Pastry, Dessert & Coffee Trends – pulsul industriei de specialitate, într-o nouă conferință Horeca Next Level

Seria de conferință Horeca Next Level a continuat pe data de 9 aprilie 2024 cu un nou eveniment de anvergură la care au luat parte pe de o parte protagoniști de top ai industriei de specialitate, iar pe de altă parte diverși antreprenori dornici să ia pulsul pieței și să afle de la profesioniști consacrați diverse informații utile de aplicat în afacerile lor – cafenele, patiserii, bistro, cofetării, chiar restaurante sau alte locații construite pe nișe originale.

Conferința Pastry, Dessert & Coffee Trends, organizată de Horeca Insight la Grand Hotel Bucharest, a fost dedicată trendurilor legate de consumul și pregătirea cafelei și noutăților privind segmentul de deserturi, produse de patiserie, brutărie. Cofetari, patiseri, antreprenori și manageri de lanțuri de cafenele au fost aduși împreună pentru a analiza evoluția pieței, dinamica dintre cerere și ofertă, consolidarea de parteneriate durabile furnizor-locație și nu în ultimul rând schimbările survenite în preferințele consumatorilor.

Piața cafelei evoluează în același ritm cu inflația, ceea ce uneori îi poate determina pe consumatori să caute alternative satisfăcătoare pentru a-și pregăti băutura preferată acasă. Soluțiile pentru a prospera în astfel de perioade sunt la îndemână și presupun accesarea acelor atribute unice ale consumului: acordarea de momente de respiro înaintea zilei de lucru, răsfăț senzorial și savurare unei cafele pregătite de un barista profesionist. Și ce poate fi mai potrivit decât un desert ușor asociat băuturii preferate?! Domeniul deserturilor promite să fie 2024 precum o supraîncărcare de arome, senzații și măiestrie. Din îmbinarea tehnicilor clasice cu cele moderne, măiestrie în identificarea aromelor de nișă, o nouă eră a deserturilor gourmet se prefigurează și va fi un amestec de bun gust, inovație și nostalgie.”, menționau organizatorii înainte de eveniment.

Cafeaua to-go vs. cafeaua ca experiență complexă

Primul panel al conferinței, intitulat „Cafea, ceai și alte băuturi”, a prezentat diverse abordări ale domeniului, de la cafeaua practică, to-go, în locații de proximitate, până la cafeaua care vine la pachet cu o experiență specială. Provocările de moment ale industriei, șansele de dezvoltare antreprenorială ale unei cafenele la momentul actual și alte subiecte de interes au fost dezbătute alături de speakerii Mihai Panfil (Origo), Radu Savopol (5 To Go), Kristina Rababah (Ganesha Caffe), Andrei Stoica (Nespresso Professional) și Răzvan Popa (Boiler). Publicul a fost interesat mai ales de tehnicile antreprenoriale aplicate pentru dezvoltarea francizei 5 To Go, dar și de alte elemente, de exemplu modul în care într-o afacere cu asociați se împart responsabilitățile pentru o funcționare corectă a organizației.

Deserturi în 2024 – dulciuri vegane și alte trenduri

Cel de-al doilea panel a abordat tema deserturilor în 2024, inclusiv subiecte de actualitate precum produsele vegane de cofetărie, alegerea ingredientelor, originalitatea secretelor, instruirea echipei sau alegerea între artizanal în serie limitată și producție de volum cu ajutorul tehnologiei. Alex Pandrea (Alec a Paris) și-a prezentat parcursul profesional, a oferit sfaturi celor ce doresc o carieră în domeniu, punând accent pe provocările majore de business în România și pe importanța alegerii unor cursuri profesionale practice, așa cum sunt cele pe care acesta le oferă.

Andreea Moldovan (Loveyouchoux) a punctat modul în care aleg consumatorii români – imaginea este mai importantă decât orice, dar gustul este cel care în cele din urmă creează clienți fideli. Aceasta a povestit despre impactul pozitiv pe care l-a avut Tik Tok asupra afacerii sale în ultima perioadă. Ana Consulea (Zexe Braserie) a subliniat relevața alegerii materii prime, care influențează decisiv produsul final.

Veronica Zatu (Stylephography) a explicat interesul major al industriei Horeca pentru fotografii profesionale de produs de înaltă calitate, povestind în același timp modul în care a trecut de la nivel amator (home based) la nivel profesional. Despre nevoia de profesionalism a vorbit și Ioana Romanescu (Cupcake Philosophy), accentuând nevoia de educație, apoi de curaj și inovație. Aceasta și-a exprimat bucuria de a identifica tot mai mulți furnizori de ingrediente vegane pe piața profesională a deserturilor în România.

