VerdioGast – produs natural pentru digestie lansat de PlantExtrakt

PlantExtrakt, cel mai mare producător român de extracte gemoterapice și singurul producător local de medicamente homeopate, parte a grupului Europlant, anunță lansarea VerdioGast, un produs natural pentru digestie, cu triplă acțiune. Pe o piață dedicată produselor pentru digestie în valoare de cca. 30 de milioane de euro, VerdioGast este alternativa din plante la obiceiurile curente de consum. Astfel, compania mizează că noul produs va acapara cca. 3% din valoarea pieței de profil, în următorii 5 ani.

“Lansarea VerdioGast survine într-un context al unei piețe în creștere continuă, în care consumatorii caută produse ce oferă beneficii clar conturate, perfect adaptate cerințelor lor curente. Estimăm că noul nostru produs va capta, în acest an, o cotă de piață de aproximativ 1%, urmând ca în următorii 5 ani să ajungă la 3% din totalul pieței. Aceste proiecții se bazează în primul rând pe interesul tot mai crescut al consumatorului român pentru produsele naturale”, a subliniat Liviu Ungureanu, Director General al PlantExtrakt.

Potrivit afirmațiilor sale, piața relevantă pentru VerdioGasteste cea a produselor pentru digestie, unde majoritatea opțiunilor sunt OTC (medicamente care se pot elibera fără prescripţie medicală), dar și suplimente alimentare sau dispozitive medicale.

VerdioGast se remarcă prin tripla sa acțiune, pentru buna funcționare a stomacului, pancreasului și ficatului. Astfel, susține digestia alimentelor, reduce senzația de plenitudine gastrică și contribuie la buna funcționare a ficatului și a vezicii biliare. Este un produs cu ingrediente active 100% naturale, din plante, fără pancreatină sau bilă de origine animală, fără substanțe chimice de sinteză sau organisme modificate genetic. În plus, VerdioGast este conceput pentru a putea fi utilizat și de către persoanele sensibile.

„Indigestia, numită științific dispepsie funcțională, reprezintă o problemă semnificativă pentru un procent impresionant de consumatori, afectând până la 30% dintre aceștia, la nivel global. Este important să înțelegem că indigestia ține de funcționarea organelor implicate în digestie și de aceea poate să reapară din nou și din nou. De obicei se manifestă prin senzație de prea-plin după masă, însoțită sau nu de balonare. Persoanele afectate pot experimenta manifestări neplăcute în orice moment al zilei, corelat cu regimul lor igieno-dietetic, sau de alimentație. Este important de remarcat că mulți dintre cei afectați recurg la medicamente, suplimente alimentare, sau ceaiuri pentru a-i ajuta să gestioneze simptomele. Totuși, este rar ca aceștia să caute ajutor medical, strict pentru aceste tulburări. Lansarea VerdioGast, primul produs natural pentru digestie, cu triplă acțiune, vine să completeze portofoliul nostru și să ofere o alternativă eficientă și cu un grad bun de siguranță, pentru aceaste manifestări des întâlnite”, a mai afirmat Liviu Ungureanu.

Consumatorii ideali pentru VerdioGast sunt cei care caută soluții naturale. Aceștia pot suferi tulburări digestive cauzate de o alimentație dezechilibrată (de exp.: mâncat prea mult, pe fugă, sau dulciuri și alcool). Astfel, VerdioGast se adresează în primul rând femeilor, în intervalul de vârstă cuprins între 30 și 55 de ani, din medii urbane, preocupate de sănătatea lor și a familiilor lor. De asemenea, se concentrează și pe adulții urbani cu vârste între 30 și 60 de ani, cu un nivel socioeconomic mediu, până la ridicat.

VerdioGast este deja disponibil în farmacii și în magazinele de tip plafar, atât în locațiile fizice, cât și online, fiind estimată intrarea sa în peste 3.500 de astfel de locații, până la finele anului.

PlantExtrakt este o companie cu o experiență de peste 30 de ani în prelucrarea plantelor, fiind recunoscută pentru producția de extracte gemoterapice, medicamente homeopate și produse fitoterapeutice. Cu o fabrică certificată pentru bună practică farmaceutică (GMP), situată în Rădaia, Cluj, compania asigură constanța calității remarcabile a produselor sale.

PlantExtrakt oferă un portofoliu diversificat, cuprinzând un total de peste 170 de produse gemoterapice și fitoterapice și o gamă amplă de medicamente homeopate (peste 3.000 de produse). În cadrul acestui portofoliu, se remarcă gama de gemoterapice, alcătuită din 65 de extracte glicero-alcoolice diferite, obținute din părți tinere de plante. Categoria Polygemma oferă 28 de formule complexe de gemoterapie, adaptate diferitelor nevoi de sănătate. În plus, compania oferă o varietate de produse fitoterapice, care conțin combinații de extracte din plante adulte și sunt disponibile sub formă orală solidă sau lichidă.

PlantExtrakt demonstrează un angajament ferm față de calitatea și sustenabilitatea materiilor prime, deținând peste 18 hectare de teren agricol ecologizat, utilizat pentru cultivarea plantelor medicinale în regim organic. Peste 90% din plantele folosite provin din culturile proprii sau din recoltarea ecologică din flora spontană a Munților Apuseni, restul fiind importate de la producători internaționali certificați. Cu aproximativ 160 de angajați, dintre care 45 sunt implicați direct în procesul de producție, PlantExtrakt se evidențiază prin eforturile sale de a asigura produse de înaltă calitate și respect față de mediu.

Într-un pas strategic, în 2019, PlantExtrakt a fost preluată de către compania nemțească MB Holding, care are peste 4.000 de angajați la nivel global; și este acum parte din divizia Europlant Grup. Această preluare consolidează poziția companiei în piață și deschide noi oportunități pentru dezvoltarea și extinderea la nivel internațional.

  • Alte articole:

    Dan Air a împlinit un an de operare pe Aeroportul Internațional George Enescu din Bacău

    Compania aeriană 100% românească Dan Air a împlinit pe data de 11 decembrie un an de operare pe Aeroportul Internațional “George Enescu” din Bacău. În această perioadă, Dan Air a…

    Citeste articolul
    O nouă ediție a Colectei Naționale de Alimente revine între 13-15 decembrie 2024, în magazine Lidl, Penny, Auchan și Kaufland

    În perioada 13-15 decembrie, Federația Băncilor pentru Alimente din România – FBAR și cele nouă Bănci Regionale pentru Alimente din București, Cluj, Roman, Brașov, Oradea, Timișoara, Constanța, Craiova, Galați organizează…

    Citeste articolul

    Articole marketing - publicitate - PR - stiri brandINFO.ro:

    O nouă ediție a Colectei Naționale de Alimente revine între 13-15 decembrie 2024, în magazine Lidl, Penny, Auchan și Kaufland

    O nouă ediție a Colectei Naționale de Alimente revine între 13-15 decembrie 2024, în magazine Lidl, Penny, Auchan și Kaufland

    Încă 1000 de molizi plantați în cadrul inițiativei de împădurire realizate de Oxygen

    Încă 1000 de molizi plantați în cadrul inițiativei de împădurire realizate de Oxygen

    Pauza de la mediul online și tehnologie câștigă teren – 32% dintre români au testat detoxul digital

    Pauza de la mediul online și tehnologie câștigă teren – 32% dintre români au testat detoxul digital

    Brandul de angajator al Beko România, cel mai apreciat din sectorul industrial, conform platformei Undelucrăm

    Brandul de angajator al Beko România, cel mai apreciat din sectorul industrial, conform platformei Undelucrăm