România a câștigat Campionatul Mondial de robotică din Houston, Statele Unite

Pentru prima dată în istorie două echipe românești au ajuns în finala Campionatului Mondial de robotică FIRST din SUA și au jucat una împotriva celeilalte, disputându-și titlul suprem. Echipa AICitizens de la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza” (Focșani) a câștigat titlul de Campioană Mondială, alături de alte 2 echipe alese din California și Africa de Sud.

Echipa Ro2D2 de la Colegiul Național „Mihai Viteazul” (Ploiești), Căpitan de Alianță, și-a ales parteneri din Australia și Canada, alături de care au devenit vice-campioni mondiali. Totodată, AICitizens a primit Locul 1 la Design Award și echipa Ro2D2 a primit și Locul 1 la CONTROL Award.

Delegația României la Campionatul Mondial de robotică FIRST Tech Challenge Houston a fost formată din 4 echipe calificate la Campionatul Național BRD FIRST Tech Challenge (echipe din Câmpulung, Focșani, Galați și Ploiești). Pe lângă cele patru echipe, în Houston au mai plecat și cei 4 finaliști ai prestigiosului PREMIU Dean’s List (Daria Ștefania Istrate – Ploiesti, Rareș Tudor Palasan – București, Andra-Gabriela Cîrstoiu – Târgu-Jiu și Eva Pacea – Brăila).

Rezultatele tuturor celor 4 echipe sunt deosebite, practic românii fiind remarcați peste tot în campionat. Din 2022 și până în prezent rezultatele obținute de echipele românești de robotică FTC sunt din ce în ce mai bine cotate și vizibile. În 2022 Delta Force din Arad a câștigat Campionatul Mondial tot in Hoston, fiind primii din afara Americii de Nord care au obținut un astfel de rezultat.

Premiera oferită de performanța din acest an este că două echipe românești ajung sa acceadă la titlul de Campioană Mondială, meciurile de finală fiind jucate de România contra România.

„Această competiție de robotică a fost inventată în Statele Unite în urmă cu 35 de ani. Noi facem robotică în liceele din România de 8 ani, noi Nație prin Educație. Vă dați seama ce copii avem în țara asta dacă după 8 ani am ajuns să jucăm România contra România în finala mondială de la Houston? Sunt atât de mândră de ei!” spune Dana Războiu, fondator al asociației Nație Prin Educație.

„Liceenii români ne-au arătat și anul acesta ce înseamnă să fii ambasador al țării tale prin dedicarea, pasiunea, inteligența și fair-play-ul lor. Ei sunt dovada vie că mereu se poate mai sus și mai bine dacă ne unim forțele și că investiția constantă în educație schimbă paradigme. Ceea ce acum 8 ani doar îndrăzneam să visăm a devenit realitate și încă una fabuloasă: sute de echipe în toată România, peste 15.000 de liceeni și campioni mondiali ai competiției din America. Noi, cei din BRD vom continua cu bucurie și recunoștință să îi susținem pe tinerii din România și să îi îndemnăm să investească în dezvoltarea lor personală. Îi felicităm pe toți cei din echipele de la First Tech Challenge, pe mentori, profesori și părinți și suntem recunoscători pentru energia pe care o degajă comunitatea de robotică a liceenilor din România. Tineri ca cei din competiția de robotică sunt un vector pentru schimbare și suntem optimiști privind spre viitor prin ochii lor”, a declarat Flavia Popa, Secretar General al BRD Groupe Société Générale.

FIRST Tech Challenge România este cea mai mare competiție de robotică dedicată liceelor din România. Aceasta este organizată de către asociația Nație prin Educație, în parteneriat cu BRD și este afiliată organizației internaționale FIRST. Robotica este unul dintre cele mai importante domenii de viitor pentru România, spre care s-a îndreptat atenția din ce în ce mai mult, mai ales în ultimii ani. Din 2016, de când BRD s-a alaturat inițiativei Nație prin Educație, mii de elevi, profesori și mentori au beneficiat de această experiență, care combină educația STEAM, antreprenoriatul și robotica, formând o punte mai rapidă către un viitor mai bun, mai sustenabil. Nu este doar despre tehnologie și roboți, ci o experiență formatoare, care îi ajută pe tineri să își dezvolte abilități cruciale de comunicare și sociale, care le oferă mai multe oportunități în a-și construi o carieră.

Nație Prin Educație este o asociație non-profit fondată de Dana Războiu, care promovează și susține educația STEM pentru elevii de liceu și mentorii lor. Încă din 2016, asociația este Partener FIRST si Program Delivery Partner în România pentru programul internațional FIRST Tech Challenge. Asociația dezvoltă și coordonează toate aspectele proiectului care privesc echipele FTC din România, organizând anual competiții regionale și naționale, dedicate elevilor de liceu. Nație Prin Educație susține elevii prin resurse materiale, organizarea unor cursuri online, tabere de vară, schimburi educaționale și culturale, delegația română pentru World Championship and FIRST Global robotic Olympics, având ca scop crearea de oportunități educative pentru elevii de liceu români.

BRD susține pregatirea viitoarelor generații de specialiști si antreprenori în tehnologie. Proiectele pe care BRD le are în vedere merg în direcția educației în disciplinele STEM: FIRST Tech Challenge Romania, laboratoarele de robotică din cadrul Universității Politehnice București, programul Innovation Labs, partneriatul cu Applied Data Science Centre, programul Innovators for Children sau Conferința How To Web. Toate acestea reunesc elevi, studenți, profesori, tineri antreprenori, experți și au impactat până în prezent peste 50.000 de beneficiari.

  • Alte articole:

    Fluxurile depunerilor în Binance din 2024: cu aproape 40% mai mari decât următoarele 10 platforme la un loc

    Până în prezent, în acest an, depunerile de fonduri ale utilizatorilor în platforma Binance, cel mai mare schimb de active digitale din lume ca utilizatori înregistrați și volum de tranzacționare,…

    Citeste articolul
    Acer a lansat noi plăci grafice Nitro Intel Arc B-Series în portofoliul de gaming

    Acer a anunțat extinderea portofoliului său de gaming cu noile plăci grafice Nitro Intel Arc Seria B, destinate gamerilor DIY care caută upgrade-uri de înaltă performanță pentru jocuri și creare…

    Citeste articolul

    Articole marketing - publicitate - PR - stiri brandINFO.ro:

    Încă 1000 de molizi plantați în cadrul inițiativei de împădurire realizate de Oxygen

    Încă 1000 de molizi plantați în cadrul inițiativei de împădurire realizate de Oxygen

    Pauza de la mediul online și tehnologie câștigă teren – 32% dintre români au testat detoxul digital

    Pauza de la mediul online și tehnologie câștigă teren – 32% dintre români au testat detoxul digital

    Brandul de angajator al Beko România, cel mai apreciat din sectorul industrial, conform platformei Undelucrăm

    Brandul de angajator al Beko România, cel mai apreciat din sectorul industrial, conform platformei Undelucrăm

    Dulcinella România – divizie dedicată personalizării produselor și ambalajelor pentru clienții din retail și HoReCa

    Dulcinella România – divizie dedicată personalizării produselor și ambalajelor pentru clienții din retail și HoReCa