Valoarea comenzilor intermediate de easySales a depășit 1,12 miliarde de Euro

Platforma SaaS de management automatizat și centralizare a activităților de eCommerce easySales anunță că a încheiat anul 2024 cu venituri de 4,5 milioane de lei și estimează ca acestea să crească, la finalul acestui an, cu 35%.

„Extinderea bazei de clienți din segmentele de eCommerce și marketplace-uri a fost un motor esențial al creșterii noastre. Anul trecut, ne-am concentrat pe diversificarea ofertei prin automatizări avansate și noi funcționalități în platformă, adaptate pentru a răspunde nevoilor specifice ale clienților mari. În continuare, ne menținem direcția strategică, punând un accent mai mare pe acest segment și oferind soluții cu un grad ridicat de personalizare. În acest an, accelerăm creșterea printr-un focus sporit pe soluții cu valoare adăugată ridicată pentru clienții mari și printr-o expansiune rapidă în Polonia, o piață strategică în care investim toate resursele disponibile. Deși în prezent avem EBITDA pozitiv, anticipăm o schimbare rapidă a acestei situații, deoarece vom aloca toate resursele în direcția creșterii. În cazul în care EBITDA devine negativ, avem în vedere posibilitatea atragerii unei noi runde de finanțare pentru a susține ritmul accelerat de dezvoltare”, a declarat Ciprian Cazacu, CEO și co-fondator easySales.

Valoarea comenzilor intermediate de easySales a depășit 1,12 miliarde de Euro, până în prezent. Magazinele care folosesc platforma au generat automat, până în prezent, 16,6 milioane de facturi, 15,8 milioane de AWB-uri, iar numărul produselor listate pe marketplace-uri depășește 50,5 milioane.

În prezent, 25% din echipa easySales este alocată exclusiv piețelor internaționale. Polonia, Ungaria și Bulgaria sunt primele trei țări care primesc resurse dedicate easySales.

În Polonia, în principal, easySales a integrat marketplace-ul Allegro, care permite acces direct la peste 22 de milioane de cumpărători plonezi. De asemenea, platforma a integrat și alte marketplace-uri relevante precum Kaufland Pl, Pepita Pl, Pigu marketplace, dar și două platforme majore de comerț electronic, ERP-uri locale și furnizori de logistică.

Personalizare pentru clienții mari

easySales dezvoltă și personalizează soluții specifice pentru nevoile clienților mari, iar principalele dintre acestea sunt:

Gestiunea stocurilor din propriile depozite;

Gestiunea achizițiilor, în funcție de rulajul și locația furnizorilor;

Fișe de inventar pentru monitorizarea transferurilor între stocuri;

Preluarea de informații din feed-urile furnizorilor;

Monitorizarea retururilor și a plăților în vederea reconcilierii;

Până în prezent, easySales a finalizat integrări cu sisteme ERP ce includ Nexus ERP, Senior Software, Microsoft Navision și Neomanager, Sedona și alte sisteme ERP.

easySales este o platformă B2B și un start-up în creștere rapidă, lansat în aprilie 2019. Platforma a devenit populară prin serviciile cloud care conectează jucătorii din comerțul electronic cu toate sistemele externe, în doar câteva minute. Beneficiile principale sunt: gestionarea centralizată a comenzilor din multiple canale, listarea rapidă a produselor pe multiple canale de vânzare, sincronizarea stocurilor în timp real, analiza dinamică a prețurilor și a vânzărilor, traducere automată.

Soluția easySales a fost desemnată finalistă a concursului Uipath Automation Award în luna Octombrie 2021 și, în mai 2022, a devenit finalistă în programul EBRD Star Venture, dedicat dezvoltării accelerate și extinderii start-up-urilor cu potențial din Europa, ce pot să consolideze ecosistemul de eCommerce cu soluții de automatizare. Recent, evoluția easySales a fost recunoscută prin distincția Gold Award în cadrul finalei InnovX Scale Up Accelerator.

  • Alte articole:

    Ciucaș, brand al Ursus Breweries, a reabilitat un traseu montan din România

    În cadrul proiectului „Relaxare pe poteci de munte”, parte a programului strategic „Natură Curată, Relaxare Adevărată”, brandul de bere Ciucaș, alături de Asociația Act for Tomorrow și Asociația În Sluja…

    Citeste articolul
    Asistent de facturare cu AI, construit pe SAP Business Technology Platform, implementat de Cirque du Soleil

    SAP SE a anunțat că Cirque du Soleil Entertainment Group, lider global în divertisment live, a implementat un asistent pentru facturare bazat pe inteligență artificială, pentru a simplifica și eficientiza…

    Citeste articolul

    Articole marketing - publicitate - PR - stiri brandINFO.ro:

    Ciucaș, brand al Ursus Breweries, a reabilitat un traseu montan din România

    Ciucaș, brand al Ursus Breweries, a reabilitat un traseu montan din România

    Viața nevăzută a animalelor de fermă: campanie ce expune suferința ascunsă din sistemele de creștere industrială

    Viața nevăzută a animalelor de fermă: campanie ce expune suferința ascunsă din sistemele de creștere industrială

    Cadouri gourmet pentru cei care livrează cadouri în mod obișnuit: campanie inedită GourmetGIFT.ro

    Cadouri gourmet pentru cei care livrează cadouri în mod obișnuit: campanie inedită GourmetGIFT.ro

    Cum influențează emoțiile deciziile de achiziție de bunuri și servicii

    Cum influențează emoțiile deciziile de achiziție de bunuri și servicii