Exclusive Networks România a anunțat numirea lui Bogdan Mircea Ciobanu în funcția de CEO

Exclusive Networks România a anunțat, printr-un comunicat de presă, numirea recentă a lui Bogdan Mircea Ciobanu în funcția de CEO. Bogdan Mircea Ciobanu are o vastă experiență profesională în domeniul IT, cât și o expertiză consolidată de management dobândită pe parcursul a peste 14 ani în companii multinaționale.

Pasionat de tehnologie și preocupat de dezvoltarea abilităților sale manageriale, Bogdan Ciobanu și-a început parcursul cu studii de inginerie la Iași, București, Paris, continuând cu Executive MBA, titlul obținut în Statele Unite și România. Experiența sa anterioară include funcția de CEO la SABS, companie românească de software, și de Director Regional pentru Europa de Sud-Est la Alcatel-Lucent Enterprise, producător de soluții de comunicații unificate și rețele de date.

Bogdan Mircea Ciobanu, despre investirea în funcția de CEO Exclusive Networks România: „Este o onoare și, în același timp, o provocare să preiau acest rol în cadrul unuia dintre cei mai relevanți distribuitori de soluții IT din România, parte a probabil celui mai mare grup european de distribuție de IT/Securitate Cibernetică. Cu o echipă deopotrivă competentă și loială, ne angajăm să aducem, cu o energie revigorantă, tehnologii de top din IT și Securitate Cibernetică în tot ecosistemul de afaceri din România. Prin leadership-ul nostru și parteneriatele de încredere, vom continua să furnizăm valoare semnificativă, apreciată de clienți, parteneri, și sperăm de întreaga piață locală.”

În noua sa funcție, Bogdan Ciobanu are ca obiective consolidarea echipei locale, dezvoltarea rețelei de parteneri, creșterea sustenabilă și extinderea prezenței Exclusive Networks pe piața românească.

Bogdan Ciobanu a preluat funcția de CEO de la Mariusz Kochanski, Președintele și CEO al cluster-ului Exclusive Networks CEE, care a acționat ca CEO remote pentru Exclusive Networks România în ultimii doi ani: „Bogdan este liderul potrivit, de care Exclusive Networks România are nevoie. Abilitățile sale de a inova și de a dezvolta, capacitatea de a gândi analitic și forța de a acționa sintetic, împărtășind valorile organizaționale, ne dau deplină încredere că Bogdan își va îndeplini cu succes misiunea de consolidare și dezvoltare a companiei.”

2023 a fost un an cu performanțe record pentru Exclusive Networks, compania înregistrând la nivel global vânzări brute de 5,145 miliarde de euro, în creștere cu 14% raportat și, respectiv, 16% la curs valutar constant. Rezultatele au fost determinate de o creștere semnificativă a vânzărilor brute raportate de peste 30% în America de Nord și peste 14% în regiunea EMEA.

Și rezultatele de la nivel local, din ultimii ani, au fost de asemenea impresionante. În 2022, Exclusive Networks România a avut o cifră de afaceri de peste 170 de milioane lei, marcând o creștere semnificativă de 42% față de 2021, când cifra de afaceri se situa la 119.585.491 lei, aceasta reprezentând deja o creștere de 31% comparativ cu anul anterior. Aceste rezultate subliniază dinamica pozitivă a evoluției Exclusive Networks pe piața românească, în linie cu dezvoltarea globală a companiei.

Exclusive Networks (EXN) este specialist global în securitate cibernetică și furnizează clienților finali o gamă largă de servicii și soluții prin intermediul rețelei sale de parteneri. Cu birouri în peste 45 de țări și capacitatea de a deservi clienți din peste 170 de țări, Exclusive Networks asigură soluții și servicii stadardizate la nivel global, scalate la nevoile locale.

  • Alte articole:

    Rețeaua FlixBus în România se extinde. Curse zilnice de autocare către Bulgaria, Grecia și Turcia

    FlixBus, compania travel-tech care operează cea mai extinsă rețea de autocare interurbane din Europa, continuă dezvoltarea regională prin introducerea de noi conexiuni internaționale către Grecia și prin consolidarea rutelor existente…

    Citeste articolul
    Gama Peroni Nastro Azzurro fără alcool are două noi sortimente: Limone di Sicilia și Arancia Rossa

    În premieră, Peroni Nastro Azzurro lansează primele sortimente de bere fără alcool cu arome din portofoliul companiei, în segmentul super premium, cele două variante, Peroni Limone di Sicilia și Peroni…

    Citeste articolul

    Articole marketing - publicitate - PR - stiri brandINFO.ro:

    Gama Peroni Nastro Azzurro fără alcool are două noi sortimente: Limone di Sicilia și Arancia Rossa

    Gama Peroni Nastro Azzurro fără alcool are două noi sortimente: Limone di Sicilia și Arancia Rossa

    Samsung: previziuni și perspective asupra industriei soluțiilor de stocare a datelor

    Samsung: previziuni și perspective asupra industriei soluțiilor de stocare a datelor

    Inteligența artificială generativă, folosită în procesul de cumpărare de către 72% dintre consumatori

    Inteligența artificială generativă, folosită în procesul de cumpărare de către 72% dintre consumatori

    Parteneriat Xiaomi și Gran Turismo, pentru includerea Xiaomi SU7 Ultra în Gran Turismo 7

    Parteneriat Xiaomi și Gran Turismo, pentru includerea Xiaomi SU7 Ultra în Gran Turismo 7