Peste 17.000 de vizitatori la cea de-a doua ediție a nZEB Expo București

nZEB Expo, cel mai mare eveniment din România dedicat construcțiilor eficiente energetic, a reunit peste 17.000 de vizitatori la cea de-a doua ediție organizată la București, reflectând interesul tot mai accentuat al pieței pentru soluții sustenabile. Desfășurat în perioada 13–15 iunie, la Romexpo, evenimentul a adus împreună profesioniști din industrie, companii de profil și publicul larg, într-un format extins față de ediția anterioară. Programul a inclus o zonă expozițională amplă, sesiuni tematice susținute de speakeri de specialitate, demonstrații tehnologice și activități aplicate, oferind o perspectivă concretă asupra viitorului locuirii eficiente energetic.

„Ediția din acest an a nZEB Expo București a fost un real succes, atât prin numărul mare de vizitatori, cât și prin calitatea dialogului generat între profesioniști, companii și beneficiari. Comparativ cu prima ediție, am observat un interes semnificativ mai mare din partea publicului pentru eficiența energetică în construcții – un semn clar că eforturile de educare și accesul la know-how aplicat încep să dea roade. Ne bucurăm că am putut contribui activ la acest proces. În toamnă, revenim cu o nouă ediție la Cluj-Napoca, unde ne propunem să extindem această comunitate și să ducem mai departe conversația despre construcții sustenabile în România” a declarat Marius Șoflete, inginer proiectant de Case Pasive și co-organizator nZEB Expo.

nZEB Expo București 2025 a oferit o experiență completă, concepută pentru a aduce valoare atât profesioniștilor din domeniul construcțiilor, cât și celor interesați de locuirea sustenabilă, indiferent de nivelul de experiență. Zona expozițională a reunit peste 150 de companii din domenii esențiale – de la materiale de construcții și termosisteme, la tâmplării, instalații, construcții prefabricate, acoperișuri, proiectare și servicii conexe – creând un spațiu extins de prezentare a soluțiilor disponibile acum în piață.

Evenimentul a fost structurat pe trei scene tematice – Main Stage, Workshow Stage și Innovation Area – unde s-au desfășurat peste 30 de sesiuni de prezentări și workshopuri, iar peste 50 de speakeri au adus în discuție teme-cheie pentru tranziția către construcții sustenabile: standardele nZEB, auditul energetic, execuția corectă, soluțiile aplicate în șantier, finanțările verzi, rolul dezvoltatorilor și importanța unui beneficiar informat. Conținutul a cuprins atât bune practici internaționale, prezentate de experți din Italia, Germania, Grecia sau Serbia, cât și exemple concrete din piața locală, toate livrate într-un format interactiv, clar și orientat spre aplicabilitate.

Totodată, componenta practică a avut un rol central – vizitatorii au putut testa sisteme de realitate augmentată pentru simularea execuției, au asistat la montajul corect al acoperișurilor, ferestrelor și pompelor de căldură și au participat la workshopuri dedicate materialelor, devizelor și execuției corecte. Atracția principală a fost WLTR – robotul de zidărie prezentat în premieră în România – care, în cadrul unui șantier demonstrativ amenajat la interior, a executat zidărie cu o precizie milimetrică, oferind zilnic un exemplu spectaculos de automatizare aplicată în construcții.

Ediția din acest an a fost susținută de E.ON Energie România și Banca Transilvania, Parteneri Principali, consolidând un cadru de colaborare și informare dedicat viitorului construcțiilor sustenabile în România.

Cu o structură similară și cu ambiția de a duce mai departe succesul înregistrat la București, organizatorii pregătesc deja următoarea ediție nZEB Expo, care va avea loc în perioada 24–26 octombrie, la BT Arena din Cluj-Napoca. Comunitatea formată în jurul evenimentului își păstrează obiectivul clar: facilitarea accesului la informație relevantă, promovarea calității în execuție și susținerea tranziției către un parc imobiliar sustenabil.

nZEB Expo este un eveniment de referință în domeniul construcțiilor eficiente energetic care pune la dispoziția publicului know-how integrat despre standardul nZEB și Casă Pasivă.
Evenimentul oferă un spațiu dedicat de networking între toți actorii implicați în domeniul construcțiilor – arhitecți, ingineri, meșteri, auditori energetici, dezvoltatori imobiliari, constructori, producători de materiale de construcții și clienții finali.

nZEB Expo este un parteneriat între Soflete.ro, The Concept Real Estate Advisers și Universum Events.

  • Alte articole:

    Prin ce se diferențiază oferta Giuvaierul.ro în comerțul cu inele de logodnă cu diamante

    Piața inelelor de logodnă cu diamante a evoluat considerabil în ultimii ani, iar clienții caută la fiecare achiziție o experiență completă, sigură și adaptată stilului personal. În acest context, Giuvaierul.ro…

    Citeste articolul
    Aplicaţii auto BMW M exclusive: M Cockpit, M Drag Meter şi M Channel

    BMW M duce experienţa digitală a clienţilor la un alt nivel. Noile aplicaţii auto, dezvoltate exclusiv pentru clienţii BMW M, aduc un elemente noi pentru experienţa de condus. Accesibile prin…

    Citeste articolul

    Articole marketing - publicitate - PR - stiri brandINFO.ro:

    S-a lansat campania educațională Ficat sănătos pentru inimă sănătoasă, derulată de APAH-RO

    S-a lansat campania educațională Ficat sănătos pentru inimă sănătoasă, derulată de APAH-RO

    Brandul PPC a fost prezent activ la târguri de Crăciun din București, Craiova și Cluj-Napoca

    Brandul PPC a fost prezent activ la târguri de Crăciun din București, Craiova și Cluj-Napoca

    5700 de LED-uri și 330 de metri de lumină: BMW i4 Racing „Elsa”, proiect special Engage Racing

    5700 de LED-uri și 330 de metri de lumină: BMW i4 Racing „Elsa”, proiect special Engage Racing

    Record de eficiență la Renault: peste 1000 km parcurși în sub 10 ore, fără reîncărcarea bateriei

    Record de eficiență la Renault: peste 1000 km parcurși în sub 10 ore, fără reîncărcarea bateriei