Aplicaţii auto BMW M exclusive: M Cockpit, M Drag Meter şi M Channel

BMW M duce experienţa digitală a clienţilor la un alt nivel. Noile aplicaţii auto, dezvoltate exclusiv pentru clienţii BMW M, aduc un elemente noi pentru experienţa de condus. Accesibile prin intermediul ecranului central, acestea oferă informaţii specifice BMW M, configurabile individual. Aplicaţiile „M Cockpit”, „M Drag Meter” şi „M Channel” sunt disponibile acum la nivel mondial ca parte a pachetului BMW Digital Premium pentru noul BMW iX3 cu pachet M Sport sau M Sport Pro. În viitor, clienţii altor modele BMW M echipate cu sistemul de operare BMW X vor beneficia, de asemenea, de această nouă ofertă digitală.

„Fascinaţia pentru condusul sportiv şi foarte dinamic este ceea ce motivează marca BMW M”, declară Sylvia Neubauer, vicepreşedinte BMW M GmbH pentru Brand, Clienţi şi Vânzări. „Noile aplicaţii auto BMW M oferă conducătorilor o perspectivă şi mai profundă asupra automobilului lor şi extind gama de utilizări posibile. Acest lucru face ca plăcerea de a conduce să fie şi mai tangibilă în viaţa de zi cu zi.”

M Cockpit

Aplicaţia „M Cockpit” oferă conducătorilor BMW M informaţii complete, în timp real, despre automobilul lor. Aceasta vizualizează o varietate de inforamţii legate de dinamică, şasiu, sistem de propulsie şi geodate şi oferă un nivel ridicat de personalizare. Conducătorii pot configura până la cinci variante de bord pentru ecranul central, fiecare afişând date în timp real adaptate preferinţelor lor.

M Drag Meter

Concepută pentru utilizare pe piste de drag, aplicaţia auto „M Drag Meter” încorporează elemente de gamification. Aceasta afişează valori specifice de accelerare şi decelerare, precum şi timpul de reacţie al conducătorului la sprintul de pe loc, direct pe monitorul central. Măsurătorile de viteză şi distanţă bazate pe GPS stau la baza acestei funcţionalităţi. Cu opţiuni de personalizare, acest instrument integrat de măsurare a performanţei poate fi adaptat cerinţelor individuale. Conducătorii pot vizualiza simultan până la patru criterii de măsurare şi rezultatele acestora pe monitorul central.

M Channel

Aplicaţia auto „M Channel” a BMW M oferă divertisment pentru conducătorii şi pasagerii BMW M în timpul sesiunilor de încărcare sau al pauzelor. Fiind primul canal media auto BMW M, oferă o selecţie largă de conţinut video BMW M de înaltă calitate, on demand, accesibil prin intermediul monitorului central. Aplicaţia „M Channel” oferă o gamă largă de videoclipuri how-to, poveşti şi conţinut despre motorsport pentru pasionaţii M, precum şi informaţii despre alte oferte BMW M, cum ar fi BMW Driving Academy.

Extinderea aplicaţiei My BMW: introducerea Comunităţii BMW M pentru GEN M

BMW M îşi dezvoltă suplimentar ecosistemul digital prin integrarea Comunităţii BMW M în aplicaţia My BMW. Clienţii BMW M au acces la beneficii exclusive în cadrul comunităţii, inclusiv produse unice, evenimente speciale, oferte selectate de la parteneri şi conţinut premium BMW M. De asemenea, membrii se pot conecta direct între ei şi pot face schimb de idei. Integrarea se aliniază cu campania de brand GEN M, dedicată celor pasionaţi de motorsport şi performanţa înaltă. La lansare, vor avea acces toţi conducătorii BMW M din Germania, posesori de cu automobile M de înaltă performanţă sau performanţă începând cu anul 2014, cu condiţia să fie conectaţi la aplicaţia My BMW.

  • Alte articole:

    Mastercard a lansat noul program de loialitate, momentan disponibil pentru clienții Libra Internet Bank

    Mastercard a lansat un nou program de loialitate dedicat clienților persoane fizice, posesori de carduri standard și premium Mastercard, atât debit, cât și credit. Clienții pot acumula puncte atunci când…

    Citeste articolul
    FAN Courier plănuiește expansiunea accelerată a rețelei FANbox și extinderea internațională

    FAN Courier, companie antreprenorială românească, fondată în 1998 de Felix Pătrășcanu, Adrian Mihai și Neculai Mihai, a încheiat anul 2025 cu afaceri de 1,546 miliarde lei (aproximativ 310 milioane euro),…

    Citeste articolul

    Articole marketing - publicitate - PR - stiri brandINFO.ro:

    Mastercard a lansat noul program de loialitate, momentan disponibil pentru clienții Libra Internet Bank

    Mastercard a lansat noul program de loialitate, momentan disponibil pentru clienții Libra Internet Bank

    Inovații prezentate de TCL la CES 2026, printre care avansul tehnologiei Mini LED

    Inovații prezentate de TCL la CES 2026, printre care avansul tehnologiei Mini LED

    Renault își dezvoltă angajamentul față de tenis alături de Diede de Groot, Ugo Humbert și Casper Ruud

    Renault își dezvoltă angajamentul față de tenis alături de Diede de Groot, Ugo Humbert și Casper Ruud

    Citroen prezintă modelul concept car ELO la Salonul Auto de la Bruxelles 2026

    Citroen prezintă modelul concept car ELO la Salonul Auto de la Bruxelles 2026