Creștere de 27% în 2024 pentru GourmetGIFT, lansarea colecției de Paște 2025 și noi acțiuni de marketing

Retailerul online GourmetGIFT.ro, unul dintre cei mai importanți furnizori de cadouri corporate în România, a înregistrat o creștere cu 27% a vânzărilor în 2024, în comparație cu anul precedent. Avansul a fost susținut în principal de creșterea portofoliului de clienți din mediul de afaceri, dar și de orientarea clienților existenți spre coșuri cadou de valoare mai ridicată.

În prezent, compania tocmai a lansat colecția de cadouri de Paște 2025, sub noul slogan: „Momente și rafinamente”. Comunicarea este susținută pe platformele de social media prin realizarea de postări video în care diverse pachete cadou de Paște sunt prezentate chiar de către Adrian Tiron, General Manager GourmetGIFT România. Printr-o astfel de abordare originală, se mizează pe un plus de autenticitate și pe transparență ridicată în relația cu clienții.

Catalogul de cosuri cadou de Paște cuprinde variante pentru orice tip de buget, adresate companiilor care doresc să ofere astfel de daruri pentru angajați, colaboratori și parteneri de afaceri. Gestul generos face parte din eticheta de business a tot mai multe corporații și IMM-uri, piața de specialitate crescând an de an și în România. Pentru 2025, GourmetGIFT așteaptă continuarea trendului pozitiv, în ciuda unei situații departe de ideal în retail și în mediul de afaceri.

„Într-o perioadă cu vizibile provocări economice și geopolitice, loialitatea echipei și a partenerilor poate face diferența spre un plus de performanță în business. Un gest simbolic, cum este oferirea de cadouri gourmet de Paște, reprezintă o investiție redusă dacă o raportăm la cifra de afaceri a oricărei firme dinamice, iar impactul unei astfel de decizii se dovedește mereu deosebit de puternic. Astfel, în ciuda contextului special din societate, am observat continuarea alocării de bugete rezonabile pentru achizițiile de cadouri de Paște pentru salariații companiilor, dar și pentru furnizori strategici și clienți VIP”, a explicat Adrian Tiron, care se așteaptă ca vânzările de coșuri cadou ale GourmetGIFT.ro să avanseze și în 2025 cu cel puțin 20% atât în volum, cât și în valoare.

Cele mai multe comenzi plasate pe GourmetGIFT.ro vizează segmentul B2B, concentrându-se pe cadouri de Paște și de Crăciun. Totuși, se observă o creștere constantă a numărului de comenzi plasate în celelalte perioade din an, pentru ocazii speciale în activitatea companiilor și pentru partea de produse de protocol.

Cu peste 15 ani de experiență în domeniul producerii și comercializării coșurilor cadou gourmet, GourmetGIFT.ro are un portofoliu amplu de clienți companii, de la IMM-uri până la corporații de top din România, din toate domeniile economice. Compania mizează pe o atitudine sustenabilă, investind inclusiv în proiecte de responsabilitate socială corporativă (CSR), cu accent pe dezvoltare socială, de mediu și guvernanță (ESG).

GourmetGIFT.ro propune o largă selecție de pachete cadou “cu efect WOW”, asociate unor experiențe memorabile. Noul slogan, „Momente și rafinamente”, validează angajamentul în favoarea unor standarde foarte ridicate de calitate a serviciilor, în paralel cu oferirea de articole gourmet de la producători români și internaționali.

Componența coșurilor cadou este aleasă astfel încât să asigure o imagine desăvârșită și o eleganță superioară a gestului dăruirii, potrivite unor momente festive. Coșurile cadou sunt menite să transmită, în cel mai rafinat mod, puternice mesaje de prețuire, recunoștință și optimism cu privire la viitorul relației profesionale.

  • Alte articole:

    Duster Spirit of Sand, ediție limitată dedicată exclusiv pieței auto din România

    Dacia a anunțat lansarea modelului auto Duster Spirit of Sand, o ediție limitată care celebrează spiritul de competiție și inovația tehnologică, inspirată de performanțele remarcabile obținute în competițiile de off-road.…

    Citeste articolul
    Noul logo pentru automobilele BMW Alpina, produse în anumite fabrici BMW Group

    În urma preluării mărcii la începutul lunii ianuarie 2026, BMW ALPINA se prezintă ca o nouă marcă exclusivă, aflată sub tutela BMW Group. Marca întruchipează un echilibru excepțional între confortul…

    Citeste articolul

    Articole marketing - publicitate - PR - stiri brandINFO.ro:

    Noul logo pentru automobilele BMW Alpina, produse în anumite fabrici BMW Group

    Noul logo pentru automobilele BMW Alpina, produse în anumite fabrici BMW Group

    Light vs. Dark, o nouă campanie de brand lansată de Kozel în România

    Light vs. Dark, o nouă campanie de brand lansată de Kozel în România

    Oxygen va oferi servicii de consultanță strategică, ATL și comunicare digitală pentru Farmacia DONA

    Oxygen va oferi servicii de consultanță strategică, ATL și comunicare digitală pentru Farmacia DONA

    BYD a devenit partener oficial al clubului de fotbal Manchester City din Premier League

    BYD a devenit partener oficial al clubului de fotbal Manchester City din Premier League