Defibrilator pentru comunitatea din Greenfield Băneasa, donat de MediHelp International

MediHelp International, lider de piață în furnizarea de asigurări de sănătate cu acoperire internațională din Europa Centrală și de Est, donează un defibrilator comunității Greenfield Băneasa. Această inițiativă are loc în cadrul unui eveniment dedicat sănătății și siguranței, organizat în colaborare cu Impact Developer & Contractor SA și Crucea Roșie, care va susține la fața locului cursuri de prim ajutor, accesibile tuturor celor prezenți.

Defibrilatorul este un dispozitiv medical esențial în caz de stop cardio respirator, oferind o șansă reală de supraviețuire până la sosirea echipajelor medicale specializate. Prezența unui defibrilator în comunitatea Greenfield Băneasa va asigura o intervenție rapidă și eficientă în astfel de cazuri de urgență, contribuind la creșterea siguranței și protecției locuitorilor. Evenimentul va avea loc în parcarea Greenfield Plaza, pe data de 19 octombrie, începând cu ora 10:00, și va fi deschis publicului larg.

„Prin această donație, MediHelp își reafirmă responsabilitatea față de comunitatea locală și dorința de a contribui la crearea unor spații mai sigure. Împreună cu IMPACT, ne dorim să sprijinim locuitorii și să le oferim acces la resurse esențiale pentru sănătatea lor,” a declarat Alexandra Konrad, CEO MediHelp International.

Pe lângă prezența echipelor de voluntari de la Crucea Roșie care vor oferi cursuri de acordare a primului ajutor, evenimentul va include o serie de activități interactive dedicate celor mici, cum ar fi pictură pe față, tobogan gonflabil și jocuri cu animatori, pentru a oferi o experiență plăcută și educativă întregii familii.

„Compania IMPACT este dedicată creării unui mediu sigur și armonios pentru toți locuitorii din Greenfield Băneasa. Instalarea acestui defibrilator și organizarea unor cursuri de prim ajutor reprezintă un pas important în îmbunătățirea siguranței noastre comunitare. Ne dorim ca toți locuitorii să se simtă în siguranță și să fie pregătiți pentru orice situație,” a menționat Loredana Roșu Marketing Manager Impact Developer & Contractor.

Acest eveniment se aliniază viziunii Greenfield de a dezvolta o comunitate responsabilă și bine informată, contribuind activ la bunăstarea tuturor membrilor săi. Prin inițiative comune precum cea realizată de MediHelp International, Greenfield Băneasa devine nu doar un loc mai sigur, ci și un cartier în care educația și prevenția sunt prioritare.

MediHelp International este cel mai important furnizor de asigurări de sănătate cu acoperire internațională din Europa Centrală și de Est, oferind soluții personalizate pentru protecția sănătății și acces la servicii medicale de înaltă calitate la nivel global.

Greenfield Băneasa este una dintre cele mai mari comunități rezidențiale din București și reprezintă o oază urbană ce îmbină arhitectura modernă minimalistă cu un stil de viață excepțional, completat de un peisaj natural spectaculos. Situat într-o locație deosebită în Sectorul 1 al Bucureștiului, în apropierea Pădurii Băneasa, Greenfield Băneasa este construit sustenabil pentru un viitor urban mai bun Fiecare aspect al acestui ansamblu rezidențial reflectă atenția pentru detalii și angajamentul pentru calitate, oferind locuitorilor săi un spațiu ideal pentru a trăi și a se bucura de frumusețea naturii.

  • Alte articole:

    PPC Energie susține SEAS 2025, cel mai amplu festival de teatru din România

    PPC Energie susține o nouă ediție a Stagiunii Estivale a Artelor Spectacolului (SEAS), cel mai amplu festival de teatru din România PPC Energie, parte a grupului PPC în România, susține…

    Citeste articolul
    Cu a doua locație din România, Evolution vrea să ajungă la 700 de angajați

    Evolution, companie lider în dezvoltarea de produse și servicii din domeniul divertismentului online live, ȋși extinde capacitatea operațională din România prin deschiderea celui de-al doilea studio, în București. Noua locație…

    Citeste articolul

    Articole marketing - publicitate - PR - stiri brandINFO.ro:

    PPC Energie susține SEAS 2025, cel mai amplu festival de teatru din România

    PPC Energie susține SEAS 2025, cel mai amplu festival de teatru din România

    Hesburger nu va mai vinde meniul pentru copii, ca parte a acțiunii responsabile

    Hesburger nu va mai vinde meniul pentru copii, ca parte a acțiunii responsabile

    Lenovo, partener tehnologic al turneului feminin de tenis UniCredit Iași Open WTA 250

    Lenovo, partener tehnologic al turneului feminin de tenis UniCredit Iași Open WTA 250

    Merck România: campania de conștientizare a simptomelor cancerului de cap și gât

    Merck România: campania de conștientizare a simptomelor cancerului de cap și gât