Vânzarea TBI Bank către Advent International – acord semnat de 4finance Holding

4finance Holding S.A. a semnat un acord definitiv pentru vânzarea TBI Bank EAD către Advent International, unul dintre cei mai importanți investitori globali în private equity din Statele Unite ale Americii, prin intermediul subsidiarei sale, TBI Financial Services B.V. Tranzacția este supusă aprobărilor de reglementare necesare, iar finalizarea este estimată pentru trimestrul al patrulea din 2025.

TBI Bank este una dintre cele mai dinamice și profitabile bănci challenger din Europa de Sud-Est, aflată într-un proces de transformare de la un model de finanțare integrată la un rol mai amplu de integrator de ecosisteme. tbi joacă deja un rol esențial în apropierea dintre comercianți și consumatori pe piețele în care activează, oferind o soluție completă – prin intermediul aplicației sale mobile – ce îmbină servicii financiare și de lifestyle într-o singură experiență.

TBI Bank este prezentă în peste 32.000 de puncte de vânzare ale partenerilor comerciali din piețele sale principale – Bulgaria, România și Grecia – și sprijină peste 2,4 milioane de clienți în accesarea soluțiilor financiare potrivite, prin aplicația sa premiată. În 2024, tbi a continuat să înregistreze performanțe financiare solide, raportând un profit net record de 50 de milioane de euro, în creștere cu 18% față de anul anterior, conform rezultatelor financiare consolidate și auditate, menținând în același timp o poziție solidă de lichiditate și capital.

Advent, în calitate de investitor financiar global cu expertiză locală, este bine poziționat pentru a colabora cu echipa de conducere a TBI Bank și a susține planurile sale strategice de creștere. Abordarea investițională a Advent se bazează pe o cunoaștere profundă a industriei, susținută de o echipă experimentată de lideri din domeniu și consultanți specializați.

„Echipa tbi și cu mine suntem foarte entuziasmați de perspectiva unui nou capitol în parcursul nostru către consolidarea poziției de bancă challenger lider in regiune. Sprijinul oferit de Advent va deschide noi oportunități pentru a accelera implementarea strategiei noastre și pentru a aduce și mai multă valoare clienților noștri. Suntem mândri de ceea ce am realizat până acum și recunoscători pentru încrederea pe care Advent ne-o acordă”, a declarat Petr Baron, CEO al TBI Financial Services B.V.

„4finance a transformat tbi într-o organizație agilă, digitală și profund orientată către client. Împărtășim aceeași viziune privind viitorul industriei bancare și suntem încântați să colaborăm cu echipa de management a tbi pentru a susține dezvoltarea continuă a companiei și pentru a oferi clienților soluții tot mai inovatoare”, a adăugat Ranjan Sen, Managing Partner, Advent.

  • Alte articole:

    Branding în medicină: cât contează imaginea unei clinici sau a unui spital și cât cea a medicului

    În ultimii ani, brandingul a devenit un element esențial nu doar în mediul comercial, ci și în domeniul medical. O clinică sau un spital nu mai este apreciată doar pentru…

    Citeste articolul
    Mediul privat de business, invitat la Conferința regională RBL Cluj 2026: 25–26 februarie, la Cluj-Napoca

    Conferința Regională RBL Cluj 2026, organizată de Romanian Business Leaders, în perioada 25–26 februarie 2026, la Cluj-Napoca, este unul dintre cele mai importante evenimente de leadership economic și colaborare trans-sectorială…

    Citeste articolul

    Articole marketing - publicitate - PR - stiri brandINFO.ro:

    Branding în medicină: cât contează imaginea unei clinici sau a unui spital și cât cea a medicului

    Branding în medicină: cât contează imaginea unei clinici sau a unui spital și cât cea a medicului

    Smartphone-urile seria Redmi Note 15, lansate de Xiaomi pe mi.ro și în rețelele Orange, Vodafone, eMAG, Altex și Flanco

    Smartphone-urile seria Redmi Note 15, lansate de Xiaomi pe mi.ro și în rețelele Orange, Vodafone, eMAG, Altex și Flanco

    Magazin online oficial de merchandising lansat de organizatorii Festivalului Nostalgia

    Magazin online oficial de merchandising lansat de organizatorii Festivalului Nostalgia

    Beko, apreciată pentru sustenabilitate: lider în Corporate Knights Global 100 în industria bunurilor de folosință îndelungată

    Beko, apreciată pentru sustenabilitate: lider în Corporate Knights Global 100 în industria bunurilor de folosință îndelungată