Noul spațiu de evenimente HALO Events din București, investiție de peste 4 milioane de euro

O nouă destinație spectaculoasă își face apariția pe harta evenimentelor din România: HALO Events – cel mai mare spațiu de evenimente din Europa echipat cu LED panoramic 360°. Amplasat în incinta Romexpo, proiectul propune o infrastructură de mari dimensiuni, complet digitalizată și flexibilă, destinată organizării de evenimente diverse. Investiția totală a fost de 4 milioane de euro.

HALO își propune să redefinească modul în care sunt concepute și desfășurate evenimentele corporate, culturale și de divertisment din România. Conceput pentru a oferi participanților experiențe memorabile și organizatorilor o infrastructură complet digitalizată și flexibilă, spațiul are o capacitate maximală de 4.600 de persoane indoor și include trei săli distincte – Glow LED 360, Orbix Lounge și Nexus Hall – ce pot fi personalizate în funcție de tipul de eveniment (conferință, lansare de produs, cocktail, petreceri, etc.). Suprafața totală este de 2.371 mp, la care se va adăuga, anul viitor, o terasă exterioară de 2000mp.

„Conceptul HALO Events a pornit de la o nevoie identificată pe piața locală de evenimente: Bucureștiul nu dispune de spații suficient de versatile, capabile să susțină concepte variate. Am creat, așadar, de la zero, un spațiu de mare capacitate, construit pe o structură de maximă siguranță și dotat cu tehnologie de ultimă generație. HALO este o locație futuristă, menită să transpună participanții într-o capsulă a viitorului, unde mediul este perceput diferit, atât vizual, cât și auditiv. Deși poate găzdui orice tip de eveniment, HALO a fost conceput în special pentru experiențe corporate spectaculoase”, a declarat Mihai Cima, partener și fondator HALO Events.

Cele trei săli ale HALO Events Center îmbină eleganța minimalistă cu tehnologia de ultimă generație, punând accent pe impactul vizual. Punctul central îl reprezintă sala Glow LED 360°, dotată cu un ecran panoramic de 465 mp și o rezoluție de peste 38 de milioane de pixeli – similară celei utilizate pe stadioanele Jocurilor Olimpice. Această tehnologie permite redarea oricărui tip de conținut, pe rezolutii 4k si 6k, de la prezentări dinamice la imagini complexe, fiind potrivită atât pentru conferințe și lansări de produse, cât și pentru petreceri sau concepte inovatoare.

LED-ul, cu pixel pitch de 1.9 a fost produs de Unilumin – brand în top 3 la nivel global, deținător a șase titluri de lider mondial în industria display-urilor eco, cu tehnologie de economisire a energiei și reducere a emisiilor de carbon. Acesta este completat cu un sistem de sunet de la L’Acoustics, soluție de ultimă generație care transformă fiecare eveniment într-un spectacol memorabil, ce depășește convenționalul și captează publicul la un nivel profund senzorial.

HALO Events oferă servicii complete, integrate

În timp ce multe companii investesc sume considerabile pentru a aduce împreună furnizori diferiți, HALO integrează toate aceste elemente într-un singur loc, oferind o soluție unitară. Cateringul este asigurat de divizia internă Lagoo Corporate, iar partea tehnică și logistică sunt gestionate in-house de echipa HALO, cu o experiență de peste 15 ani în industrie și mii de evenimente produse. În funcție de concept, pot fi implicați și parteneri externi pentru soluțiile tehnice extinse, decoruri sau elemente speciale, astfel încât fiecare eveniment să fie personalizat la cel mai înalt nivel.

Situat în incinta ROMEXPO, în imediata vecinătate a celui mai mare centru de conferințe din România și a unor hoteluri de top, HALO Events oferă acces facil și o infrastructură de ultimă generație, asigurând desfășurarea impecabilă a fiecărui proiect. Prin capacitatea sa extinsă și soluțiile integrate, HALO își propune să devină alegerea ideală pentru branduri și organizatori care urmăresc impact și relevanță pe termen lung.

HALO Events este cel mai mare spațiu de evenimente din Europa echipat cu LED panoramic 360°, o instalație continuă de 90 de metri desfășurați, care oferă un nivel de imersiune vizuală fără precedent. Spațiul integrează o soluție LED de ultimă generație ce permite redarea de conținut în 4K și 6K pe întreg perimetrul sălii.

Inaugurat în 2025, proiectul este rezultatul unei inițiative antreprenoriale românești care pune inovația în centru și aduce pe piață o soluție fără precedent tehnic. HALO Events își asumă rolul de a ridica standardele industriei de evenimente corporate, culturale și de divertisment, printr-o combinație de tehnologie avansată și design imersiv.

  • Alte articole:

    Bittnet Group în T1, 2026: pierderea operațională s-a redus cu aproape 60%, la afaceri în creștere cu 15%

    Bittnet Group a încheiat primul trimestru din 2026 cu venituri consolidate de 53,2 milioane lei, în creștere cu 15% față de aceeași perioadă a anului trecut, și o marjă brută…

    Citeste articolul
    Lansare revoluționară în segmentul B european: noul automobil BYD DOLPHIN G DM-i

    BYD, lider mondial în producția de autovehicule cu energie nouă, a prezentat DOLPHIN G DM-i, o lansare revoluționară în segmentul B european. Alimentat de tehnologia Super Hybrid cu DM a…

    Citeste articolul

    Articole marketing - publicitate - PR - stiri brandINFO.ro:

    Pepsi marchează 60 de ani de prezență în România prin expoziția Doza de amintiri offline

    Pepsi marchează 60 de ani de prezență în România prin expoziția Doza de amintiri offline

    MAGNOR: investiții de peste 1 mil. euro în modernizarea rețelei de magazine și dezvoltarea infrastructurii e-commerce

    MAGNOR: investiții de peste 1 mil. euro în modernizarea rețelei de magazine și dezvoltarea infrastructurii e-commerce

    Frooniversul Înghețatei la Froo, o campanie de brand semnată de Oxygen

    Frooniversul Înghețatei la Froo, o campanie de brand semnată de Oxygen

    Noul magazin Sport Vision din Palas Mall Iași consolidează prezența brandului în România

    Noul magazin Sport Vision din Palas Mall Iași consolidează prezența brandului în România