Noul dispozitiv HMD OffGrid oferă conectivitate prin satelit și servicii de salvare în caz de urgență

Human Mobile Devices a anunțat intrarea pe piața comunicațiilor prin rețele non-terestre (NTN), lansând dispozitivul HMD OffGrid. Tehnologia de ultimă generație de la HMD își propune să reducă decalajul dintre rețelele celulare și cele prin satelit, 70% din suprafața terestră a Pământului fiind în continuare în afara razei de acoperire a rețelelor de telefonie mobilă.

HMD OffGrid utilizează spectrul radio prin satelit ultra-fiabil L Band și permite oricărui utilizator Android sau iOS să se conecteze direct la sateliți, chiar și în cele mai dificile zone din lume. Dispozitivul oferă conectivitate prin satelit și servicii de salvare în caz de urgență 24/7, autonomie a bateriei de trei zile și durabilitate de grad militar (standardul MIL-STD-810H), la un preț foarte accesibil de $199.

Dispozitivul cântărește doar 60g și este destul de mic cât să încapă în palmă, fiind ideal pentru aventurieri, entuziaști ai activităților în aer liber și pentru toți cei care acordă prioritate conectivității și siguranței. HMD OffGrid permite oricui să păstreze legătura în timp ce se află „în afara rețelei”, prin intermediul aplicației OffGrid care permite trimiterea de mesaje bidirecționale și urmărirea locației în timp real pentru până la cinci destinatari. De asemenea, are o funcție „check-in”, care vă permite să trimiteți un mesaj preconfigurat prietenilor și familiei printr-un simplu click pe un buton dedicat.

„HMD OffGrid este un dispozitiv nou, accesibil, portabil și ușor de utilizat, care este deopotrivă puternic și fiabil – în special în situațiile care contează cel mai mult. Suntem mândri că putem continua să inovăm prin produse care prioritizează conexiunea dintre oameni, dar oferindu-le totodată acestora ocazia să să se deconecteze. Astfel, indiferent că vă place să faceți drumeții la munte sau să schiați în afara pârtiilor, HMD OffGrid vă oferă siguranța de a nu fi niciodată cu adevărat în afara rețelei.” a declarat Jean-Francis Baril, co-fondator, președinte și CEO al Human Mobile Devices.

HMD OffGrid vine, de asemenea, cu Overwatch x Rescue™, serviciul premium SOS oferit de FocusPoint International, care include coordonarea în multiple limbi a serviciilor de salvare în caz de urgență 24/7 și asistență finanțată integral pentru clienții care trăiesc, lucrează și se relaxează în afara rețelei.

Cu planuri de abonament flexibile, adaptate diferitelor nevoi ale aventurierilor, cei care sunt adesea OffGrid pot rămâne conectați indiferent de buget. Toate planurile oferă asistență critică cu acces la un serviciu premium de căutare și salvare, după cum urmează:

• Plan nelimitat HMD: 14,99 USD/lună sau 139,99 USD/an pentru mesaje nelimitate, check-in și servicii SOS. Urmărire live nelimitată opțională pentru 4,99 USD/lună. Taxă unică de activare de 9,99 USD.

• Planul HMD Freedom: 79,99 USD/an (plată unică) cu până la 350 de mesaje text și check-in. Urmărire live nelimitată opțională pentru 4,99 USD/lună. Taxă unică de activare de 19,99 USD.

Configurarea HMD OffGrid este rapidă și simplă. La primirea dispozitivului, utilizatorii vor găsi un cod QR care îi va ajuta să își activeze cu ușurință abonamentul și să-și înceapă aventurile. Aplicația OffGrid oferă o interfață ușor de folosit pentru gestionarea mesajelor, partajarea locației și funcțiile SOS.

„Împreună cu Human Mobile Devices (HMD), sperăm să extindem posibilitățile de explorare, în același timp acordând prioritate siguranței, la prețuri accesibile tuturor. Avem experiență dovedită și acces direct la rețeaua globală de căutare și salvare, oferind liniște sufletească tuturor celor care se aventurează dincolo de acoperirea rețelelor de telefonie mobilă tradiționale”, a spus Greg Pearson, fondator și director executiv al FocusPoint International.

HMD OffGrid va fi disponibil începând cu luna ianuarie în Statele Unite, Europa și Australia/Noua Zeelandă , urmând ca alte teritorii să fie adăugate pe parcursul anului 2025. HMD OffGrid are un preț de $199 pe hmd.com și este un dispozitiv compact, durabil, proiectat pentru portabilitate ușoară.

  • Alte articole:

    Clienții pot plasa comenzi pentru BMW i3 50 xDrive complet electric First Edition

    BMW deschide o nouă eră fascinantă a plăcerii de a conduce odată cu al doilea model Neue Klasse, noul BMW i3. Clienții pot plasa comenzi pentru BMW i3 50 xDrive…

    Citeste articolul
    BMW iX5 complet electric: premieră mondială cu noua tehnologie Gen6 eDrive

    Noul BMW X5 a intrat pe ultima sută de metri a programului său de dezvoltare. Cea de-a cincea generație a Sports Activity Vehicle (SAV) finalizează acum testele finale de calibrare…

    Citeste articolul

    Articole marketing - publicitate - PR - stiri brandINFO.ro:

    NN s-a implicat puternic în crearea noii Secții de Chirurgie Cardiovasculară Pediatrică a Spitalului de Copii Marie Curie

    NN s-a implicat puternic în crearea noii Secții de Chirurgie Cardiovasculară Pediatrică a Spitalului de Copii Marie Curie

    Eternal Beauty, fondată la Salonta, a aniversat 30 de ani în industria frumuseții

    Eternal Beauty, fondată la Salonta, a aniversat 30 de ani în industria frumuseții

    BYD Dolphin G DM-i în România, lansat printr-un parteneriat special cu Radio ZU

    BYD Dolphin G DM-i în România, lansat printr-un parteneriat special cu Radio ZU

    Betano – campanie internațională construită în jurul mesajului: Când crezi, devine real

    Betano – campanie internațională construită în jurul mesajului: Când crezi, devine real