Prima expoziție imersivă Da Vinci din România va avea loc la MINA

MINA, Museum of Immersive New Art, își continuă misiunea de a explora noi forme de exprimare artistică și lansează prima expoziție imersivă din România dedicată simbolului Renașterii, „Da Vinci, The Immersive Show”. Conceput de echipa MINA Studios, spectacolul va debuta pe 1 februarie 2025 și va oferi publicului o experiență profundă în universul creativ al unuia dintre cei mai influenți inovatori din istorie.

Leonardo da Vinci (1452–1519) este recunoscut drept unul dintre cei mai mari inovatori ai umanității, un simbol al Renașterii care a îmbinat arta, știința și tehnologia. De la capodopere precum „Mona Lisa” și „Cina cea de Taină” până la invenții și studii de anatomie, Da Vinci a influențat profund cultura și știința, lăsând o moștenire atemporală.

Noul spectacol imersiv îmbină tehnologia de ultimă generație cu o narațiune artistică pentru a prezenta personalitatea complexă a lui Da Vinci. Publicul este invitat să descopere geniul renascentist printr-o serie de capitole care explorează dimensiunile multiple ale creației sale.

Structura spectacolului

Capitolul 1: Gândurile lui Da Vinci
Această secțiune invită publicul să pătrundă în mintea creativă și vizionară a lui Leonardo, explorând gândurile, ideile și cercetările sale. Subcapitolele includ:

Artistul vizionar – Mona Lisa
Publicul descoperă clarobscurul și subtilitățile tehnicii -sfumato- folosită de către Leonardo pentru a crea celebrul zâmbet enigmatic al Mona Lisei, și modul în care acestea reflectă înțelegerea emoțiilor umane.

Anatomistul – Omul Vitruvian
Un capitol dedicat studiilor despre proporțiile umane, în care „Omul Vitruvian" devine simbolul relației dintre știință și artă.

Inginerul – Mașinile zburătoare
Invențiile vizionare ale lui Leonardo sunt aduse la viață, ilustrând obsesia sa pentru mecanică și zbor, inspirată de observațiile asupra păsărilor.

Omul de știință – Studiul apei
Un segment care explorează observațiile și schițele lui Da Vinci despre dinamica fluidelor, conectându-le cu modul în care apa este reprezentată în peisajele sale.

Moștenirea – Cina cea de Taină
Punctul culminant al acestei secțiuni pune în lumină „Cina cea de Taină" ca o sinteză a lucrărilor sale, combinând artă, știință și perspectiva sa asupra umanității.

Capitolul 2: Orașul viitorului

Inspirat de desenele sale, acest capitol imaginează un oraș al viitorului, unde invențiile și viziunile lui Da Vinci prind viață. O experiență care evidențiază preocuparea sa pentru inginerie, urbanism și inovație.

Capitolul 3: Atelierul lui Da Vinci

Spectacolul se încheie cu o incursiune în atelierul său, locul unde ideile prindeau formă. Publicul va simți atmosfera spațiului său de creație, fiind martor la procesul din spatele unora dintre cele mai remarcabile invenții ale omenirii.

Realizarea spectacolului a fost o provocare, având în vedere complexitatea operei și personalității lui Da Vinci. Echipa MINA Studios a creat o experiență care merge dincolo de lucrările sale iconice, explorând profunzimea unei minți preocupate de cunoaștere în toate formele ei.

„Leonardo Da Vinci nu a fost doar un artist, ci și un vizionar ale cărui idei și observații au depășit granițele timpului său. Spectacolul nostru reflectă această dimensiune, oferind publicului o experiență inspirată de curiozitatea, rigurozitatea și viziunea care i-au definit opera,” a declarat echipa MINA Studios.

„Da Vinci, The Immersive Show” va fi deschis publicului la MINA timp de 6 luni, începând cu 1 februarie. Biletele sunt disponibile pe site-ul oficial minamuseum.com.

MINA, Museum of Immersive New Art, este un concept inovator care combină arta și tehnologia pentru a crea experiențe captivante și interactive. Cu locații în București și Cluj-Napoca, MINA aduce publicului spectacole imersive și educative pentru toate vârstele, explorând frontierele artei și tehnologiei. În 2024, MINA a ajuns și în Cluj, astfel a devenit cel mai mare centru de artă digitală din Europa, continuând să promoveze inovația și să ofere publicului experiențe senzoriale unice.

  • Alte articole:

    Gama Peroni Nastro Azzurro fără alcool are două noi sortimente: Limone di Sicilia și Arancia Rossa

    În premieră, Peroni Nastro Azzurro lansează primele sortimente de bere fără alcool cu arome din portofoliul companiei, în segmentul super premium, cele două variante, Peroni Limone di Sicilia și Peroni…

    Citeste articolul
    Samsung: previziuni și perspective asupra industriei soluțiilor de stocare a datelor

    O nouă ediție a Samsung Memory Business Summit a avut loc pe 12 iunie 2025, la București. În cadrul evenimentului, Samsung a prezentat cele mai recente previziuni și perspective asupra…

    Citeste articolul

    Articole marketing - publicitate - PR - stiri brandINFO.ro:

    Gama Peroni Nastro Azzurro fără alcool are două noi sortimente: Limone di Sicilia și Arancia Rossa

    Gama Peroni Nastro Azzurro fără alcool are două noi sortimente: Limone di Sicilia și Arancia Rossa

    Samsung: previziuni și perspective asupra industriei soluțiilor de stocare a datelor

    Samsung: previziuni și perspective asupra industriei soluțiilor de stocare a datelor

    Inteligența artificială generativă, folosită în procesul de cumpărare de către 72% dintre consumatori

    Inteligența artificială generativă, folosită în procesul de cumpărare de către 72% dintre consumatori

    Parteneriat Xiaomi și Gran Turismo, pentru includerea Xiaomi SU7 Ultra în Gran Turismo 7

    Parteneriat Xiaomi și Gran Turismo, pentru includerea Xiaomi SU7 Ultra în Gran Turismo 7