Prin achiziția CEZ Vânzare, portofoliul total al grupului Premier Energy ajunge la 2,4 milioane de clienți

Premier Energy, unul dintre cei mai importanți furnizori și distribuitori de gaze naturale din România anunță finalizarea achiziției CEZ Vânzare, în urma căreia portofoliul regional de clienți al întregului grup Premier Energy urcă la 2,4 milioane de clienți casnici și non-casnici. Cu una dintre cele mai rapide creșteri din regiunea Europei Centrale și de Sud-Est, grupul Premier Energy este reprezentat de trei verticale de business – furnizare și distribuție de gaze naturale, producție, furnizare și distribuție de energie electrică și producție de energie de surse regenerabile (eolian și solar). Odată cu finalizarea achiziției, CEZ Vânzare primește o nouă identitate și devine Premier Energy Furnizare.

Premier Energy a achiziționat CEZ Vânzare la finalul anului 2023 de la fondul de investiții australian, Macquarie Asset Management, marcând cea mai importantă tranzacție a anului între entități active pe piața de energie din România.

Finalizarea tranzacției reprezintă un moment de referință pentru strategia de dezvoltare locală și regională a grupului Premier Energy, un pas care duce grupul mai aproape de obiectivul său major anunțat, acela de a deveni o platformă energetică regională. De la finalul anului 2022, Premier Energy a devenit și un jucător important în sectorul energiei regenerabile, prin achiziții. Astfel, grupul își pregătește tranziţia către energie regenerabilă, ținta setată pentru România fiind intre 1,4 GW si 1,6 GW în următorii trei ani.

“Vreau să mulțumesc tuturor pentru implicare pentru a finaliza cu succes această tranzacție. Mergem mai departe cu o echipă solidă. După zece ani de experiență în distribuție și furnizare pe piața gazelor naturale, Premier Energy a urcat în topul jucătorilor pe piața locală de profil și își creează, pas cu pas, premisele pentru a deveni un liderul al pieței. Suntem jucătorul cu una dintre cele mai rapide creșteri în ultimii zece ani în regiunea Europei Centrale și de Sud-Est. Prin achiziții strategice, precum cea a CEZ Vânzare, ne consolidăm sinergiile din grup în jurul celor trei verticale de business”, a declarat Jose Garza, CEO al Premier Energy Group.

Strategia CEZ Vânzare rămâne concentrată pe furnizarea de energie electrică și gaze naturale și pe nevoile clienților noștri. Tranzacția și schimbarea proprietarului nu au niciun impact asupra prevederilor contractuale dintre companie și clienții săi, angajați, furnizori sau parteneri.

De asemenea, echipa CEZ Vânzare rămâne neschimbată în perioada următoare, iar pentru orice informații despre companie, date de contact și alte informații relevante, clienții pot consulta website-ul www.premierenergy.info, aplicația Premier Energy MyInfo sau la Info Linia Premier Energy 0251 929.

“Mă bucur că am intrat într-o familie la fel de ambițioasă, cu planuri de dezvoltare regională. Experiența CEZ Vânzare de aproape două decenii pe piața locală, dublată de inovația și dorința de creștere a celor de la Premier Energy ne duc într-o nouă etapă de dezvoltare pe noi toți. Vom continua să fim același partener de încredere al comunității în care ne desfășurăm activitatea, cu standarde subordonate unei strategii concentrate pe nevoile clienților noștri care ne-au fost alături ani de zile și pentru aceasta le suntem recunoscători”, ține să sublinieze Cornelia Szabo, CEO CEZ Vânzare, noul Premier Energy Furnizare.

Premier Energy PLC a fost asistată în procesul de due diligence și în negocierea documentației de achiziție de echipa internă și de avocații din cadrul Bohâlțeanu & Asociații. Înființată în 2007, Premier Energy operează ca distribuitor și furnizor pe piața gazelor naturale din România, fiind al treilea mare jucător de profil.

Totodată, Premier Energy deține în România proiecte de energie verde/regenerabilă, cu o capacitate de peste 1.000 de MW, proiecte care sunt în proprietate, administrare sau sunt în curs de dezvoltare, şi care sunt împărţite în mod egal între proiecte eoliene şi fotovoltaice.

Cu o experiență de 19 ani pe piața din România, CEZ Vânzare este principalul furnizor de electricitate în sud-vestul României, precum și furnizor de gaze, având un portofoliu total de aproape 1,2 milioane de clienți.

Premier Energy este furnizor de gaze pentru consumatori casnici şi non-casnici (din zona de retail, industrie, comerţ), operează şi deţine o reţea de distribuţie de gaz de peste 3.600 de km în zonele limitrofe capitalei, zona de Sud şi de Vest a ţării, cât şi în localităţi mai mici din partea de nord a României.

Compania reprezintă al treilea cel mai mare jucător din piața de profil.

Grupul Premier Energy este deţinut de fondul ceh de investiţii, Emma Capital, fondat de antreprenorul ceh Jiří Šmejc, care exercită și funcția de CEO al PPF, cel mai mare fond de investiții din regiune cu active de peste 14,5 miliarde de euro.

  • Alte articole:

    PepsiCo România investește în transportul sustenabil, cumpărând primului autocamion electric de la Volvo Trucks

    PepsiCo, unul dintre liderii industriei de produse alimentare și băuturi, anunță astăzi achiziția primului său autocamion electric, modelul Volvo FM Electric 4×2, care va contribui la aprovizionarea cu materii prime…

    Citeste articolul
    tbi bank și Safety Broker: parteneriat strategic prin care oferă asigurări, inclusiv RCA, cu plata în rate fără dobândă

    Nevoia consumatorilor de a avea acces la noi instrumente eficiente de finanțare a crescut în actualul context economic, inclusiv în domeniul asigurărilor, unde costul polițelor de asigurare se află pe…

    Citeste articolul

    Articole marketing - publicitate - PR - stiri brandINFO.ro:

    PepsiCo România investește în transportul sustenabil, cumpărând primului autocamion electric de la Volvo Trucks

    PepsiCo România investește în transportul sustenabil, cumpărând primului autocamion electric de la Volvo Trucks

    Goldring, unul dintre cei mai activi brokeri la BVB, și-a recrutat Director de Vânzări și Tranzacționare de la Bank of America

    Goldring, unul dintre cei mai activi brokeri la BVB, și-a recrutat Director de Vânzări și Tranzacționare de la Bank of America

    Lenovo: noua stație de lucru mobilă AI PC ThinkPad P14s Gen 5, echipată cu procesoare AMD Ryzen PRO

    Lenovo: noua stație de lucru mobilă AI PC ThinkPad P14s Gen 5, echipată cu procesoare AMD Ryzen PRO

    Creativity4Better 2024: Cea mai mare conferință din Europa dedicată creativității în business revine la București

    Creativity4Better 2024: Cea mai mare conferință din Europa dedicată creativității în business revine la București