Patiserie, brutărie și ciocolată – nevoia de artizanal

În cel din urmă panel, discuția s-a axat pe patiserie, brutărie și ciocolată. Concluziile: detaliile sunt extrem de relevante, creșterea costurilor influențează negativ consumul de produse premium, dar cererea pentru artizanal este pe un tren pozitiv în special în București. Românii sunt interesați de specialități internaționale în egală măsură cu produsele tradiționale locale, spre exemplu cererea de panettone o egalează uneori pe cea de cozonac. Afacerile de nișă au nevoie de ingrediente de calitate, astfel că unele sunt importate de la mare distanță, pentru ca produsele finite să fie fără compromis. La această sesiune, speakerii invitați au fost Flavian Dobre (FD Pasticceria), Ștefan Niță (R.A.I. by Chef Ștefan Niță), Daniel Ion (Casa del Pan), Irina Stăncescu (Pain Plaisir) și Claudia Militello (Sicilia Pasticceria Autentica).

Horeca Next Level – evenimente în București, Brașov, Constanța și Cluj-Napoca

Evenimentele anuale din seria Horeca Next Level pun fiecare accent pe un segment Horeca, fiind totodată și un prilej de interacțiune între managerii, profesioniștii și furnizorii din ospitalitate. Seria de conferințe din acest an este alcătuita din 3 conferințe în București și 3 conferințe în țară, aducând ca noutate evenimentul de la Brașov.

Evenimentele din țară își concentrează atenția pe tendințele care modelează peisajul ospitalității din zona respectivă. Prima conferință care deschide seria este cea de la Cluj-Napoca din 14 mai 2024, urmată de Constanța pe 21 mai și Brașov pe 18 iunie. Cele trei conferințe din țară vor urma aceeași structură, cu subiecte axate pe experiența locală, sustenabilitate și practici etice și accent pe servicii versus folosirea tehnologiei în cât mai multe aspecte ale ospitalității.

Cea de-a doua conferință Horeca Next Level din București va fi FOOD & DRINKS TRENDS pe 5 iunie 2024 la Grand Hotel Bucharest și va aborda prin tematica panelurilor felul în care manageri, antreprenori și chefi gestionează provocările din managementul corect al afacerilor lor. Panelurile vor explora pe lângă tendințele internaționale, planuri de consolidare a afacerii, strategii care s-au dovedit de succes și nu în ultimul rând, felul în care mâncarea și băutura se însoțesc firesc la restaurant, ce servim în farfurie și evident în pahar. Invitații care vor contribui la discuții sunt manageri de restaurante, furnizori de servicii și ingrediente Horeca, chefi și reprezentanți ai companiilor care desfășoară activități conexe ospitalității.

Mai multe informații pe pagina evenimentului HORECA NEXT LEVEL FOOD & DRINKS TRENDS.

Seria de conferințe Horeca Next Level promite să fie spațiul în care profesioniștii industriei și reprezentanți ai autorităților și organizațiilor patronale pot dezbate deschis subiecte de interes pentru o anumită ramură a ospitalității sau pentru turismul dintr-o anumită regiune. Este totodată ocazia de a analiza starea Horeca, punând bazele pentru o evoluție coerentă a industriei. Cel de-al treilea eveniment din seria HORECA NEXT LEVEL de la București va fi HOTEL FORUM, care va avea loc pe 24 septembrie 2024 la Grand Hotel Bucharest.

Accesul la conferințele Horeca Next Level se poate realiza prin înscriere pe site-ul Horeca Insight.

  • Alte articole:

    Catalogul de Real Estate Romania Sotheby’s International Realty 2024 – selecție exclusivă de proprietăți

    Romania Sotheby’s International Realty lansează Catalogul de Real Estate 2024, marcând astfel 10 ani de excelență pe piața imobilelor istorice și de lux din România. Catalogul prezintă o selecție exclusivă…

    Citeste articolul
    GoTech World 2024 aduce peste 40 de speakeri de renume mondial pe cele 11 scene dedicate

    GoTech World, cea mai amplă expo-conferință B2B cu soluții IT și digitale din Europa Centrală și de Est, va avea anul acesta peste 40 de speakeri de renume mondial, din…

    Citeste articolul

    Articole marketing - publicitate - PR - stiri brandINFO.ro:

    Catalogul de Real Estate Romania Sotheby’s International Realty 2024 – selecție exclusivă de proprietăți

    Catalogul de Real Estate Romania Sotheby’s International Realty 2024 – selecție exclusivă de proprietăți

    Raftul cu Bunătăți Locale – produse locale, în magazine Profi din județul Timiș

    Raftul cu Bunătăți Locale – produse locale, în magazine Profi din județul Timiș

    FestiSAT 2024 – peste 5000 de participanți, donații de aproape 100.000 de euro

    FestiSAT 2024 – peste 5000 de participanți, donații de aproape 100.000 de euro

    Fundația Metropolis construiește cea mai mare clinică de psihiatrie pediatrică din România, în cadrul Spitalului Obregia

    Fundația Metropolis construiește cea mai mare clinică de psihiatrie pediatrică din România, în cadrul Spitalului Obregia