și să înceapă să vândă imediat pe platforma noastră. Obiectivul nostru este să devenim unul dintre cele mai importante canale de vânzare pentru afacerile locale, iar parteneriate precum cel cu easySales joacă un rol esențial în acest demers. Datorită prezenței noastre în continuă creștere în regiunea Europei Centrale și de Est, putem sprijini comercianții locali nu doar în atragerea de noi clienți pe piețele locale, ci și în extinderea internațională a operațiunilor lor”, a declarat Irem Yılandil, Head of International Expansion, Trendyol Group.

Integrarea Trendyol în serviciile easySales a fost adoptată deja de peste 100 de magazine online, care până în prezent au procesat mai mult de 34.500 de comenzi.

Noul canal de distribuție este integrat complet în ecosistemul easySales, iar o funcționalitate personalizată, implementată special pentru Trendyol, constă în generarea automată a unui voucher de retur. Astfel, la expedierea unei comenzi, clientul primește alături de colet și un voucher de retur, generat automat și imprimat alături de AWB-ul clasic (avizul de expediție). Acesta este esențial și simplifică procesarea eventualelor retururi în cadrul platformei.

În plus, integrarea asigură flexibilitate și în generarea AWB-urilor, iar acestea pot fi emise fie de către Trendyol, fie direct de către comerciant, în funcție de propriile nevoile și preferințe.

easySales este o platformă B2B și un start-up în creștere rapidă, lansat în aprilie 2019. Platforma a devenit populară prin serviciile cloud care conectează jucătorii din comerțul electronic cu toate sistemele externe, în doar câteva minute. Beneficiile principale sunt: gestionarea centralizată a comenzilor din multiple canale, listarea rapidă a produselor pe multiple canale de vânzare, sincronizarea stocurilor în timp real, analiza dinamică a prețurilor și a vânzărilor, traducere automată.

Printre inovațiile care stau la baza evoluției easySales se numără și soluții avansate de automatizare, concepute să eficientizeze gestionarea operațiunilor eCommerce. Un exemplu concret este capacitatea platformei de a automatiza tipărirea documentelor necesare comenzilor, cum ar fi facturile și AWB-urile, ce permite utilizatorilor să imprime automat documentele comenzilor, direct din interfața easySales. Utilizatorii pot integra acest pas în propriile procese de automatizare personalizate, simplificând procesul de gestiune a comenzilor și minimizând riscul de eroare umană.

Soluția easySales a fost desemnată finalistă a concursului Uipath Automation Award în luna octombrie 2021, iar în mai 2022, a devenit finalistă în programul EBRD Star Venture, dedicat dezvoltării accelerate și extinderii start-up-urilor cu potențial din Europa, ce pot să consolideze ecosistemul de eCommerce cu soluții de automatizare. Recent, evoluția easySales a fost recunoscută prin distincția Gold Award în cadrul finalei InnovX Scale Up Accelerator.

Trendyol a fost fondat la Istanbul în 2010 și, între timp, a devenit primul decacorn din Turcia și una dintre cele mai importante platforme de comerț electronic din lume. Marketplace-ul conectează peste 250.000 de comercianți și branduri cu mai bine de 40 de milioane de clienți, prin intermediul aplicațiilor dedicate în limbile locale din Turcia, Germania, Azerbaidjan, statele din Golf și, recent, din România, Cehia, Slovacia, Polonia, Ungaria, Bulgaria și Grecia.

  • Alte articole:

    Contract semnificativ anunțat de Bittnet Systems, pentru furnizare training securitate cibernetică

    Bittnet Systems, companie listată la Bursa de Valori București (BVB) pe piața principală sub simbolul BNET, a anunțat semnarea unui nou contract semnificativ. Investitorii au fost astfel informați despre semnarea…

    Citeste articolul
    Peste 200 de antreprenori, lideri din business și experți, așteptați la RBL Capitalul românesc 2025

    Fundația Romanian Business Leaders (RBL) organizează cea de-a VI-a ediție a evenimentului RBL Capitalul românesc, care va avea loc pe 12–13 noiembrie 2025, la Crowne Plaza Bucharest Hotel, unde sunt…

    Citeste articolul

    Articole marketing - publicitate - PR - stiri brandINFO.ro:

    Câștigătorii fondului de finanțare Azi. Împreună., ediția I, anunțați de Fundația OMV Petrom

    Câștigătorii fondului de finanțare Azi. Împreună., ediția I, anunțați de Fundația OMV Petrom

    Loializare în era digitală: cum își țin brandurile clienții cât mai aproape

    Loializare în era digitală: cum își țin brandurile clienții cât mai aproape

    Marketing direct: mai funcționează flyerele în cutii poștale, în era digitală?

    Marketing direct: mai funcționează flyerele în cutii poștale, în era digitală?

    Havas Media România a câștigat pitch-ul de media Pepco și va continua colaborarea

    Havas Media România a câștigat pitch-ul de media Pepco și va continua colaborarea