Active de retail cu o suprafață totală închiriabilă de 125.500 de metri pătrați, achiziționate de AFI Europe

AFI Europe, unul dintre cei mai importanți jucători imobiliari din Europa Centrală și de Sud-Est, își consolidează prezența pe segmentul de retail prin achiziția unui portofoliu de șase centre comerciale regionale din România de la MAS PLC, într-o tranzacție pentru care Colliers a oferit servicii de consultanță buy-side.

Portofoliul include active de retail cu o suprafață totală închiriabilă de 125.500 de metri pătrați și un grad mediu de ocupare de aproximativ 99%, având Carrefour drept chiriaș ancoră și fiind ocupat de retaileri internaționali și locali precum New Yorker, Sinsay, Altex, Jysk, Pepco, CCC, Hervis, C&A și Dr. Max. Tranzacția a fost evaluată la aproximativ 297 de milioane de euro, înainte de ajustări, devenind cea mai mare tranzacție de investiții în retail din istoria pieței din România.

Colliers a asistat AFI Europe România pe parcursul întregului proces de achiziție, oferind servicii de consultanță buy-side și Commercial Due Diligence pentru evaluarea proprietăților și a rezilienței acestora pe termen lung. Activele, dezvoltate și operate de Prime Kapital și, anterior acestei tranzacții, deținute de MAS PLC în calitate de partener investițional pe termen lung, dețin certificări verzi EDGE Advanced sau BREEAM Excellent.

Portofoliul include șase centre comerciale dominante în orașe regionale din România – Prahova Value Centre, Zalău Value Centre, Roman Value Centre, Baia Mare Value Centre, Sepsi Value Centre și Bârlad Value Centre – amplasate în zone cu arii de atracție puternice și cu ofertă limitată de retail modern.

„Centrele reprezintă principala sau una dintre cele mai relevante destinații moderne de retail din ariile lor de atracție și beneficiază de un mix solid de chiriași, trafic constant și poziționare strategică. Conceptul este un mix între retail park, hipermarket cu galerie comercială și zonă de food court, care răspunde foarte bine nevoilor consumatorului de proximitate de astăzi. Performanța și fiabilitatea portofoliului sunt susținute de prezența unor retaileri internaționali de top, care ocupă peste 90% din suprafață și au un istoric de creștere a cifrelor de afaceri de la deschidere”, explică Simina Niculita, Head of Retail la Colliers Romania.

„Este cea mai mare tranzacție din istoria pieței de retail din România și una din cele mai importante din Europa Centrală și de Est din 2026 și până în prezent, precum și o tranzacție cu relevanță la nivel european. Pentru AFI Europe, aceasta este o nouă mutare strategică în România, similară cu achiziția portofoliului de birouri NEPI din 2020, consolidându-și astfel poziția în segmentul centrelor comerciale open-air și statutul de unul dintre cei mai mari proprietari de spații de retail din țară. Suntem încântați că am asistat AFI într-o tranzacție de o asemenea anvergură”, spune Robert Miklo, Head of Capital Markets la Colliers Romania. „Pentru Colliers, aceasta este a patra tranzacție din România de la începutul anului, cu un volum total de aproximativ 400 milioane de euro”, completează Miklo.

Potrivit consultanților Colliers, interesul investitorilor pentru retailul regional rămâne ridicat, susținut de consumul intern solid și de potențialul de creștere al pieței locale. Deși consumul privat per capita din România rămâne semnificativ sub nivelul economiilor vest-europene – aproximativ 10.500 de euro, comparativ cu peste 23.000 de euro în Germania și aproape 27.000 de euro în Austria – România a înregistrat una dintre cele mai rapide rate de creștere a consumului din Europa Centrală și de Est în ultimele două decenii.

Această tendință este susținută și de dinamica pe termen lung a consumului privat. Între 2000 și 2023, România a înregistrat o rată medie anuală de creștere de aproximativ 9,8% a consumului privat per capita, comparativ cu rate anuale de creștere de 2% – 3% în marile economii vest-europene, precum Germania, Franța și Austria. Estimările de piață indică faptul că România va continua să mențină un ritm de creștere a consumului mai rapid decât Europa de Vest, susținând în continuare apetitul investitorilor pentru retail modern și proiecte comerciale dominante în orașe regionale.

În paralel, consultanții Colliers observă că dezvoltarea infrastructurii, creșterea consumului și extinderea retailerilor internaționali în afara marilor centre urbane susțin tot mai mult atractivitatea centrelor comerciale dominante din orașele secundare și terțiare. În acest context, proiectele bine poziționate, cu performanțe operaționale solide – continuă să atragă interes atât din partea investitorilor locali, cât și a celor internaționali.

Tendința se reflectă și la nivelul pieței imobiliare comerciale din România, unde activitatea investițională a accelerat la începutul lui 2026, pe fondul revenirii interesului pentru active bine poziționate și cu performanțe operaționale solide. Potrivit datelor Colliers, primul trimestru al anului marchează cel mai bun început de an din ultimul deceniu pentru piața investițională, chiar și într-un context economic și geopolitic care rămâne volatil.

Colliers (NASDAQ, TSX: CIGI) este o companie globală de servicii profesionale și management al investițiilor, cu un model de afaceri diversificat, care operează prin trei platforme de top în industrie: Servicii Imobiliare, Engineering și Managementul Investițiilor. Cu o experiență de peste 30 de ani de creștere constantă și fluxuri solide de venituri recurente, Colliers dezvoltă afaceri complementare, cu valoare adăugată ridicată, care furnizează servicii esențiale pe întreg ciclul de viață al activelor.

Filosofia unică de parteneriat a companiei susține liderii antreprenoriali, păstrează cultura organizațională și asigură o implicare semnificativă a managementului în acționariat, contribuind astfel la crearea de valoare pe termen lung pentru acționari. Cu venituri anuale de 5,7 miliarde de dolari, o echipă de 24.000 de profesioniști și active gestionate în valoare de 109 miliarde de dolari, Colliers își propune să accelereze succesul clienților, investitorilor și angajaților săi la nivel global.

  • Alte articole:

    Lansare revoluționară în segmentul B european: noul automobil BYD DOLPHIN G DM-i

    BYD, lider mondial în producția de autovehicule cu energie nouă, a prezentat DOLPHIN G DM-i, o lansare revoluționară în segmentul B european. Alimentat de tehnologia Super Hybrid cu DM a…

    Citeste articolul
    Retailerul malaezian MR.DIY a deschis un magazin în Grand Arena, proces asistat de Cushman & Wakefield Echinox

    MR.DIY, unul dintre cei mai mari retaileri de produse pentru casa si lifestyle din Asia, a deschis primul său magazin din București, marcând o nouă etapă în extinderea sa în…

    Citeste articolul

    Articole marketing - publicitate - PR - stiri brandINFO.ro:

    Pepsi marchează 60 de ani de prezență în România prin expoziția Doza de amintiri offline

    Pepsi marchează 60 de ani de prezență în România prin expoziția Doza de amintiri offline

    MAGNOR: investiții de peste 1 mil. euro în modernizarea rețelei de magazine și dezvoltarea infrastructurii e-commerce

    MAGNOR: investiții de peste 1 mil. euro în modernizarea rețelei de magazine și dezvoltarea infrastructurii e-commerce

    Frooniversul Înghețatei la Froo, o campanie de brand semnată de Oxygen

    Frooniversul Înghețatei la Froo, o campanie de brand semnată de Oxygen

    Noul magazin Sport Vision din Palas Mall Iași consolidează prezența brandului în România

    Noul magazin Sport Vision din Palas Mall Iași consolidează prezența brandului în România