Noul Logan: start comenzi în România pentru cea mai accesibilă mașină din gama Dacia

Prezentat în premieră în luna septembrie 2025, Noul Logan intră într-o nouă etapă de dezvoltare și poate fi comandat în România începând cu 19 decembrie 2025. Sedanul emblematic al mărcii își consolidează poziția de model de familie spațios, practic și accesibil, adaptat cerințelor actuale de confort, siguranță și eficiență.

Cu un raport preț/performanță unic pe piață, Noul Logan este disponibil în România începând de la 14.950 euro (TVA inclus) pentru versiunea Essential, cu motorizarea TCe 100 sau Eco-G 120. În funcție de nivelul de echipare și motorizare, prețurile ajung până la 18.550 euro (TVA inclus) pentru versiunile Journey echipate cu motorizarea Eco-G 120 cu transmisie automată.

Fidel strategiei Dacia, Noul Logan este disponibil în trei niveluri de echipare: Essential, esențialul necesar pentru utilizarea zilnică, cu accent pe siguranță și funcționalitate; Expression, care aduce un plus de confort și tehnologie, cu echipamente multimedia moderne și versiunea Journey, orientată spre confort și călătorii lungi, cu dotări precum aer condiționat automat, tablou de bord digital de 7” și jante din aliaj.

Noul Logan introduce motorizări modernizate și mai eficiente, adaptate nevoilor actuale ale clienților:

  • Eco-G 120, noua generație de motorizare benzină/GPL, disponibilă atât cu transmisie manuală, cât și, în premieră pentru Logan, cu transmisie automată. Eco-G 120 este un motor turbo de 1.2l cu 3 cilindrii, care furnizează 120 CP (cu 20 CP mai mult față de generația precedentă) și un cuplu maxim de 200 Nm.
  • TCe 100, motor pe benzină eficient și versatil, cu putere crescută pentru un plus de dinamism în utilizarea zilnică. Noul motor turbo Tce 100 de 1,0l cu 3 cilindri oferă un plus de agilitate pentru Noul Logan, având o putere crescută la 100 CP (față de 90 CP anterior) și o cutie manuală cu 6 trepte.

Lista de noutăți este completată de:

  • un nou design exterior
  • un nou sistem multimedia cu ecran de 10,1” (opțional în funție de versiune)
  • instrumentar de bord digital color de 7”, cu interfață nouă (pentru nivelul de echipare Journey)
  • volan nou, cu ergonomie optimizată
  • Media Nav Live (opțional)
  • încărcător wireless pentru smartphone (opțional)
  • sisteme avansate de asistență pentru șofer, conforme cu noile reglementări europene
  • buton „My Safety” pentru acces rapid la setările preferate ale sistemelor de asistență
  • Driving Pack (opțional, în funcție de versiune), care poate include: faruri automate, cameră multi-view și oglinzi laterale rabatabile electric
  • accesorii modulare YouClip, pentru un plus de funcționalitate la bord.

Gama de culori cuprinde 5 nuanțe metalizate (Schiste Grey, Cedar Green, Iron Blue, Sandstone și Amber Yellow) și 2 nuanțe nemetalizate (Urban Grey si Arctic White).

Clienții pot descoperi versiunile și prețurile disponibile și online, pe platforma de e-commerce Dacia România. Primele livrări sunt programate pentru primăvara anului 2026.

  • Alte articole:

    Mitul lui Dracula în turism: ce repere pot fi incluse într-un plan de călătorie prin România

    Mitul lui Dracula a captivat imaginația oamenilor de mai bine de un secol și continuă să fie o sursă importantă de inspirație pentru turismul românesc. Personajul legendar creat de Bram…

    Citeste articolul
    Apan Cars, Expressline, Schunn International, Materom Automotive și Expocar Trade, noii dealeri BYD România

    BYD România își extinde rețeaua de parteneri prin adăugarea a 5 noi dealeri, consolidându-și prezența la nivel național la mai puțin de un an de la lansarea pe piața locală.…

    Citeste articolul

    Articole marketing - publicitate - PR - stiri brandINFO.ro:

    Mitul lui Dracula în turism: ce repere pot fi incluse într-un plan de călătorie prin România

    Mitul lui Dracula în turism: ce repere pot fi incluse într-un plan de călătorie prin România

    Beko: importanța unui model de business care integrează circularitatea

    Beko: importanța unui model de business care integrează circularitatea

    Ursus Breweries a sprijinit Asociația Ținutul Buzăului, în beneficiul turismului și al comunității locale

    Ursus Breweries a sprijinit Asociația Ținutul Buzăului, în beneficiul turismului și al comunității locale

    Ce valori etice ar trebui să aibă un brand modern. Legătura cu principiile CSR și ESG

    Ce valori etice ar trebui să aibă un brand modern. Legătura cu principiile CSR și ESG