Programul Litoralul pentru toți 2025, care include 64 de unități de cazare, a debutat cu rezultate foarte bune

Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) a anunțat că ediția de toamnă a programului „Litoralul pentru toți” a debutat cu rezultate remarcabile. Încă din prima zi, aproape toate locurile puse la dispoziție de hotelurile înscrise în program au fost ocupate. Cererea s-a dovedit atât de mare, încât au fost epuizate și locurile la trenurile cu destinația litoralului, ceea ce demonstrează atractivitatea programului și dorința românilor de a-și petrece vacanțele pe litoralul românesc chiar și în extrasezon, mai spun cei de la FPTR.

Condițiile de vacanță sunt excelente: vremea este frumoasă, stațiunile sunt animate, terasele și spațiile de agrement sunt deschise, iar hotelurile din program își continuă activitatea în cele mai bune condiții. Doar un număr foarte mic de hoteluri și-au încheiat activitatea pentru sezon, însă niciunul dintre cele participante la programul „Litoralul pentru toți”.

Pentru ediția din septembrie 2025, 64 de unități de cazare sunt în program, punând la dispoziția turiștilor aproximativ 3.500 de locuri de cazare pe noapte.

Tarifele programului „Litoralul pentru toți”

Din analiza ofertelor lansate reiese clar accesibilitatea programului, care acoperă o gamă variată de bugete și preferințe:

Eforie Nord: de la 53 lei/noapte/persoană (fără masă, hotel 2*) până la 214 lei (all inclusive, hotel 3*);
Eforie Sud: de la 81,5 lei (fără masă, hotel 3*) până la 336,5 lei (all inclusive, hotel 3*);
Jupiter: de la 70 lei (cu mic dejun, hotel 3*) până la 276 lei (all inclusive, hotel 3*);
Venus: de la 70 lei (fără masă, hotel 3*);
Saturn: de la 94,5 lei (fără masă, hotel 2*) până la 214 lei (all inclusive, hotel 3*);
Mangalia: de la 101 lei (fără masă, hotel 3*);
Mamaia: de la 69,5 lei (fără masă, hotel 2*) până la 332 lei (all inclusive, hotel 3*);
Costinești: de la 88 lei (fără masă, hotel 3*);
Vama Veche: de la 79 lei (fără masă, hotel 3*).

Tarifele variază în funcție de serviciile de masă și de clasificarea unității de cazare, dar rămân cu mult sub nivelul celor practicate în sezonul de vârf, ceea ce confirmă misiunea programului de a face litoralul accesibil pentru cât mai mulți români.

Începerea noului an școlar va aduce, în mod firesc, o scădere a numărului de turiști, însă unitățile hoteliere rămân deschise pentru cei care nu depind de acest calendar și care pot profita de tarifele speciale disponibile până la finalul programului.

În această perioadă, programul este o oportunitate ideală pentru turiștii care doresc să se bucure și toamna de liniștea și frumusețea litoralului românesc, iar FPTR îi invită să descopere că litoralul românesc este o destinație atractivă, accesibilă și plină de viață și în extrasezon, prin programul «Litoralul pentru toți».

Rezervările se pot face direct la hoteluri sau prin agențiile partenere, iar plata se poate face inclusiv cu vouchere de vacanță. Lista unităților participante va fi publicată pe site-ul oficial FPTR: www.fptr.ro.

F.P.T.R., membră a Confederației Patronale C.A.I.R., a fost înființată în 1992 și este reprezentativă din 2006 pentru sectorul turism, hoteluri și restaurante. Reunește 3.286 de angajatori cu 59.255 de salariați, reprezentând 34% din forța de muncă din domeniu, majoritar cu capital autohton.

  • Alte articole:

    Ford vs. Chevrolet: un duel istoric al unor mărci cu tradiție în SUA

    Puține rivalități din istoria automobilului au avut un impact atât de profund și de durabil precum competiția dintre Ford și Chevrolet. De mai bine de un secol, cele două mărci…

    Citeste articolul
    Efectul culorilor în branding: ce impact are fiecare alegere în construirea mărcilor

    Într-o lume vizuală dominată de imagini, forme și stimuli cromatici, culoarea joacă un rol esențial în felul în care percepem brandurile. Fie că este vorba despre roșul intens al logo-ului…

    Citeste articolul

    Articole marketing - publicitate - PR - stiri brandINFO.ro:

    Summitul Brand Minds 2026: Oprah Winfrey, supranumită Queen of All Media, vine la București

    Summitul Brand Minds 2026: Oprah Winfrey, supranumită Queen of All Media, vine la București

    Ofertă specială la eMAG pentru un smartphone ultra-subțire Motorola al cărui nume nu este încă dezvăluit

    Ofertă specială la eMAG pentru un smartphone ultra-subțire Motorola al cărui nume nu este încă dezvăluit

    Marele Calendar de Advent 2025, lansat de Mixit: 24 de ferestre cu 26 de surprize

    Marele Calendar de Advent 2025, lansat de Mixit: 24 de ferestre cu 26 de surprize

    Sală de curs din cadrul Facultății de Administrare a Afacerilor cu predare în limbi străine, renovată de Hornbach

    Sală de curs din cadrul Facultății de Administrare a Afacerilor cu predare în limbi străine, renovată de Hornbach