BMW Group şi Rimac Technology – parteneriat pe termen lung

BMW Group şi Rimac Technology, cu sediul central lângă Zagreb (Croaţia), au anunţat oficial un parteneriat pe termen lung. Obiectivul colaborării este de a dezvolta şi de a produce în comun soluţii inovatoare în domeniul tehnologiei bateriilor de înaltă tensiune pentru automobilele electrice. Rezultatele vor fi utilizate în viitoarea gamă de produse a BMW Group – în generaţiile de modele programate pentru a doua jumătate a deceniului 2020.

Punctele forte şi competenţele celor două companii se completează într-un mod productiv. Strategia de electrificare a BMW Group are ca scop construirea unei poziţii de lider în domeniul mobilităţii electrice premium. Chiar înainte de a ajunge în 2030, automobilele electrice cu baterii vor reprezenta peste jumătate din vânzările globale de maşini. BMW Group aduce în parteneriat competenţa acumulată de peste 15 ani în baterii şi sisteme de propulsie electrice.

Ca parte integrantă a Rimac Group, Rimac Technology este un furnizor de Nivel 1 specializat în electrificare, în domeniul auto. Portofoliul său constă din pachete de baterii de înaltă tensiune, punţi electrice, precum şi soluţii electronice şi de software. Produsele Rimac Technology sunt proiectate şi fabricante intern pentru a oferi tehnologie avansată cu un grad ridicat de personalizare. Parteneriatul pe termen lung cu BMW Group este un semn al tranziţiei Rimac Technology de la furnizor de soluţii de înaltă performanţă de nişă la furnizor de Nivel 1 de mare volum. Odată cu creşterea semnificativă a companiei, inclusiv prin deschiderea Campusului Rimac, Rimac Technology este gata să livreze proiecte la scară largă la cele mai înalte standarde auto.

Cei doi parteneri vor dezvălui mai multe detalii despre forma pe care o va lua legătura strategică, precum şi domeniul şi conţinutul acesteia, într-o etapă ulterioară.

Separat de noua cooperare strategică, BMW Group se pregăteşte pentru introducerea gamei sale Neue Klasse: primul model îşi va sărbători lansarea pe piaţă în 2025. Sosirea modelelor Neue Klasse va marca, de asemenea, debutul celei de-a şasea generaţii a tehnologiei BMW eDrive, care va aduce un alt salt semnificativ în toate atributele relevante pentru client, cum ar fi autonomia şi timpul de încărcare.

Rimac Group, condus de directorul executiv Mate Rimac, este acţionar majoritar al Bugatti Rimac şi singurul acţionar al Rimac Technology. Grupul reuneşte cele mai avansate hypercars din lume cu o echipă renumită la nivel global care dezvoltă soluţii de electrificare şi de software împreună cu soluţii de stocare a energiei de ultimă generaţie pentru un viitor durabil. Rimac are sediul la periferia oraşului Zagreb (Croaţia), cu multiple locaţii în Europa. Are în prezent peste 2.200 de angajaţi. Din 2024, Rimac Group va avea sediul într-un Campus Rimac nou, de ultimă generaţie, de 100.000 m².

  • Alte articole:

    Istoria Black Friday și ce branduri s-au asociat cu această sărbătoare a cumpărăturilor

    Black Friday este astăzi unul dintre cele mai cunoscute evenimente comerciale la nivel internațional. În fiecare an, milioane de consumatori urmăresc reducerile anunțate de magazinele online și fizice, iar companiile…

    Citeste articolul
    Cum să promovezi o cafenea locală prin soluții digitale moderne în spațiul virtual

    Promovarea unei cafenele locale nu mai depinde doar de amplasarea acesteia, de recomandările clienților sau de aspectul spațiului interior. Într-o perioadă în care majoritatea oamenilor caută informații online înainte de…

    Citeste articolul

    Articole marketing - publicitate - PR - stiri brandINFO.ro:

    Istoria Black Friday și ce branduri s-au asociat cu această sărbătoare a cumpărăturilor

    Istoria Black Friday și ce branduri s-au asociat cu această sărbătoare a cumpărăturilor

    Cum să promovezi o cafenea locală prin soluții digitale moderne în spațiul virtual

    Cum să promovezi o cafenea locală prin soluții digitale moderne în spațiul virtual

    PepsiCo România susține 5 organizații din societatea civilă și mediul academic – proiecte în perioada 2026-2028

    PepsiCo România susține 5 organizații din societatea civilă și mediul academic – proiecte în perioada 2026-2028

    Webstock 2026: pentru profesioniștii din marketing, comunicare, social media și pentru antreprenori

    Webstock 2026: pentru profesioniștii din marketing, comunicare, social media și pentru antreprenori