Pensii private, Pilon II: s-a trimis scrisoarea anuală de informare cu numărul 100.000.000, la 16 ani de la startul sistemului

Administratorii fondurilor de pensii private obligatorii (Pilonul II) au trimis zilele acestea scrisoarea anuală de informare cu numărul 100.000.000 către cei peste 8 milioane de participanți la sistem, chiar în luna în care Pilonul II aniversează 16 ani de activitate în beneficiul românilor.

Potrivit legii, toți participanții la fondurile de pensii private (atât Pilonul II, cât și Pilonul III facultativ) primesc anual de la administratorii fondurilor o scrisoare de informare, care conține valoarea contului personal la data de 31 decembrie a anului precedent, precum și alte informații de interes. Scrisoarea se trimite în fiecare an până la data de 15 mai, la ultima adresă comunicată administratorului fondului de pensii.

Participanții pot solicita administratorului să primească scrisoarea exclusiv online, pe e-mail: în acest fel ea va ajunge mai repede și nici nu se va mai consuma hârtie. De altfel, cele 100.000.000 de scrisori trimise până în prezent în format fizic de administratorii Pilonului II au, împreună cu plicurile în care au fost expediate, o lungime cumulată de 50.000 de kilometri, destul cât să înconjoare cu hârtie Pământul pe la Ecuator. Doar aproximativ 1 din 10 participanți la Pilonul II a solicitat până în prezent administratorului său să îi expedieze scrisoarea anuală de informare exclusiv online, pe e-mail.

La 16 ani de activitate în beneficiul romanilor, Pilonul II de pensii private obligatorii traversează o perioadă excelentă, atât din perspectiva rezultatelor investitionale obținute, cât și a stabilității legislative și a piețelor financiare. Cele 7 fonduri de Pilon II administrează în prezent sume de peste 135 de miliarde de lei (27 de miliarde de euro), o acumulare istorică de capital românesc, care finanțează atât creșterea economică și crearea de locuri de muncă bine plătite, cât și investițiile publice, prin achiziția de titluri de stat. Numărul participanților la sistem a depășit 8 milioane, adică majoritatea covârșitoare a populației active a României.

Valoarea contului mediu la nivelul întregului sistem este de cca. 17.000 RON, însă valoarea contului pentru participanții care au stagiu complet de cotizare este de circa 3 ori mai mare, ajungând la aproximativ 10.000 EUR de participant. Din sumele acumulate în conturile romanilor, circa 72% reprezintă contribuțiile virate, restul de 28% fiind câștigul realizat de investițiile administratorilor, net de toate comisioanele percepute. Pe întreaga perioadă de 16 ani de activitate, fondurile de Pilon II au înregistrat un randament mediu de 7,8% pe an, printre cele mai ridicate din Europa și OECD pe această perioadă.

Recenta majorare a contribuției virate la Pilonul II de la 3,75% la 4,75% din câștigul brut lunar al participanților reprezintă un mare pas în direcția accelerării acestei acumulări de capital care aduce beneficii atât economiei, cât și salariaților romani. În prezent, volumul lunar de contribuții virate în Pilonul II este cu 50% mai mare decât în urmă cu un an și dublu față de valoarea din urmă cu 4 ani.

  • Alte articole:

    Contract semnificativ anunțat de Bittnet Systems, pentru furnizare training securitate cibernetică

    Bittnet Systems, companie listată la Bursa de Valori București (BVB) pe piața principală sub simbolul BNET, a anunțat semnarea unui nou contract semnificativ. Investitorii au fost astfel informați despre semnarea…

    Citeste articolul
    Peste 200 de antreprenori, lideri din business și experți, așteptați la RBL Capitalul românesc 2025

    Fundația Romanian Business Leaders (RBL) organizează cea de-a VI-a ediție a evenimentului RBL Capitalul românesc, care va avea loc pe 12–13 noiembrie 2025, la Crowne Plaza Bucharest Hotel, unde sunt…

    Citeste articolul

    Articole marketing - publicitate - PR - stiri brandINFO.ro:

    Câștigătorii fondului de finanțare Azi. Împreună., ediția I, anunțați de Fundația OMV Petrom

    Câștigătorii fondului de finanțare Azi. Împreună., ediția I, anunțați de Fundația OMV Petrom

    Loializare în era digitală: cum își țin brandurile clienții cât mai aproape

    Loializare în era digitală: cum își țin brandurile clienții cât mai aproape

    Marketing direct: mai funcționează flyerele în cutii poștale, în era digitală?

    Marketing direct: mai funcționează flyerele în cutii poștale, în era digitală?

    Havas Media România a câștigat pitch-ul de media Pepco și va continua colaborarea

    Havas Media România a câștigat pitch-ul de media Pepco și va continua colaborarea