Asociația Oxygen, lansată de Oxygen pentru proiecte de mediu, educație și sprijin social

Oxygen, cea mai mare agenție independentă de comunicare integrată din România, lansează Asociația Oxygen, ca expresie a unei culturi organizaționale bazate pe responsabilitate, sustenabilitate și rezultate.

Prin acest demers, agenția își propune să susțină proiecte de mediu, educaționale și sociale, consolidând direcțiile în care s-a implicat deja în ultimii ani. Un exemplu este Pădurea Oxygen, proiect inițiat în 2022 cu Asociația CSR Nest, prin care agenția și membrii echipei sale au plantat peste 7.000 de copaci în mai multe zone afectate de defrișări.

Noua asociație extinde modul în care Oxygen alege să se implice și marchează trecerea către un angajament constant de a sprijini proiecte cu impact pe termen lung, în parteneriat cu organizații și instituții care împărtășesc aceleași valori.

„Oxygen a devenit un ecosistem care generează valoare prin oameni, idei și proiecte. Credem că adevărata măsură a succesului constă nu doar în performanță de business sau premii câștigate, ci și în modul în care alegem să acționăm și să ne implicăm în comunitate. Înființarea Asociației Oxygen este modul nostru de a ne asuma un rol activ în cauze care contează, în linie cu valorile care ne definesc”, spune Tereza Tranakas, CEO Oxygen și Președinte al Asociației Oxygen.

Oxygen este prima agenție de comunicare din România care și-a neutralizat amprenta de carbon, asumându-și încă din 2022 măsuri concrete pentru reducerea impactului asupra mediului. Totodată, Oxygen este prima agenție care a înființat o divizie de comunicare în sustenabilitate, susținându-și clientii în dezvoltarea și comunicarea acțiunilor de ESG.

Cu birouri în București și Cluj-Napoca și o echipă de peste 100 de profesioniști, Oxygen este una dintre cele mai mari agenții independente de publicitate și comunicare integrată din România.

Cu o experiență de peste 17 ani și un portofoliu extins de clienți locali și internaționali, Oxygen are misiunea de a susține dezvoltarea sustenabilă a brandurilor și businessurilor prin creativitate, strategie și campanii integrate axate pe rezultate. Portofoliul de clienți reunește companii precum: Anytime, BYD, Vodafone, PPC, Globalworth, BEKO Romania, Avon, STRABAG, Băneasa Shopping City, Olympus, Betano, Garanti BBVA, VEKA Romania, Selgros, Xiaomi, Antenna Group și Hesburger.

  • Alte articole:

    Fundația WorldSkills România a format primii profesori pentru calificarea Grădinar Urban

    Fundația WorldSkills România a organizat, în perioada 11–15 mai 2026, la Liceul Tehnologic „Cezar Nicolau” Brănești, primul stagiu de formare continuă dedicat cadrelor didactice care vor preda calificarea Grădinar Urban…

    Citeste articolul
    NN s-a implicat puternic în crearea noii Secții de Chirurgie Cardiovasculară Pediatrică a Spitalului de Copii Marie Curie

    Inima Copiilor inaugurează, cu sprijinul NN, noua Secție de Chirurgie Cardiovasculară Pediatrică a Spitalului de Copii Marie Curie din București, un proiect care contribuie la dezvoltarea unuia dintre cele mai…

    Citeste articolul

    Articole marketing - publicitate - PR - stiri brandINFO.ro:

    NN s-a implicat puternic în crearea noii Secții de Chirurgie Cardiovasculară Pediatrică a Spitalului de Copii Marie Curie

    NN s-a implicat puternic în crearea noii Secții de Chirurgie Cardiovasculară Pediatrică a Spitalului de Copii Marie Curie

    Eternal Beauty, fondată la Salonta, a aniversat 30 de ani în industria frumuseții

    Eternal Beauty, fondată la Salonta, a aniversat 30 de ani în industria frumuseții

    BYD Dolphin G DM-i în România, lansat printr-un parteneriat special cu Radio ZU

    BYD Dolphin G DM-i în România, lansat printr-un parteneriat special cu Radio ZU

    Betano – campanie internațională construită în jurul mesajului: Când crezi, devine real

    Betano – campanie internațională construită în jurul mesajului: Când crezi, devine real