Robert Uzună, VP Ursus Breweries, este noul Președinte al Camerei de Comerț Româno-Britanice

Camera de Comerț Britanico-Română (BRCC) a anunțat un nou leadership desemnat în urma Întâlnirii Generale Anuale (AGA). Pe 15 mai 2025, BRCC a organizat Adunarea Generală Anuală (AGA), în cadrul căreia membrii au ales și reales mai mulți membri în Consiliul Director, consolidând angajamentul Camerei pentru un leadership puternic, cu experiență și continuitate.

Ulterior, la 26 mai 2025, Consiliul Director nou format s-a reunit pentru prima sa ședință oficială, în cadrul căreia au fost organizate alegerile pentru desemnarea noului Președinte al BRCC.

Robert Uzuna – Vicepreședinte Corporate Affairs – Ursus Breweries a fost ales în funcția de Președinte al Camerei de Comerț Româno-Britanice. „El aduce o bogată experiență, viziune și dedicare pentru acest rol și avem convingerea că, sub managementul său, Camera va continua să evolueze și să genereze un impact pozitiv”, spun reprezentanții instituției.

„Sunt onorat să primesc mandatul pe care mi l-a încredințat Consiliul Director al BRCC. Această numire este, în același timp, o recunoaștere a contribuției Ursus Breweries pentru a crea un mediu de business mai bun. Rolul vine cu o responsabilitate care obligă și motivează deopotrivă. Pe măsură ce ne asumăm o agendă care vizează transformări într-un moment cu multe provocări, mă voi ghida după valorile pe care le-am avut mereu- să fiu dedicat și să lucrez neîncetat pentru binele comunității, de data aceasta la cârma unei instituții care combină cu succes tradiția cu progresul pentru succes. Mizez pe entuziasmul și determinarea colegilor din Consiliul Director și pe întreaga echipă BRCC, care ne va aduce tot mai aproape de promovarea obiectivelor noastre de lungă durată: să atingem adevăratul potențial de dezvoltare pentru relațiile bilaterale de afaceri dintre Marea Britanie și România și să contribuim la un mediu de afaceri mai bun pentru membrii noștri”, a declarat Robert Uzuna.

Camera de Comerț Britanico-Română (BRCC) și-a exprimat profunda recunoștință și apreciere față de Colin Lovering, care a îndeplinit funcția de președinte în mandatul precedent. Conducerea, dedicarea și eforturile neobosite ale lui Colin au fost esențiale în promovarea misiunii Camerei, în consolidarea relațiilor de afaceri dintre Regatul Unit al Marii Britanii și România și pentru susținerea dezvoltării membrilor noștri, atât prin oportunități, cât și prin provocări, mai spun reprezentanții organizației.

Camera de Comerț Româno-Britanică este o organizație de top condusă de mediul de afaceri care promovează comerțul bilateral și investițiile între Marea Britanie și România. Cu o rețea dinamică de membri și parteneri, BRCC servește ca un catalizator pentru creștere, conexiune și advocacy în toate sectoarele.

  • Alte articole:

    Rețeaua FlixBus în România se extinde. Curse zilnice de autocare către Bulgaria, Grecia și Turcia

    FlixBus, compania travel-tech care operează cea mai extinsă rețea de autocare interurbane din Europa, continuă dezvoltarea regională prin introducerea de noi conexiuni internaționale către Grecia și prin consolidarea rutelor existente…

    Citeste articolul
    Gama Peroni Nastro Azzurro fără alcool are două noi sortimente: Limone di Sicilia și Arancia Rossa

    În premieră, Peroni Nastro Azzurro lansează primele sortimente de bere fără alcool cu arome din portofoliul companiei, în segmentul super premium, cele două variante, Peroni Limone di Sicilia și Peroni…

    Citeste articolul

    Articole marketing - publicitate - PR - stiri brandINFO.ro:

    Gama Peroni Nastro Azzurro fără alcool are două noi sortimente: Limone di Sicilia și Arancia Rossa

    Gama Peroni Nastro Azzurro fără alcool are două noi sortimente: Limone di Sicilia și Arancia Rossa

    Samsung: previziuni și perspective asupra industriei soluțiilor de stocare a datelor

    Samsung: previziuni și perspective asupra industriei soluțiilor de stocare a datelor

    Inteligența artificială generativă, folosită în procesul de cumpărare de către 72% dintre consumatori

    Inteligența artificială generativă, folosită în procesul de cumpărare de către 72% dintre consumatori

    Parteneriat Xiaomi și Gran Turismo, pentru includerea Xiaomi SU7 Ultra în Gran Turismo 7

    Parteneriat Xiaomi și Gran Turismo, pentru includerea Xiaomi SU7 Ultra în Gran Turismo 7