Nexent Bank, al 19-lea participant al sistemului Plăţi Instant de la Transfond

Începând din 26 august 2025, Nexent Bank pune la dispoziția clienților săi – persoane fizice și juridice – o modalitate rapidă și eficientă de a efectua și primi plăți interbancare în lei, în doar câteva secunde, oricând, 365 de zile pe an. Noua facilitate este accesibilă direct din aplicațiile de Mobile și Internet Banking, fără costuri suplimentare față de o plată interbancară standard în lei.

„Plățile instant sunt o soluție firească într-o lume în care mobilitatea, rapiditatea și controlul asupra banilor sunt esențiale. Lansarea acestui serviciu întărește angajamentul nostru de a oferi clienților experiențe bancare moderne și rapide, aliniate cu nevoile lor reale. Este încă un pas în misiunea noastră de a oferi servicii financiare care creează valoare pentru clienții noștri,” a declarat Yakup Çil, Director General, Nexent Bank N.V. Amsterdam Sucursala București.

Serviciul permite transferul în timp real al sumelor de până la 50.000 lei per tranzacție, către orice bancă din România care participă la serviciul Plăți Instant Lei administrat de TRANSFOND, având finalitatea decontării asigurată de către Banca Națională a României.

„Transformarea digitală a sistemului bancar românesc continuă într-un ritm susținut, iar plățile instant sunt unul dintre pilonii acestui progres. Astfel, plățile instant reprezintă o soluție esențială pentru îmbunătățirea fluxurilor financiare și stimularea unui circuit economic mai rapid și mai eficient. Adoptarea lor pe scară largă sprijină o economie modernă, transparentă și competitivă. Salutăm aderarea Nexent Bank la această schemă, care aduce mai aproape de clienți un standard modern și sigur de execuție a plăților interbancare”, a declarat Sabin Carantină, Director General TRANSFOND.

Plățile instant sunt disponibile pentru toți clienții Nexent Bank și se procesează automat dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de schemă. Companiile beneficiază de încasări accelerate și o mai bună gestionare a lichidităților, iar serviciul poate aduce beneficii semnificative și în zona serviciilor publice sau a plăților recurente între instituții. Lansarea plăților instant întărește direcția strategică a Nexent Bank de a oferi soluții sigure, intuitive și relevante. Banca investește constant în tehnologii moderne, pentru ca fiecare interacțiune bancară să fie mai clară, mai fluidă și mai adaptată la nevoile clienților noștri.

Nexent Bank este o instituție financiară europeană, prezentă în șapte țări, parte a grupului Nexent Bank N.V., cu o activitate susținută în retail și corporate banking. Banca este prezentă în România încă din 1993, consolidându-și treptat reputația ca furnizor de soluții financiare fiabile pentru persoane fizice și corporații.

Începând cu luna iulie 2025, banca a devenit oficial Nexent Bank. Schimbarea de nume și identitate vizuală marchează tranziția către o identitate unificată, clară și modernă, aliniată cu rețeaua internațională a grupului.

TRANSFOND este administratorul și operatorul Casei de Compensare Automată a plăților comerciale interbancare de retail. Compania își propune să fie principalul partener al comunităţii financiar-bancare din România în domeniul plăților (atât în moneda locală cât și în euro, național și transfrontalier), al serviciilor adiacente sau complementare plăţilor interbancare, exploatând la maximum infrastructura şi know-how-ul de care dispune.

Acționarul principal al TRANSFOND este Banca Națională a României, iar cealaltă parte a acționariatului este reprezentată de 18 bănci comerciale active în piața românească. TRANSFOND a dezvoltat o serie de soluții complexe și de succes, în beneficiul sectorului financiar autohton, dar și al societăților comerciale și al consumatorilor finali de servicii financiare: RoPay, Plăți Instant, Serviciul Afișare Nume Beneficiar (SANB), AliasPay, e-Factur@ și e-Arhiv@.

Sistemul Plăţi Instant are în acest moment un număr de 19 participanţi – Banca Transilvania, CEC Bank, Libra Internet Bank, Banca Comercială Română, Vista Bank România, Patria Bank, Raiffeisen Bank, BRD Groupe Societe Generale, Intesa Sanpaolo Bank, ING Bank, Salt Bank, Banca Română de Credite și Investiții, Techventures Bank, First Bank, Unicredit Bank, Smith&Smith, Revolut Bank, Garanti BBVA și Nexent Bank – reprezentând 92 % din piaţă.

  • Alte articole:

    Campari Group, cu branduri precum Aperol, Campari, Courvoisier și Grand Marnier, a ales SAP Cloud ERP Private

    SAP a anunțat finalizarea cu succes a implementării soluțiilor SAP Cloud ERP Private în cadrul Campari Group, marcând o etapă importantă în transformarea digitală a companiei. Noua platformă integrează capabilități…

    Citeste articolul
    Tesla, Ford, Dacia, BYD, Hyundai, branduri de mașini electrice preferate de români în martie 2026

    LEKTRI.CO, unul dintre principalii jucători din domeniul mobilității electrice din România, publică datele lunii martie 2026 privind piața auto electrică. În martie 2026 au fost înmatriculate 1.209 vehicule electrice, cu…

    Citeste articolul

    Articole marketing - publicitate - PR - stiri brandINFO.ro:

    7 mărci de whisky foarte populare în întreaga lume, inclusiv în România

    7 mărci de whisky foarte populare în întreaga lume, inclusiv în România

    Marketing și fidelizare în banking: cashback, un instrument tot mai folosit

    Marketing și fidelizare în banking: cashback, un instrument tot mai folosit

    Idei de afaceri în orașele mici, care ar putea funcționa în 2026 și ulterior

    Idei de afaceri în orașele mici, care ar putea funcționa în 2026 și ulterior

    De ce o companie este bine să aibă website propriu, dincolo de pagini social media și pe alte platforme

    De ce o companie este bine să aibă website propriu, dincolo de pagini social media și pe alte platforme