Gura Portiței Resort, investiție de 10 milioane euro și accent pe conceptul eco-friendly

Gura Portiței Resort, locul legendar situat la granița dintre Delta Dunării și Marea Neagră, își redeschide oficial porțile după un amplu proces de renovare și o investiție de peste 10 milioane de euro. Cu 145 de camere, un restaurant nou cu terasă pe malul lacului și o sală de conferințe cu ieșire directă pe plajă, Gura Portiței Resort devine o destinație specială pentru vacanțe și evenimente corporate, într-o viziune fresh și sustenabilă.

Echipa care a coordonat acest proiect anunță cu satisfacție, realizarea unei prime etape de dezvoltare pentru această destinație unică în România. Resortul este acum pregătit să primească oaspeți din toată țara și din străinătate și să le ofere experiențe autentice, în locul unde confortul se împletește cu simplitatea, frumusețea și tradițiile locale.

„Suntem încântați să redeschidem Gura Portiței Resort și să oferim oaspeților o experiență autentică, într-un loc cu adevărat special. Această investiție nu a vizat doar facilitățile, ci și un nou mod de a primi și de a crea amintiri pentru toți cei care își găsesc timp sa ne viziteze”, au transmis reprezentanții Gura Portiței Resort.

Cazare între două lumi: insula și malul mării

La Gura Portiței, oaspeții trăiesc un contrast fascinant: pot alege să se cazeze pe insulă, în bungalouri care se deschid spre canalele liniștite și mirosul stufului verde, sau pe malul mării, înconjurați de nisip alb și briza sărată. Fiecare experiență împletește calmul apelor dulci cu energia mării, într-un peisaj natural și autentic. Camerele sunt realizate din materiale naturale – stuf, lemn masiv, balustrade din salcâm – păstrând armonia cu locul și reflectă simplitatea autentică a peisajului.

O destinație eco-friendly la marginea zonei lagunare

Gura Portiței este o fâșie de nisip între ape, aflat într-o locație cu biodiversitate rară. Gura Portiței Resort își asumă rolul unui resort eco-friendly și susține activ turismul verde. Totul este gândit pentru a păstra echilibrul delicat al acestui ecosistem valoros și pentru a oferi o experiență autentică, fără compromisuri.

Investiția de peste 10 milioane de euro a adus facilități spectaculoase:

• Portița Raiului, noul restaurant al resortului cu terasă pe malul lacului cu preparate pescărești tradițional-lipovenești

• 80 de camere noi cu vedere panoramică la mare sau la insulă, construite din materiale naturale care se îmbină perfect cu peisajul și alte 50 de noi bungalouri situate pe insula înconjurată de apele lacului Golovița

• Zona de conferințe cu o capacitate maximă de 250 de persoane

• Recepție complet renovată, elegantă și primitoare

• Finisaje naturale care respectă și pun în valoare frumusețea zonei

• Programe de reciclare și curățare permanentă a plajei sălbatice – parte din angajamentul ferm al resortului pentru un turism sustenabil

Evenimente corporate unice – sală de conferințe cu acces direct la plajă

Pentru segmentul corporate și teambuildinguri, Gura Portiței Resort pune la dispoziție o sala mare de conferințe complet echipată cu o suprafața de 300 mp cu acces direct la plajă – o raritate în România, ideală pentru evenimente memorabile.

Management comercial asigurat de Spark Hospitality

Gura Portiței Resort colaborează cu Spark Hospitality, operator hotelier cu experiență în administrarea și dezvoltarea unor destinații premium din România. Cu un management și o viziune inovatoare, creativă, Spark Hospitality va asigura operarea comercială a resortului, consolidându-l ca o destinație recunoscută pe plan național și internațional pentru vacanțe și evenimente memorabile.

  • Alte articole:

    Clienții pot plasa comenzi pentru BMW i3 50 xDrive complet electric First Edition

    BMW deschide o nouă eră fascinantă a plăcerii de a conduce odată cu al doilea model Neue Klasse, noul BMW i3. Clienții pot plasa comenzi pentru BMW i3 50 xDrive…

    Citeste articolul
    BMW iX5 complet electric: premieră mondială cu noua tehnologie Gen6 eDrive

    Noul BMW X5 a intrat pe ultima sută de metri a programului său de dezvoltare. Cea de-a cincea generație a Sports Activity Vehicle (SAV) finalizează acum testele finale de calibrare…

    Citeste articolul

    Articole marketing - publicitate - PR - stiri brandINFO.ro:

    NN s-a implicat puternic în crearea noii Secții de Chirurgie Cardiovasculară Pediatrică a Spitalului de Copii Marie Curie

    NN s-a implicat puternic în crearea noii Secții de Chirurgie Cardiovasculară Pediatrică a Spitalului de Copii Marie Curie

    Eternal Beauty, fondată la Salonta, a aniversat 30 de ani în industria frumuseții

    Eternal Beauty, fondată la Salonta, a aniversat 30 de ani în industria frumuseții

    BYD Dolphin G DM-i în România, lansat printr-un parteneriat special cu Radio ZU

    BYD Dolphin G DM-i în România, lansat printr-un parteneriat special cu Radio ZU

    Betano – campanie internațională construită în jurul mesajului: Când crezi, devine real

    Betano – campanie internațională construită în jurul mesajului: Când crezi, devine real