SOVIO, cea mai nouă marcă a Pehart Grup – investiție de peste 8 milioane de euro în sustenabilitate

SOVIO, cea mai nouă marcă a Pehart Grup lansată la finalul anului trecut, divizia de produse Away from Home (AfH – pentru utilizarea în afara casei) destinată segmentului B2B, este o soluție sustenabilă, direcție în care compania a investit peste 8 milioane de euro.

Parte a portofoliului Pehart Grup, lider în producerea și procesarea produselor de hârtie pentru uz casnic din România și una dintre cele mai mari companii producătoare de hârtie tissue din sud-estul Europei, cele 18 tipuri de produse reunite sub marca AfH SOVIO (role de hârtie de mari dimensiuni destinate consumatorilor din zona economică, role de prosop de hârtie cu derulare centrală, role din hârtie pentru zona medicală, cabinete cosmetice, șervețele pentru restaurante etc) au aceleași standarde ridicate de sustenabilitate precum celelalte mărci ale producătorului român (populara Pufina, Altessa și Alint) inclusiv în ceea ce privește procesul de producție.

Mașinile pe care se fabrică hârtia tissue, materia primă pentru produse, au trecut printr-un proces de retehnologizare în ultimii doi ani pentru a le crește eficiența energetică. Astfel, compania care deține cea mai veche fabrică de hârtie din România, la Sebeș, dar și o facilitate de producție la Cluj a reușit să își diversifice portofoliul de produse și totodată să aibă un consum optimizat de energie. La nivelul fiecărei mașini s-a reușit o scădere a consumului de energie cu 20%, în timp ce la nivelul întregii companii procentul atinge 10%.

Destinate unui număr semnificativ de industrii – de la HoReCa, alimentație și retail, la Sănătate, Învățământ, saloane de înfrumusețare, industria petrolieră, instituții publice sau birouri – produsele SOVIO sunt fabricate din celuloză achiziționată din păduri gestionate responsabil, pe baza unor practici ecologice.

„Produsele SOVIO au la bază celuloză certificată FSC®(Forest Stewardship Council). De altfel, Pehart Grup a obținut Certificatul de Chain of Custody and Control Wood, cu codul de licență: FSC-C134427. Produsele noastre sunt dintr-un amestec fibros de celuloză din rășinoase, foioase și eucalipt, fără niciun alt adaos de material reciclat sau fibre mecanice. Acestea au certificarea ISO 14001:2015, care ne ajută să ne atingem obiectivele de mediu setate. Reușim astfel să avem o producție de calitate premium și, în același timp, să protejăm mediul prin respectarea unor proceduri riguroase de gestionare a deșeurilor, apei uzate și emisiilor în aer. În plus, toate produsele SOVIO sunt fabricate în România, susținând comunitățile locale și reducând costurile de transport către clienți”, spune Ovidiu Hoza, National & Export Sales Manager al Pehart Grup și managerul diviziei AfH.

Creșterea performanței energetice a capacităților de producție este unul dintre obiectivele prioritare pentru anul 2024. De altfel, doar anul trecut Pehart Grup a realizat investiții de peste 20 milioane de euro pentru diversificarea portofoliului, creșterea capacității de export și eficientizarea energetică a liniilor de producție. „Consolidarea poziției pe piața națională și identificarea unor oportunități de lansare pe noi piețe sunt alte obiective ale anului în curs”, mai spune Ovidiu Hoza.

Compania care deține cea mai veche fabrică de hârtie din România, cu o istorie de 187 de ani, Pehart Grup este prezentă pe 18 piețe europene. Cât privește piața internă, cu o producție de 100.000 de tone de hârtie tissue și o capacitate de procesare a produselor finite care se ridică la peste 75.000 tone, Pehart Grup asigură jumătate din necesarul de produse din hârtie de pe piața națională în fabricile din Petrești-Sebeș și Dej. 35% din totalul producției este în acest moment exportată, iar restul este comercializat în țară.

