Licitație cu artă religioasă românească veche de sute de ani, organizată de A10 by Artmark

Extrem de vechi icoane, poate cele mai valoroase aflate în colecții private, se află acum la Palatul Cesianu-Racoviță din Capitală! Casa de Licitații A10 by Artmark anunță organizarea unui nou eveniment extraordinar: Licitația de Paște – Artă Religioasă din cea mai Importantă Colecție de Artă Veche Românească – „de la Mihai Viteazul la Constantin Brâncoveanu”.

De o raritate absolută în acest eveniment sunt ușile împărătești realizate la sfârșitul sec. XVI, pe vremea lui Mihai Viteazul, într-un atelier moldovenesc, făurite din lemn sculptat manual, și ușile împărătești din epoca lui Constantin Brâncoveanu (sfârșitul sec. XVII), pictate cu scena „Bunei Vestiri” de zugravul Kiril, din Țara Românească, în tempera și foiță de aur. Ambele seturi au în această licitație prețul de pornire de 20.000 de euro și sunt adevărate opere de artă, ce evocă perpetua căutare și întruchipare a divinului. Asemenea uși erau situate în centrul iconostasului, în fața altarului.

Vechi de aproape 400 de ani sunt și alte capodopere de artă sacră atribuite școlii brâncovenești. Astfel este icoana împărătească pe lemn „Maica Domnului cu Pruncul – Doamna Îngerilor”, semnată de Andrei Zugravul din Țara Românească, piesă muzeală foarte rară, care pornește în licitație tot de la 20.000 de euro. Fie că împodobeau bogatele interioare ale palatelor voievodale, ale reședințelor episcopale ori locuințe ale marii și micii boierimi, astfel de icoane sunt astăzi remarcabile piese de colecție, de talie internațională.

„Aflate la confluența celor două mari culturi europene – cea răsăriteană și cea apuseană, Țările Române, deși se înscriu încă de la început în arta de influență bizantină determinată de apartenența poporului român la Biserica de rit ortodox, vor promova o artă cu caracteristici proprii datorită asimilării succesive a elementelor preluate de aceste culturi și adaptate specificului local. În trecutul artistic și spiritual al Țărilor Române, icoanele au avut un rol important ca obiecte de cult și venerație… Plecând de la premisele artei de tradiție bizantină, pictura de icoane, ca de altfel întreaga artă din cuprinsul Țărilor Române, va parcurge în evoluția sa mai multe etape, circumscrise unor perioade istorice ce poartă amprenta marilor domni și ctitori de artă și cultură. Spre exemplu, arta Moldovei în cursul sec. XVI trece de la arta monumentală spre cea picturală”, explică Ana Dobjanschi, istoric al artei religioase și expert al Ministerului Culturii.

Din aceeași perioadă în care s-a format primul stil național, numit brâncovenesc (epoca Șerban Cantacuzino și Constantin Brâncoveanu), și de la același autor – Andrei Zugravul sunt și o Icoana împărătească pe lemn „Sfântul Ioan Botezătorul – Îngerul deșertului și Sfântul Arhanghel Mihail – Psihopomp” – preț de pornire 20.000 de euro, o icoană împărătească pe lemn „Iisus Pantocrator” – preț de pornire 17.000 de euro și o icoană împărătească pe lemn „Sfântul Ierarh Nicolae tronând” – preț de pornire 17.000 de euro. „Pictura icoanelor aparținând acestui stil se caracterizează printr-o mare bogăție și prețiozitate, ilustrând văditul gust pentru fast și opulență. Stilul brâncovenesc s-a cristalizat pe șantierul ansamblului de la Mănăstirea Hurez, ctitoria lui Constantin Brâncoveanu”, completează Ana Dobjanschi.

Acestea și multe altele, la fel de vechi și de rare, pot fi admirate în expoziția dedicată Licitației de Paște care este programată la data de 16 aprilie, de la ora 19.00. Ca de fiecare dată, Galeriile Artmark (din str. C.A. Rosetti nr. 5) sunt deschise zilnic (de luni până duminică), în intervalul orar 10.00-20.00. Mereu cu intrare liberă, nu doar de Noaptea Muzeelor!

  • Alte articole:

    Clienții pot plasa comenzi pentru BMW i3 50 xDrive complet electric First Edition

    BMW deschide o nouă eră fascinantă a plăcerii de a conduce odată cu al doilea model Neue Klasse, noul BMW i3. Clienții pot plasa comenzi pentru BMW i3 50 xDrive…

    Citeste articolul
    BMW iX5 complet electric: premieră mondială cu noua tehnologie Gen6 eDrive

    Noul BMW X5 a intrat pe ultima sută de metri a programului său de dezvoltare. Cea de-a cincea generație a Sports Activity Vehicle (SAV) finalizează acum testele finale de calibrare…

    Citeste articolul

    Articole marketing - publicitate - PR - stiri brandINFO.ro:

    NN s-a implicat puternic în crearea noii Secții de Chirurgie Cardiovasculară Pediatrică a Spitalului de Copii Marie Curie

    NN s-a implicat puternic în crearea noii Secții de Chirurgie Cardiovasculară Pediatrică a Spitalului de Copii Marie Curie

    Eternal Beauty, fondată la Salonta, a aniversat 30 de ani în industria frumuseții

    Eternal Beauty, fondată la Salonta, a aniversat 30 de ani în industria frumuseții

    BYD Dolphin G DM-i în România, lansat printr-un parteneriat special cu Radio ZU

    BYD Dolphin G DM-i în România, lansat printr-un parteneriat special cu Radio ZU

    Betano – campanie internațională construită în jurul mesajului: Când crezi, devine real

    Betano – campanie internațională construită în jurul mesajului: Când crezi, devine real