Parteneriat strategic Catinvest și Win Advisors pentru administrarea proiectului Aparthotel Craiova

Grupul francez de real estate Catinvest, activ pe piața imobiliară din România de peste 20 de ani, anunță încheierea unui parteneriat cu Win Advisors, companie specializată în consultanță și management hotelier, pentru administrarea proiectului său hotelier Aparthotel Craiova, inaugurat la începutul acestui an în cadrul ElectroPutere Parc din Craiova. Investiția de 12 milioane de euro este consolidată prin această decizie strategică de a externaliza operarea către un partener cu expertiză, care va asigura o experiență de cazare și servicii de ospitalitate personalizate, adaptate nevoilor clienților, contribuind astfel la poziția aparthotelului ca destinație premium în regiune.

Win Advisors va prelua integral administrarea aparthotelului Catinvest, acesta fiind cea de-a doua proprietate pe care o administrează în regim de management hotelier. Compania se va ocupa atât de operarea zilnică, cât și de strategia comercială. Compania va oferi servicii complete de gestionare, promovare și optimizare a experienței clienților, fie că vorbim despre sejururi de business sau de relaxare, adaptate cerințelor actuale din industria ospitalității. Strategia de operare include repoziționarea comercială a unității, integrarea de servicii MICE (evenimente corporate, sociale, team-building), precum și introducerea de pachete flexibile pentru clienții urbani, inclusiv opțiuni cu mic dejun.

Printre oaspeții care aleg Aparthotel Craiova se numără atât clienți corporate, cât și clienți de leisure. Situat strategic, proiectul oferă 60 de apartamente complet echipate, concepute pentru a combina intimitatea unui spațiu de locuit cu standardele serviciilor hoteliere. Fiecare unitate este dotată cu bucătărie, zonă de dining, living, dormitor separat, încălzire în pardoseală, sistem de ventilație cu aer proaspăt și terase generoase. Designul contemporan este realizat cu materiale naturale, precum lemn, lână, in și piele, creând astfel o atmosferă caldă și rafinată.

„Pentru noi, clientul este în centrul fiecărei decizii. Dincolo de calitatea investiției, vrem ca experiența fiecărui oaspete să fie impecabilă. Colaborarea cu Win Advisors ne oferă exact acest avantaj: o echipă cu experiență, capabilă să optimizeze operațiunile zilnice și să dezvolte serviciile la standardele pieței internaționale. Este primul proiect din portofoliul nostru din România operat în regim de management extern – un pas important pentru extinderea prezenței grupului în zona hotelieră”, precizează Bertrand Catteau, CEO Catinvest Group.

Strategia dezvoltată de Win Advisors pune accent pe creșterea gradului de flexibilitate și personalizare a serviciilor, prin introducerea unor pachete adaptate diferitelor tipuri de sejur și includerea opțiunii de mic dejun, un pas important în repoziționarea aparthotelului și orientat către nevoile clientului urban.

„Pentru noi, Aparthotel Craiova înseamnă mult mai mult decât un nou hotel, este expresia concretă a filosofiei noastre, crafted hospitality services. Ne-am angajat să reinventăm ospitalitatea printr-o abordare atentă, adaptată pieței și nevoilor reale ale oaspeților. Craiova se află pe un traseu clar de dezvoltare, iar noi suntem mândri să contribuim activ la această dinamică”, a declarat Alina Vlădulescu, Managing Partner, Win Advisors.

Craiova este un oraș în plină dezvoltare, cu tot mai mulți turiști și evenimente importante. În 2024, peste 166.000 de vizitatori au ajuns aici, generând 260.000 de nopți de cazare. Aproximativ 15% dintre turiști vin din alte țări, precum Germania, Italia, Franța, Marea Britanie sau Ungaria. Aeroportul Internațional Craiova a fost tranzitat de 450.000 de pasageri și își extinde capacitatea la 2 milioane, oferind zboruri directe către 11 orașe europene.

Grupul francez Catinvest este activ pe piața de real estate din Franța, fiind recunoscut atât pentru portofoliul de proiecte rezidențiale de lux – care include peste 38 de clădiri emblematice din Paris, multe dintre ele cu vedere directă către Turnul Eiffel – cât și pentru proiectele comerciale. În Europa de Est, portofoliul său include centrele Savoya Park din Budapesta și Borska Pole din Plzen, iar în România, Catinvest deține și administrează ElectroPutere Parc, alături de alte centre comerciale importante, precum galeriile Orhideea și Esplanada din București și Tom Constanța. În total, Catinvest gestionează peste 525.000 de metri pătrați de spații în Franța și Europa de Est.

Cu o prezență activă în Europa Centrală și de Sud-Est, Win Advisors își propune să extindă accelerat aria de operare în următoarele 18 luni. Planul de acțiune pe termen scurt include peste 700 de camere în curs de contractare pentru operare hotelieră, pe lângă cele 350 deja contractate, cu obiectivul declarat de a deveni un operator hotelier strategic în regiune până în 2027. Win Advisors urmărește să devină astfel un partener solid și de încredere pentru branduri internaționale, investitori și proprietari independenți din România, oferind servicii integrate de operare, strategie comercială și dezvoltare sustenabilă în ospitalitate.

  • Alte articole:

    First Property Group a vândut clădirea de birouri Dr. Felix 87 din zona Piața Victoriei

    Fondul britanic de investiții First Property Group a finalizat vânzarea clădirii de birouri Dr. Felix 87, amplasată în zona Piața Victoriei – unul dintre cele mai dinamice huburi de business…

    Citeste articolul
    Brandul german Butlers intră în România, pe piața locală de retail home & living

    Un nou nume internațional intră pe piața locală de home & living: Butlers, brand german fondat în 1999 și prezent astăzi în peste 12 țări, cu 135 de magazine și…

    Citeste articolul

    Articole marketing - publicitate - PR - stiri brandINFO.ro:

    Stiloul Majestății Sale Margareta: ediție limitată lansată de brandul Pelikan

    Stiloul Majestății Sale Margareta: ediție limitată lansată de brandul Pelikan

    Congresul CMSB 2025, reper pentru comunitatea internațională a medicilor stomatologi

    Congresul CMSB 2025, reper pentru comunitatea internațională a medicilor stomatologi

    Agenția Oxygen continuă programul de wellbeing destinat angajaților

    Agenția Oxygen continuă programul de wellbeing destinat angajaților

    GoTech World 2025: 11 scene tematice, speakeri locali și internaționali

    GoTech World 2025: 11 scene tematice, speakeri locali și internaționali