Cu o tradiție de 187 de ani, Pehart Grup este unul dintre cei mai mari producători de hârtie din Europa de Sud-Est. Compania care a pornit ca o afacere antreprenorială este prezentă cu produsele sale de uz casnic și uz industrial în 19 țări din centrul, estul și sudul Europei (Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, Croația, Slovenia, Serbia, Bosnia, Herțegovina, Muntenegru, Bulgaria, Macedonia, Ucraina, Grecia, Cipru, Israel, Rep. Moldova, Germania, Albania).

Pufina, unul dintre cele mai populare branduri de hârtie tissue, Alint, Altessa și SOVIO, divizia de produse AfH, fac parte din portofoliul Pehart Grup. De asemenea, compania produce jumbo rolls, role uriașe de hârtie, folosite în procesul de converting în produse de hârtie pentru uz casnic și uz industrial.

Pehart Grup se definește prin evoluție continuă, eficientizare, respect față de resursele planetei și față de oamenii care îi construiesc povestea în fiecare zi. Își optimizează în permanență produsele și serviciile, prin crearea unui mediu sustenabil și echitabil pentru un viitor regenerabil. Respectul față de cele mai noi reglementări de mediu concretizat prin trasabilitatea resurselor, eficiența producției și a utilizării materialelor și mediul de lucru sigur, plăcut pentru echipă și parteneri sunt valori ale Pehart Grup, la fel ca și încurajarea inițiativei și spiritului antreprenorial în interiorul companiei.

Abris Capital Partners este un fond independent de top de private equity, care se concentrează pe oportunități mid-market în țările din Europa Centrală. Fondat în 2007, Abris are ca strategie parteneriatul cu cele mai dinamice și de succes companii din Europa Centrală, care pot beneficia de un influx de capital și/sau expertiză managerială atât la nivel strategic, cât și operațional.

Cu un capital de investiții de aproximativ 1.3 miliarde de euro, Abris a obținut suport financiar de la multe instituții de investiții de top la nivel global, inclusiv fonduri de pensii publice și corporative, instituții financiare, companii de asigurări și fonduri de tip endowment de la universități din SUA. Abris are un orizont de investiție pe termen lung și urmărește de obicei tranzacțiile în care poate obține un pachet majoritar sau total în investiție. Marja de investiție Abris pentru o tranzacție se situează între 30 și 75 milioane euro, cu posibilitatea unor sume mai mari, în funcție de caz. Abris operează în echipe regionale în Varșovia și București.

  • Alte articole:

    PepsiCo România investește în transportul sustenabil, cumpărând primului autocamion electric de la Volvo Trucks

    PepsiCo, unul dintre liderii industriei de produse alimentare și băuturi, anunță astăzi achiziția primului său autocamion electric, modelul Volvo FM Electric 4×2, care va contribui la aprovizionarea cu materii prime…

    Citeste articolul
    tbi bank și Safety Broker: parteneriat strategic prin care oferă asigurări, inclusiv RCA, cu plata în rate fără dobândă

    Nevoia consumatorilor de a avea acces la noi instrumente eficiente de finanțare a crescut în actualul context economic, inclusiv în domeniul asigurărilor, unde costul polițelor de asigurare se află pe…

    Citeste articolul

    Articole marketing - publicitate - PR - stiri brandINFO.ro:

    PepsiCo România investește în transportul sustenabil, cumpărând primului autocamion electric de la Volvo Trucks

    PepsiCo România investește în transportul sustenabil, cumpărând primului autocamion electric de la Volvo Trucks

    Goldring, unul dintre cei mai activi brokeri la BVB, și-a recrutat Director de Vânzări și Tranzacționare de la Bank of America

    Goldring, unul dintre cei mai activi brokeri la BVB, și-a recrutat Director de Vânzări și Tranzacționare de la Bank of America

    Lenovo: noua stație de lucru mobilă AI PC ThinkPad P14s Gen 5, echipată cu procesoare AMD Ryzen PRO

    Lenovo: noua stație de lucru mobilă AI PC ThinkPad P14s Gen 5, echipată cu procesoare AMD Ryzen PRO

    Creativity4Better 2024: Cea mai mare conferință din Europa dedicată creativității în business revine la București

    Creativity4Better 2024: Cea mai mare conferință din Europa dedicată creativității în business revine la București