Piața imobiliară va rămâne pe trend ascendent și în T4, 2025, consideră RE/MAX România

Potrivit RE/MAX România, parte a liderului mondial în real-estate și franciza numărul 1 la nivel global pe acest segment, ultimul trimestru al anului 2025 va continua dinamica ascendentă a pieței imobiliare, după ce primele opt luni au adus creșteri semnificative. Contextul fiscal și economic actual determină atât cumpărătorii, cât și investitorii să grăbească deciziile de achiziție și în T4.

În plan rezidențial, principalele modificări de comportament vizează migrarea cererii către apartamentele vechi, avantajate de eliminarea impactului creșterii TVA. Totodată, se anticipează o cerere crescută pentru locuințe mai mici și mai accesibile, în special în marile orașe, unde ritmul tranzacțiilor va fi susținut de interesul constant pentru zona centrală și semicentrală.

„Apartamentele vechi au avantajul prețului fără TVA-ul majorat, rămânând în medie sub costul unitar al celor noi, astfel că atrag un interes mai mare, mai ales în rândul celor care doresc tranzacții rapide. Este foarte probabil ca acest segment să înregistreze o scurtare a timpului mediu de vânzare, în special acolo unde proprietarii sunt reprezentați de agenți profesioniști care pot valorifica corect oportunitățile din piață”, a declarat Răzvan Cuc, Președinte RE/MAX România.

În ceea ce privește evoluția prețurilor, estimările arată că marile orașe vor înregistra în continuare creșteri mai accentuate, în frunte cu Bucureștiul, perceput de specialiști drept o piață încă subevaluată. De asemenea, localitățile care beneficiază de proiecte de infrastructură majoră, cele de pe lângă tronsoanele noi ale Autostrăzii Moldovei, vor avea șanse să performeze peste media națională.

Piața chiriilor va rămâne dinamică și după vârful din septembrie, în special în centrele universitare, unde cererea ridicată se menține pe fondul creșterii demografice. În plus, majorarea taxelor pentru proprietari va determina mulți dintre aceștia să ajusteze prețurile de închiriere în perioada următoare.

În plan investițional, finalul de an se anunță, de asemenea, unul intens. Tradițional, T4 aduce un val de achiziții din partea investitorilor care își alocă bugetele înainte de închiderea anului. În 2025, acest fenomen va fi accelerat și de perspectiva creșterii taxării dividendelor în 2026, ceea ce determină retragerea capitalurilor din companii și orientarea lor către piața imobiliară. Totodată, discuțiile privind posibila majorare a taxelor pe tranzacții în viitorul apropiat sporesc motivația de a investi înainte de încheierea anului curent.

În ceea ce privește dinamica RE/MAX România, compania estimează un ritm accelerat al tranzacțiilor pe final de an, pe fondul unui apetit crescut al băncilor pentru finanțare și al unor condiții avantajoase de creditare.

În România, RE/MAX este cea mai mare rețea de birouri imobiliare francizate, cu cel mai mare număr de agenți imobiliari, având, în prezent, peste 65 de birouri francizate și peste 800 de membri activi. RE/MAX este recunoscut ca fiind cel mai puternic brand național în imobiliare.

La nivel mondial, RE/MAX este lider în real-estate, fiind franciza numărul 1 la nivel global pe acest segment. Compania, înființată în 1973 în Denver, are astăzi peste 140.000 de agenți afiliați, în 8.300 de birouri, aflate în peste 110 de țări din întreaga lume. În Europa, RE/MAX este prezent în 40 de țări, cu peste 2.200 de birouri și 30.000 de agenți, continuând să se extindă.

  • Alte articole:

    Bittnet Group în T1, 2026: pierderea operațională s-a redus cu aproape 60%, la afaceri în creștere cu 15%

    Bittnet Group a încheiat primul trimestru din 2026 cu venituri consolidate de 53,2 milioane lei, în creștere cu 15% față de aceeași perioadă a anului trecut, și o marjă brută…

    Citeste articolul
    Lansare revoluționară în segmentul B european: noul automobil BYD DOLPHIN G DM-i

    BYD, lider mondial în producția de autovehicule cu energie nouă, a prezentat DOLPHIN G DM-i, o lansare revoluționară în segmentul B european. Alimentat de tehnologia Super Hybrid cu DM a…

    Citeste articolul

    Articole marketing - publicitate - PR - stiri brandINFO.ro:

    Pepsi marchează 60 de ani de prezență în România prin expoziția Doza de amintiri offline

    Pepsi marchează 60 de ani de prezență în România prin expoziția Doza de amintiri offline

    MAGNOR: investiții de peste 1 mil. euro în modernizarea rețelei de magazine și dezvoltarea infrastructurii e-commerce

    MAGNOR: investiții de peste 1 mil. euro în modernizarea rețelei de magazine și dezvoltarea infrastructurii e-commerce

    Frooniversul Înghețatei la Froo, o campanie de brand semnată de Oxygen

    Frooniversul Înghețatei la Froo, o campanie de brand semnată de Oxygen

    Noul magazin Sport Vision din Palas Mall Iași consolidează prezența brandului în România

    Noul magazin Sport Vision din Palas Mall Iași consolidează prezența brandului în România