RE/MAX România în 2024: tranzacții imobiliare în valoare de 350 milioane EUR

RE/MAX România, parte a liderului mondial în real-estate şi franciza numărul 1 la nivel global pe acest segment, a tranzacționat imobiliare în valoare de 350 de milioane de euro în 2024, înregistrând comisioane în valoare de 13,5 milioane de euro. Pentru anul curent, compania își propune o creștere de 20% a volumelor tranzacționate.

Birourile RE/MAX România au înregistrat o creștere semnificativă a tranzacțiilor în 2024, comparativ cu anul anterior, atât ca volum, cât și ca valoare. Astfel, cele peste 9.000 de intermedieri realizate au cumulat o valoare totală de 350 de milioane de euro, marcând o creștere de 15% față de 2023. Performanța rețelei s-a reflectat și în valoarea comisioanelor generate, care au atins 13,5milioane de euro.
Aproximativ 85% dintre tranzacțiile intermediate de RE/MAX au fost realizate pe segmentul rezidențial, urmate de terenuri (5%), spații de birouri (3%), spații comerciale (3%) și spații industriale (3%).
Din totalul intermedierilor, 60% au reprezentat vânzări, iar 40% închirieri. Bucureștiul rămâne lider în topul orașelor cu cele mai multe tranzacții intermediate, urmat de Brașov și Cluj-Napoca. Cele mai valoroase tranzacții realizate de RE/MAX includ un hotel din București, vândut pentru 4,5 milioane de euro, un alt hotel din Brașov, cu o valoare de 2,5 milioane de euro, și un spațiu industrial din Brașov, tranzacționat pentru 2,1 milioane de euro.

În cadrul rețelei RE/MAX, unele francize au raportat creșteri ale cifrei de afaceri de peste 100%, în timp ce venitul mediu pe agent a înregistrat o creștere de peste 20%.

RE/MAX România vizează creșteri de cca. 20% a volumului tranzacțiilor în 2025

În prima jumătate a anului trecut, creșterea costului finanțării a influențat dinamica pieței imobiliare. Totuși, a doua jumătate a anului a adus o accelerare semnificativă, reflectată printr-o creștere a numărului de tranzacții și o majorare medie a prețurilor cu aproximativ 10% la nivel național. De remarcat este faptul că aproximativ jumătate dintre tranzacții s-au finalizat fără sprijinul unei finanțări bancare, ceea ce indică o diversificare a surselor de capital și o adaptare a pieței la noile condiții economice.

În același timp, reprezentanții RE/MAX observă o creștere a nivelului de educație imobiliară a cumpărătorilor, tradusă prin standarde și exigențe mai ridicate în procesul de achiziție, subliniind maturizarea pieței imobiliare din România.

”Ne așteptăm ca piața imobiliară să crească și în 2025, mai ales în zona Moldovei, care va fi influențată pozitiv de autostrada care o va lega de Capitală. Totodată, așteptăm în continuare legea agentului imobiliar, pregătită pentru a fi votată în Parlament și care recunoaște profesia de Agent Imobiliar, creând astfel un cadru propice pentru dezvoltarea profesiei și a afacerilor de agenție imobiliară, printr-o educație specifică a breslei, cu norme de lucru bine definite. În final, acestea se vor transpune într-o încredere sporită a oamenilor de rând în agenții imobiliari, sporind dorința acestora de a colabora cu profesioniști în domeniu pentru a lua deciziile corecte privind achizițiile imobiliare”, a declarat Răzvan Cuc, Președinte RE/MAX România.

Pentru 2025, RE/MAX România țintește o creștere de 20% a volumelor de tranzacționare și o dezvoltare a rețelei RE/MAX cu 20 de noi birouri francizate. Totodată, compania se concentrează pe creșterea profitabilității francizelor, investind în educație managerială, în tehnologie și în marketing.

În România, RE/MAX este cea mai mare rețea de birouri imobiliare francizate, cu cel mai mare număr de agenți imobiliari, având, în prezent, peste 60 de francize și peste 700 de membri. RE/MAX este recunoscut ca fiind cel mai puternic brand național în imobiliare.

La nivel mondial, RE/MAX este lider în real-estate, fiind franciza numărul 1 la nivel global pe acest segment. Compania, înființată în 1973 în Denver, are astăzi peste 140.000 de agenți afiliați, în 8.300 de birouri, aflate în peste 110 de ţări din întreaga lume. În Europa, RE/MAX este prezent în 40 de țări, cu peste 2200 birouri și 30.000 de agenți, continuând să se extindă.

  • Alte articole:

    Brandul de lux Harper Collective, prezent la TOFF Galleries, în Palatul Știrbei, București

    Harper Collective, brandul de produse premium de travel și bagaje co-fondat de Jaden Smith, își extinde prezența internațională și ajunge pentru prima dată în România printr-un parteneriat exclusiv cu TOFF…

    Citeste articolul
    Noul Logan: start comenzi în România pentru cea mai accesibilă mașină din gama Dacia

    Prezentat în premieră în luna septembrie 2025, Noul Logan intră într-o nouă etapă de dezvoltare și poate fi comandat în România începând cu 19 decembrie 2025. Sedanul emblematic al mărcii…

    Citeste articolul

    Articole marketing - publicitate - PR - stiri brandINFO.ro:

    5700 de LED-uri și 330 de metri de lumină: BMW i4 Racing „Elsa”, proiect special Engage Racing

    5700 de LED-uri și 330 de metri de lumină: BMW i4 Racing „Elsa”, proiect special Engage Racing

    Record de eficiență la Renault: peste 1000 km parcurși în sub 10 ore, fără reîncărcarea bateriei

    Record de eficiență la Renault: peste 1000 km parcurși în sub 10 ore, fără reîncărcarea bateriei

    LEMS susține teatrul românesc prin parteneriatul cu Teatrul de Comedie din București

    LEMS susține teatrul românesc prin parteneriatul cu Teatrul de Comedie din București

    Brandul ARBOmedia va îngloba ThinkDigital din 2026: cea mai amplă ofertă cross-media din România

    Brandul ARBOmedia va îngloba ThinkDigital din 2026: cea mai amplă ofertă cross-media din România